Ioana Dogioiu, despre sesizarea depusă de PSD în cazul fraților Micula: Justiția să-și urmeze cursul

Ioana Dogioiu, despre sesizarea depusă de PSD în cazul fraților Micula: Justiția să-și urmeze cursulIoana Dogioiu. Sursa foto: Captruă video Facebook

Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a comentat sesizarea depusă de PSD la Parchetul General privind presupusul prejudiciu legat de fondul de rezervă și cazul fraților Micula.

PSD a sesizat Parchetul General în cazul privind fondul de rezervă și frații Micula

PSD a anunțat joi depunerea unei sesizări la Parchetul General într-un dosar care vizează modul în care ar fi fost gestionate fonduri de rezervă în perioada în care Ludovic Orban ocupa funcția de prim-ministru. Formațiunea susține că este vorba despre „unul dintre cele mai mari tunuri financiare din istoria României”, produs și menținut de reprezentanți liberali ai Guvernului în beneficiul fraților Ioan și Viorel Micula, prezentați de PSD drept „sponsori tradiţionali” ai PNL.

În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată, după ședința Executivului, despre această sesizare și despre informațiile apărute în spațiul public.

Ioana Dogioiu a spus că sesizarea făcută de PSD în cazul fraților Micula trebuie analizată de instituțiile competente

Întrebată despre situație, Ioana Dogioiu a evitat să facă evaluări asupra acuzațiilor și a precizat că demersul trebuie lăsat în sarcina instituțiilor judiciare.

Nu s-a discutat în nicio şedinţă de guvern, asta vă pot spune. Acum, dacă a aflat sau nu a aflat, eu, personal, nu ştiu. Ceea ce am văzut la televizor este că subiectul a fost discutat ca o relatare a unui secretar de stat de atunci, despre o împărţire de bani pe şerveţel, care ar fi avut loc atunci, în mandatul domnului Orban. Nu fac niciun fel de alte aprecieri. De principiu, sigur, s-a depus o sesizare, să-şi urmeze justiţia cursul, ce altceva putem spune?”, a declarat Dogioiu.

Ioana Dogioiu

Ioana Dogioiu / sursa foto: captură video

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că discuțiile purtate la acel moment nu au avut drept obiect împărțirea fondurilor, ci analiza situației juridice din speță.

Guvernul susține că întâlnirile au avut ca temă soluționarea dosarului

Referindu-se la activitatea coordonată de Andrei Lupu, Ioana Dogioiu a spus că aceasta a urmărit clarificarea situației de fond.

Demersul de care s-a ocupat Andrei Lupu a avut ca obiect fondul cauzei, ce facem cu acea speţă, care este situaţia, cum o descurcăm”, a spus ea.

Dogioiu a mai declarat că informațiile privind presupusele discuții despre distribuirea unor sume de bani au fost doar relatări făcute în cadrul unei întâlniri mai ample.

Nu ştiu dacă la cunoştinţa premierului au ajuns relatări, pentru că, trebuie să admitem, ele au fost nişte relatări marginale în cadrul acelei discuţii. Nu de aia s-au întâlnit, să vadă cum s-au împărţit sau nu s-au împărţit bani pe şerveţel. Din ce am văzut, a relatat un secretar de stat, care era secretar de stat şi pe vremea respectivă la Finanţe sau la Justiţie, nu-mi aduc aminte exact, şi care a relatat ce s-a întâmplat atunci, dar a fost o, cum să zic eu, o istorisire în cadrul unei întâlniri pe o temă de fond. Nu ştiu dacă i-a fost adusă asta la cunoştinţă premierului, nu am discutat asta”, a spus aceasta.

Guvernul susține că deține informații despre litigiul cu frații Micula

Întrebată dacă Executivul are informații despre stadiul procesului dintre statul român și cei doi oameni de afaceri, Ioana Dogioiu a confirmat existența acestora, fără a oferi detalii.

Cu siguranţă are, nu vă pot da eu datele în momentul respectiv. Dacă-mi veţi face o solicitare punctuală, o să vă pot răspunde. Aşa, nu ştiu pe de rost”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.