Învățătoarea-monstru. Cum a umilit un copil bolnav, în fața clasei!
- Laurențiu Teodorescu
- 14 octombrie 2019, 16:30
Dezvăluiri incredibile petrecute la o șcială din județul Iași.
În comuna Dagâța, un elev de 7 ani, bolnav de insuficiență cardiacă, a fost umilit în ultimul hal chiar de învățătoarea sa, care l-a pus să stea în genunchi și cu mâinile ridicate în fața clasei! Cazul a ajuns deja pe masa consilierului pe probleme de rromi din Prefectura Iași.
Elena Motaș, consilierul cadrul Prefecturii Iași, scrie pe Facebook că, din cauza lipsei personalului calificat din sistemul de învățământ, la școala din satul Zece Prăjini a ajuns să fie angajată ca învățătoare „fosta vânzătoare la magazinul comunal”! „Această doamnă a venit însoțită la școală de soțul ei și de propriul copil. A considerat foarte educativ să pună un copil rrom din clasa a II-a să stea în genunchi cu mâinile sus... drept pedeapsă. Copilul suferea de obezitate și insuficiență cardiacă”.
Ca în alte multe situații, și aici directorul unității de învățământ a încercat să ascundă acest caz. Consilierul Prefecturii Iași povestește: „Să umilești un copil de 7 ani în fața propriului copil mi se pare o lecție de rasism și un abuz emoțional fără precedent. Directorul a încercat să mușamalizeze incidentul și a sfătuit-o pe vânzătoare să demisioneze, insistând ca mama elevului sa nu facă sesizare. O demisie nu rezolvă criza din sistem, iar mușamalizarea incidentelor va conduce la perpetuarea comportamentelor abuzive”.
Totuși, povestea este deja cunoscută la Inspectoratul Școlar, acolo unde Elena Motaș a înaintat o sesizare.