INTERVIURILE 2+1. Prof. dr. Alexandru Blidaru: "Cancerul nu discriminează, nu este rasist şi nici misogin"

Jumătate dintre oamenii cu cancer nu au nici factori de risc, nici cazuri în familie. Cum boala poate apărea oricum, singura soluţie e depistarea precoce

Cancerul este un subiect sensibil pentru români, fruntaşii Europei atât la incidenţa, cât şi la mortalitatea din cauza cancerelor la sân şi de col uterin. Ne-am întâlnit cu profesorul Alexandru Blidaru, şeful secţiei de chirurgie a Institutului Oncologic Bucureşti, chiar pe câmpul de bătălie, în spital, acolo unde fiecare bagaj de pe holul de aşteptare anunţă zilnic o nouă luptă lungă pentru viaţă. Evenimentul zilei: Cu ce tipuri de cancer vă confruntaţi cel mai des? Prof.dr. Alexandru Blidaru: În secţia de chirurgie pe care o conduc, operăm cel mai des cancere la sân, de col, ovariene, dar şi de colon, rect, melanoame etc. Prin tradiţie, tratăm aici un sfert până la o treime din totalul cancerelor la sân şi ale sferei genitale feminine din întreaga ţară. În ce stadii vin pacienţii? Se simte o creştere a numărului celor care sunt depistaţi în fază incipientă? Majoritatatea vin în stadii avansate, consecinţă a absenţei semnelor evidente în primul stadiu sau reţinerii de a merge la medic de la primele semne, dar şi a lipsei screening- ului. După ‚90, am sperat că se vor face astfel de programe, dar, din păcate, şi acum operez frecvent tot cancer în stadiul III. Screeningul e util mai ales pentru cancerul mamar şi de col uterin, însă trebuie să cuprindă un procent mare de populaţie - peste 80-90% dintre femei. Există şi o categorie mică de persoane care ajung la noi în faze incipiente, însă numărul lor e scăzut în raport cu datele din Europa occidentală. Putem vorbi de un profil al bolnavului? Care sunt factorii de risc? Cancerul nu discriminează, nu e rasist şi nici misogin, citez un coleg. E o combinaţie între predispoziţia genetică şi factorii de risc extern. Multe cancere penalizează un mod de viaţă - fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, obezitate, expunere la soare, tratament cu estrogen, dar nu toate persoanele expuse vor face neapărat cancer. Un factor important e vârsta - după 40 de ani, frecvenţa bolii creşte. La cancerul mamar, factori de risc sunt istoricul familal, absenţa unei naşteri sau naşterea târzie etc. Însă peste 50% dintre femeile care fac boala nu au fost expuse niciodată acestor riscuri şi atunci apare întrebarea "De ce eu?". Deci, ştim că boala se poate instala oricum, ne rămâne depistarea precoce. Cât de mult cântăresc factorii genetici? Există familii cu un număr mai mare de cazuri - cancere familiale - la care s-a descoperit existenţa unei mutaţii genetice-BRCA-ce creşte de opt ori riscul de cancer la sân şi de patru ori pe cel ovarian. Aproximativ 15% dintre cancerele mamare apar la femei cu istoric familial de cancer mamar. Evidenţierea acestei mutaţii genetice este posibilă şi dacă ea se confirmă există metode de prevenţie medicală sau chirurgicală care scad foarte mult riscul de apariţie a cancerului mamar sau a celui ovarian. Suntem fruntaşii Europei la incidenţă şi mortalitate din cauza cancerului de col. Avem un comportament sexual haotic? Mortalitatea e mare pentru că femeile ajung în stadii avansate, însă m-am tot gândit de ce stăm prost şi la incidenţă. Se întâmplă ceva, au un mod de viaţă, un comportament deosebit? Nu neapărat. Atât timp cât consulturile periodice, testul Babeş-Papanicolau pot să depisteze leziuni precanceroase, înseamnă că nu prea merg la doctor. Nu e doar vina lor, ci şi a noastră şi a dumneavoastră. De ce a eşuat campania de vaccinare anti-HPV? Întotdeauna noul s-a impus greu, a fost şi cazul altor vaccinuri considerate periculoase. Există o legătură clară între infecţia cu HPV şi apariţia cancerului de col, iar vaccinul reduce mult acest risc. Pubertatea precoce, cu care se confruntă mulţi copii, influenţează riscul de cancer? Primul ciclu menstrual la o vârstă precoce sau menopauza tardivă - o activitate ovariană îndelungată- sunt factori de risc generali. Frecvenţa cancerului la sân e mai mare la 50-60 de ani, însă există şi cazuri la fete de 16-17 ani, cel mai probabil din cauze genetice. În acest caz, boala e mai greu de tratat. "Doar jumătate dintre femeile cu factori de risc fac cancer. Asta arată limitele cunoaşterii, pe care le putem depăşi doar prin depistare precoce." PROF. DR. ALEXANDRU BLIDARU chirurg oncolog "Doctorii români corectează multe operaţii făcute în străinătate" Ce tendinţe aţi observat în evoluţia cancerului? Incidenţa şi mortalitatea sunt în creştere, în toată lumea. Factorii externi contribuie la acest lucru, plus că şi durata de viaţă a mai crescut, iar vârsta înaintată e un factor de risc. Există şanse de vindecare completă? Unul dintre factorii importanţi, alături de agresivitatea bolii şi calitatea tratamentului, în evoluţia cancerului, este momentul diagnosticului şi al începerii tratamentului. Cât de bine stăm însă la capitolul tratament, având în vedere numărul foarte mare de români care merg la tratament în afară? România a avut şi are o şcoală de chirurgie oncologică foarte bună. Competenţa şi expertiza nu sunt întotdeauna de ajuns. De multe ori, şi pentru desfăşurarea activităţilor de rutină, e nevoie ca pacientul, doctorii sau sponsorii să completeze lipsurile. Ce încercăm şi, de cele mai multe ori, reuşim, e să aplicăm standarde internaţionale. Ce facem aici e la fel cu ce se face în cele mai bune locuri din lume, ne comparăm cu cei mai buni. Şi atunci de ce merg românii la Viena sau în Turcia? Ştiu acele spitale să-şi facă reclamă? În afară, sunt locuri minunate, unde şi nouă ne-ar face plăcere să lucrăm. Deşi acolo se întâmplă lucruri excepţionale, tratamentul nu este uniform. Peste tot în lume, există locuri unde tratamentul e mai bun şi altele unde e mai rău. Am colegi care reoperează multe cazuri după ce au fost operate în afară. Consider utilă colaborarea cu reputaţi specialişti străini şi în domeniul second opinion (a doua opinie). Cum au evoluat tratamentele pentru cancer? Am învăţat să diagnosticăm şi să tratăm leziuni ce nici nu se palpează, pe care le vedem doar în poze, la ecografii, mamografii. Încercăm să facem tratamente personalizate, întrucât cancerul înseamnă o multitudine de boli, cu evoluţii diferite. Sunt teste genetice ce estimează agresivitatea bolii şi spun astfel care pacienţi au nevoie de chimioterapie şi care nu. Din păcate, acestea sunt scumpe, sperăm să fie în curând acoperite de asigurări. De asemenea, facem operaţii oncoplastice, în care asociem principiile de chirurgie oncologică, care e radicală şi chiar mutilează, cu principiile de chirurgie plastică - care redă un aspect cât mai aproape de normal, de cele mai multe ori, într- o singură operaţie. Chirurgia oncologică are în vizor şi răspândirea limfatică şi, pentru a evita operaţiile radicale de extirpare totală a ganglionilor, de şase-şapte ani folosim tehnica ganglionului santinelă, primul care poate fi invadat. Îl găsim, îl extirpăm, iar dacă nu e invadat, ştim că nu este invazie nici în altă parte. Este o operaţie funcţională, cu rezultate estetice deosebite. "Chirurgia oncologică a progresat. Conservăm organul bolnav când e posibil, facem reconstrucţie imediat după extirpare." ALEXANDRU BLIDARU, chirurg oncolog 500.000 de români au cancer. În 20 de ani, numărul va creşte cu 50% "În acest moment, aproape 100.000 de români urmează tratament pentru cancer, iar alţi 400.000 sunt cei care au supravieţuit bolii, sunt în remisie, fac tratamente adiacente", afirmă Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer din România. În următorii 20 de ani, se etimează că numărul celor loviţi de bolile maligne va creşte cu 50%. "Pentru că în România nu avem un registru naţional al bolnavilor, e ca şi cum am ascunde bolnavii sub preş. Un program de depistare incipentă a cancerului trebuie făcut la nivel naţional, cu oameni special pregătiţi", este de părere Cezar Irimia. "Bolnavul trebuie să ştie adevărul, chiar dacă rudele încearcă să îl ascundă" Care e atitudinea românilor faţă de boală? Cât de optimişti sunt, cât de păguboasă e gândirea "Am cancer, o să mor"? Reacţiile sunt diverse şi ţin de personalitate, cultură şi experienţe. Cel mai greu e să îl determini pe pacient să o ia pe drumul cel bun, să îl convingi să facă o operaţie, când se gândeşte doar la tratament medical, sau să îl convingi că sunt necesare şi alte metode pentru a evalua situaţia, apoi că e nevoie şi de alt tratament după operaţie, când el vede intervenţia chirurgicală ca pe o salvare rapidă. Când încerc să explic următoarele etape de diagnostic şi apoi de tratament, de cele mai multe ori, singura întrebare este "când este operaţia?". E foarte greu să demontezi astfel de exemple. Dacă vecinul a făcut o operaţie şi a murit, va încerca oricât să nu facă operaţie, chiar dacă alta este situţia. Pacienţii sunt consiliaţi şi de psihologi? În Institutul Oncologic, avem psihologi dedicaţi, care îi ajută pe pacienţi să depăşească şocul, care este iminent la aflarea diagnosticului şi a faptului că îl aşteaptă o lungă perioadă de tratament. Este un drum lung, cu bucurii şi necazuri, în care există durere postoperatorie şi sechele, şi în care oricând pot apărea complicaţii. Psihologul ajută pacientul să treacă peste aceste etape, care merg de la negare, revoltă, până la acceptare şi colaborare cu doctorul. Sunt cazuri în care rudele îl roagă pe doctor să-i ascundă adevărul bol navului. Cât e de corect? Cred că lucrurile trebuie spuse pacientului. Contează, desigur, şi cum sunt spuse, dar pacientul are dreptul să ştie adevărul despre situaţia în care se află. Cred, de asemenea, că e util şi ca rudele să ştie în ce stare se află pacientul, dacă el doreşte. CITIŢI ŞI: