Ioan Andone, antrenorul "câinilor", a renunţat la luptă, după înfrângerea de aseară cu CFR Cluj, 0-1.
Dinamo a plecat cu coada-ntre picioare şi de această dată de la Cluj, nereuşind să scoată aseară nici măcar un punct pe terenul campioanei. Gruparea "câinilor roşii" a suferit teribil în Gruia, astfel că eşecul a venit de la sine: 0-1 (gol Bjelanovici). Dinamo are un complex în Gruia. Ultima victorie a dinamoviştilor la Cluj, contra CFR-ului, datează din august 1974.
Selecţie la intrarea în stadion
După multă vreme, la CFR Cluj n-a încăput niciun român în primul "11". Asta deşi antrenorul Sorin Cârţu a "românizat" echipa, după ce a preluat-o de la italianul Andrea Mandorlini. Numai că trei dintre titularii obişnuiţi cu paşaport românesc, portarul Eduard Stăncioiu şi fundaşii Cristian Panin şi Ionuţ Rada, au dezamăgit cu Bayer München, aşa că au fost lăsaţi pe banca de rezerve.
- În minutul 68 al partidei, "centralul" Alexandru Deaconu l-a iertat de eliminare pe Cosmin Moţi.
- "A fost o victorie meritată a CFR-ul. Este al doilea meci în care jucăm prost, după cel cu Mediaş. Când eşti la nouă puncte de lider, nu te poţi gândi la titlu. Conform contractului, trebuie să termin pe locul 2. Şi dacă mă dă afară, ce? Am puţin de mers până acasă! Ce jucăm noi este fotbal de locul 10. Nu sunt mulţumit deloc", s-a plâns aseară Ioan Andone.
- "CFR trage la titlu. Oţelul nu poate ţine trendul", consideră, din partea clujeană, patronul Arpad Paszkany.
- Din delegaţia dinamovistă deplasată la Cluj a făcut parte şi fostul internaţional Dănuţ Lupu, despre care se spune că ar urma să fie cooptat în staff-ul administrativ.
- Doar fanii lui Dinamo care au făcut dovada că au buletin de Bucureşti au fost lăsaţi să intre la meci. Dinamo a anunţat că va face memoriu, socotind decizia ca fiind una abuzivă.
LIGA I
CFR Cluj - Dinamo Bucureşti 2-0 Bjelanovici (25)
CFR: Nuno Claro 5 - Tony 6, Cadu 6 (80, I. Rada), Piccolo 7, Edimar 6, E. Kone 5 (62, Bud 6), Peralta 6, T. Costa 7, Culio 6, De Zerbi 7, Bjelanovici 7 (78, Bastos). Antrenor: Sorin Cârţu.
Dinamo: Dolha 3 - Rubio 4, Moţi 4, D. Grigore 5, Zie Diabate 5 (46, Bordeanu 5), A. Cristea 4, N'Doye 4, C. Munteanu 3, Ad. Cristea 5 (71, Torje 5), L. Ganea 5 (46, M. Alexe 5), M. Niculae 5. Antrenor: Ioan Andone.
Arbitri: Al. Deaconu 5 - A. Oniţa 7, D. Mudura 7; Eliminat: N'Doye (86); Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj; Spectatori: 15.000.