De cîteva zile mă preocup, în scris și la tv, cum unii vor fi băgat de seamă, de răspunsul la una dintre cele mai chinuitoare întrebări din postdecembrism: Ce urmărește Klaus Iohannis?

 PSD a cîștigat scrutinul la o diferență de 27% față de al doilea clasat, PNL, poreclit și Partidul Meu, deoarece Klaus Iohannis, în conflict cu Legea fundamentală, s-a manifestat în campanie ca un chibiț al Liberalilor.

Ca președinte al României, Klaus Iohannis ar fi trebuit să recunoască Victoria PSD și să dea semn că, împăcat cu ideea coabitării, va desemna premierul din partea cîștigătorilor.

În locul acestui comportament normal nu numai pentru un Președinte de Republică, dar și pentru un Președinte de colhoz, Klaus Iohannis s-a dedat la o serie de gesturi descumpănitoare: De la negustoriile propuse lui Călin Popescu Tăriceanu pentru ca ALDE să trădeze PSD, pînă la pilotarea Ralucăi Turcan ca să conteste mandatul de parlamentar al lui Liviu Dragnea. Nu cred că cineva de pe pămîntul ăsta ar dibui vreo Logică minimă a gesturilor și vorbelor prezidențiale de după alegeri. E drept, nici înainte de alegeri nu s-a putut găsi o minimă Logică prestației lui Klaus Iohannis. Ce logică minimă să găsești în saltul năucitor de la tăcutul de tip Bolovan la trăncănitorul de tip Limbariță?

Ce logică minimă poți găsi în privatizarea Zilei Naționale în folosul proprietarului Klaus Iohannis, în apărarea parțial plagiatoarei Codruța Kovesi, în anunțul c-ai stabilit cu de la tine putere criterii personale de desemnare a premierului?

Cel mai ilogic gest rămîne gestul de a se întîlni cu Călin Popescu Tăriceanu pentru a discuta posibilitatea ca ALDE să trădeze PSD. De fapt, nu gestul de a se întîlni, ci gestul de face publicitate întîlnirii. S-au făcut fel de fel de speculații în legătură cu darea în vileag a întîlnirii de către Călin Popescu Tăriceanu. S-a vorbit chiar de un soi de tras clapa din partea lui Călin Popescu Tăriceanu, care, vezi Doamne! ar fi publicitat întîlnirea fără ca președintele să fi fost de acord cu asta.

Să fim serioși! În cei 26 de ani am avut numeroase întîlniri secrete, despre care n-am vorbit după aceea, nici măcar în momentele de așa zise rememorări ale trecutului. Fără să fiu șef de partid și, mai ales, fără să am Proces la ÎCCJ, am păstrat secretul întîlnirii chiar și cînd a fost vorba de dușmani de moarte.

E greu de imaginat că întîlnirea ar fi fost publicitată fără acordul lui Klaus Iohanns, ba chiar fără voința ambelor părți de a se întîlni pentru a se ști că s-au întîlnit. Ce s-a urmărit atît din partea lui Klaus Iohannis, cît și din partea lui Călin Popescu Tăriceanu?

Singurul răspuns posibil ar fi acesta: Șantajarea lui Liviu Dragnea astfel încît ALDE să obțină o ciozvîrtă din putere mult mai mare decît i-ar fi dat dreptul procentajul de 6% obținut la alegerile parlamentare. Că liderul ALDE avea nevoie de o ciovîrtă mai mare e lesne de înțeles. Dar dece ar fi avut nevoie Klaus Iohanni? De fapt nu Klaus Iohannis a avut nevoie de ciozvîrtă mai mare pentru ALDE, ci Sistemul în numele căruia a acționat Rața Mecanică. Înainte de a trece la culisele Războiului adevărat care s-a dus în aceste zile, ale Războiului secret, evident, să precizăm că de nimic nu se teme mai tare Sistemul instituțiilor de forță din România decît de un Guvern alcătuit dintr-un singur partid. Orice Guvern de Coaliție, chiar și de Coaliție electorală, precum USL, e pentru Sistem terenul prielnic manevrelor oculte. Rezultatele alegerilor schițau perspectiva unei Puteri în care ALDE juca rolul Partidului lui Guță Tătărăscu în Guvernul Dr. Pentru Groza de după alegerile din 19 noiembrie 1946. Pentru a putea ține în șah PSD-ul era nevoie de o prezență importantă a ALDE în structurile Puterii.

Altfel spus, era nevoie ca de la Căluț Troian, ALDE să ajungă ditamai Calul Troian. Și acest lucru s-a petrecut după comedia așa zisului Guvern de Dreapta din care ar fi urmat să facă parte și ALDE, comedie întărită de publicitarea întîlnirii între Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE a obținut o parte suficientă de mare în structura noii puteri încît orice tentativă a PSD de a nu colabora cu Sistemul să fie imediat urmată de amenințarea ALDE cu plecarea din Guvern. Ne dăm seama astfel că toate gesturile și vorbele lui Klaus Iohannis de după anunțarea rezultatelor au o logică. O logică pe care o vom descoperi, amintindu- ne că în seara zilei de 12 decembrie 2012, deși USL avea, prin scrutinul din 9 decembrie 2012, o majoritate parlamentară zdrobitoare ( obținuse peste 60%), Victor Ponta a semnat cu Traian Băsescu un aiuritor Acord de Colaborare Instituțională.

În zilele care au urmat semnării, Documentul a fost poleit cu vorbe mari, toate trimiteri la idealuri, printre care la loc de frunte se situa idealul Pro-European. Pe 5 august 2014, Traian Băsescu a recunoscut că Acordul fusese o tragere pe sfoară a lui Victor Ponta:

„Eu eram cu spatele la zid după alegeri. Cu majoritatea de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decît mine”. Explicațiile lui Traian Băsescu nu reușesc să exprime, totuși, uriașa, incredibila, greșeală comisă de Victor Ponta., înnebunit să se vadă la Guvernare cu orice preț.

Prin Semnarea acestui Acord, Victor Ponta a iscălit actul de deces al USL, pierderea prezidențialelor și mai ales înhățarea de către DNA.

Dacă ne uităm la întîmplările de după semnare, vom vedea că esența Acordului îl constituia acceptul lui Victor Ponta, fără consultarea lui Crin Antonescu de a nu se atinge de Binomul SRI-DNA.

Una dintre prevederi suna astfel: „Respectul pentru valorile constituționale și pentru instituțiile fundamentale ale statului, începînd cu Justiția, care nu trebuie să fie atacate și, astfel, delegitimate”.

Sună formidabil, nu-i așa? deși la vremea respectivă ar fi trebuit să ne întrebăm de ce era nevoie de o asemenea prevedere într-un acord între președinte și premier. Cum adică?

Respectarea instituțiilor statului nu e de la sine înțeleasă cînd vine vorba de președinte și premier? Cheia afacerii o dă referirea expresă la Justiție. Justiția nu trebuie atacată și astfel deligitimată. Așa cum s-a dezvăluit ulterior și cum chiar Traian Băsescu s-a văzut obligat să recunoască, prin Justiție se înțelegea trioul SRI-DNA- ÎCCJ, altfel spus, esența Sistemului.

Acordul de colaborare a stabilit astfel în chip anticonstituțional interdicția de a critica deciziile Binomului SRI-DNA. La vremea respectivă, Traian Băsescu se mai iluziona că are sub control Sistemul. Era convins că prin acest acord putea să dea cu tifla majorității parlamentare. A dat într-adevăr cu tifla Majorității parlamentare.

Lui însă i-a dat cu tifla Sistemul. Pentru iresponsabilul vesel Victor Ponta semnarea Acordului a fost începutul sfîrșitului. Pe baza acestui Acord, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de sinistrul Lucian Papici fără ca PSD să-și permită să bombăne măcar.

Pe baza acestui Acord, însuși Victor Ponta a pierdut șefia PSD și mai apoi a guvernului. Pe baza acestui Acord a ajuns președinte Rața mecanică.

Pe baza acestui Acord a fost îngropat Gabriel Oprea. Pe baza acestui Acord a fost condamnată Rarinca. Pe baza acestui Acord putrezește în pușcărie Dan Voiculescu, fondatorul USL. Pe baza acestui Acord au fost distruse principalele trusturi de presă. Pe baza acestui Acord a ajuns la închisoare fratele lui Traian Băsescu și e pe cale să ajungă fiica cea mare. Asta deoarece deși USL era singura forță care putea scoate România de sub dictatura Sistemului, prin Acordul de colaborare Victor Ponta a dat noi puteri Sistemului. Mult mai grav, Victor Ponta a semnat și ruperea USL. Crin Antonescu, tras pe sfoară, a devenit suspicios. Suspiciunea a fost alimentată de agenții de influență ai Binomului de pe lîngă el. Urmărește Klaus Iohannis un soi de Acord de coabitare? Nu cred că președintele e cel care urmărește asta. Prin Klaus Iohannis, Rața mecanică vorbește Sistemul instituțiilor de forță. Președintele e un simplu soldat în vasta ofensivă declanșată de Sistem pentru a rămîne mai departe la butoane.

Prin șantajarea lui Liviu Dragnea se urmărește realizarea unor obiective precise ale Sistemului:

1) Păstrarea pe funcții a tuturor șefilor de instituții rămași aici de pe vremea lui Traian Băsescu.

2) Plasarea de ofițeri acoperiți ai SRI sau SIE în funcții cheie pentru Sistem, cum ar fi, de exemplu, ministerul Comunicațiilor.

3) Alcătuirea Comisiilor SRI și SIE din parlamentari slugi ale SRI și SIE. Fie ofițeri acoperiți, fie inși șantajați.

4) Păstrarea în numele Luptei împotriva corupției a tuturor prevederilor Legale care favorizează incredibilele abuzuri ale Binomului.

5) Garanția că noul ministru al Educației nu va da curs contestațiilor la decizia CNATCDU în ce privește plagiatul lui Kovesi.

Șantajarea lui Liviu Dragnea pentru a semna un Acord de Coabitare cu Sistemul e cheia tuturor evenimentelor aparent inexplicabile din ultimul timp. De ce-ar face jocul Sistemului Klaus Iohannis?

Cum de ce?

1) El e Rața Mecanică a Sistemului.

2) Păstrat intact, Sistemul îi va satisface hachițele în raport cu Guvernarea PSDALDE.

A semnat Liviu Dragnea Acordul de coabitare cu Sistemul?

Nu știu. Știu însă sigur că, urmare a transformării ALDE din Căluț Troian în Cal Troian Sistemul nici nu mai are nevoie de un Acord cu Liviu Dragnea.