Întâlnirea COLOȘILOR: Președintele Chinei în VIZITĂ la Trump

Întâlnirea COLOȘILOR: Președintele Chinei în VIZITĂ la Trump

Liderul chinez Xi Jinping va fi primit pe 6 și 7 aprilie de Donald Trump la Mar-a-Lago, proprietatea acestuia din Florida, a anunțat joi Ministerul de Externe chinez.

Va fi prima întâlnire între Xi și Trump, care a criticat aspru China în timpul campaniei sale electorale, acuzând-o că a „furat” milioane de locuri de muncă Statelor Unite.

Președintele chinez va fi al doilea lider străin primit de Trump, la Mar-a-Lago, după instalarea sa la Casa Albă, după prim-ministrul japonez Shinzo Abe, în februarie.

Acum câteva luni, o asemenea întâlnire părea imposibilă. Imediată după alegerea sa, Donald Trump a provocat mânia Beijingului dând de înțeles că ar putea reveni asupra unei poziții diplomatice, datând din 1979, „principiul Chinei unice”. Prin acesta, Beijingul interzice orice contact oficial între Taiwan și țările străine.

În plus, Trump nu s-a sfiit să amenințe China cu un război economic.

Însă, într-o convorbire telefonică de la jumătatea lui februarie, cu Xi, președintele american a îndulcit tonul, dând asigurări că respectă „principiul Chinei unice”, fapt care a deschis perspectiva unei întâlniri la nivel înalt.

Unul din punctele spinoase de pe agendă îl va constitui situația extrem de tensionată din Marea Chinei de Sud-Est, unde Beijingul construiește instalații militare și civile pe câteva insule strategice despre care susține că îi aparțin. Washingtonul afirmă însă că acestea fac parte din apele internaționale și cere Beijingului să permită navigația aeriană și navală liberă în zonă.

Înainte de a merge în Statele Unite, liderul chinez va efectua o vizită de stat în Finlanda (4 - 6aprilie) „pentru a demonstra interesul pe care China îl poartă Uniunii Europene, a precizat Ministerul de Externe chinez.