Istoria României - Marea noastră Doamnă Învățătoare - La 1 decembrie 2018 românii sarbatoresc împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Întreg anul 2018 a fost consacrat faptelor și evenimentelor puse sub semnul Centenarului. Deși aniversarea are loc pe 1 decembrie, indiscutabil Centenarul va continua sa fie sarbatorit pîna la 30 decembrie 2018. Dupa care nici dracu nu-și va mai aminti de Marea Unire din 1918. Nu numai pentru ca sta în tradiiile poporului român de a reduce totul la Hei-rupuri, dar și pentru ca inflaia de fapte și evenimente puse sub semnul Centenarului, fapte și evenimente puchinoase, în imensa lor majoritate șușe, a provocat o suprasaturație provocatoare de greața. Nu m-a surprins reducerea Centenarului la o suta de șușe într-una singura. Sarbatoarea n-a avut la nivel central nici un Plan de mari orizonturi. Din acest an care ar fi trebuit sa fie unul istoric România nu ramîne cu nimic mareț. De fapt nimeni n-a spus poporului român de ce Sarbatorim o suta de ani de la Marea Unire. Președintele nu s-a implicat, fie și pentru ca Ravașitoarea n-a gasit o rochie potrivita pentru aniversarea a o suta de ani de Românie Mare. Guvernul PSD-ALDE a vazut în Centenar un bun prilej de a mitui baronii locali și primarii cu sume luate de la buget. În alte țari, în astfel de ocazii, istoricii, publiciștii, oamenii de cultura reamintesc cetațenilor trecutul țari, trecut vazut sub semnul lecțiilor pentru prezent. Într-o serie de articole dedicate Centenarului vom încerca sa aratam în ce masura Istoria României e pentru noi, cei de azi, Marea Doamna

Despre Exemplul Carol I am mai scris. Cred ca am si publicat ceva. Daca nu ma însel, despre taria neamțului de a nu se vîrî în tarîțele moldo-valahe. Luînd din Biblioteca personala cîteva carți, pentru a verifica mai multe citate din eseul Ionel Bratianu sau geniul de a astepta, mi-au cazut sub ochi paginile dedicate de I.G. Duca, în Memorii, Regelui Carol I. Descopar pe marginile filelor semne facute de mine în vederea citarii ulterioare. Voi fi folosit rîndurile respective? Nu-mi dau seama. În Folderul Posibile eseuri nu le gasesc. Vor fi pe undeva prin miile de fise depozitate, iremediabil uitate pentru ca nu cred sa le folosesc vreodata. Îmi atrag atenția notele definitorii ale omului Carol I, note despre care I.G. Duca susține c-au transformat în „arbitru de necontestat” al lumii noastra politice „un om în definitiv mediocru” pentru ca aceste note, aceste însusiri „noua, românilor, ne lipseau”. Ce însusiri avea Carol I prin contrast cu spiritul românesc? Raspunzînd, I.G. Duca întocmeste, fara sa-si dea seama, si tabloul slabiciunilor moldo- valahe, valabile, evident, si azi. Le voi înfațisa aici, numarîndu-le:

1. Exactitatea: „Într-o țara care n-avea noțiunea timpului, regele Carol aducea simțul exactitații matematice. Pentru nimic în lume nu ar fi intrat la deschiderea Parlamentului în sala de sedința la 12 si un minut. Cînd suna 12, el si intra pe poarta.”

2. Conştiinciozitatea: „Într-o țara de aproximație în toate, el a adus constiinciozitatea impusa pîna la meticulozitatea germana.”

3. Consecvenţa: „Într-o țara de zvîcnituri, de entuziasm violent si de descurajare pripita, sau cel puțin de rapida plictiseala, el a adus o staruința nezdruncinata, linistita si regulata ca bataile numeroaselor orologii ce umpleau apartamentele sale.”

4. Răbdarea: „Într-o țara plina de nerabdare si de neastîmpar, el a adus rabdarea care stie sa pregateasca si astîmparul care stie sa-si menie pururea seninatatea.”

5. Virtutea domestică: „Într-o țara cu moravuri destul de usoare, în care divorțurile înfloreau si aventurile amoroase stapîneau viața sociala, el ne-a adus pilda unor virtuți domestice de o neobisnuita puritate. Se poate spune ca femeile n-au jucat nici un rol în viața lui. Cîteva au pretins mai tîrziu ca i-ar fi obținut favorurile în tinerețe, dar nu se stie daca ele nu s-au laudat. În Memoriile lui reaminteste cu drag anume serbari pe la Magurele si lasa sa se înțeleaga ca frumusețile Bucurestiului îl cam asediau prin saloanele d-nei Otetelesanu. Dar nu i s-a putut stabili nici o legatura serioasa si, în orice caz, nu s-a cunoscut nici o femeie care a exercitat vreodata vreo influența asupra lui. Privita în genere, viața sa intima avea chiar ceva monahal.”

6. Spiritul occidental: „Pe de alta parte, într-o țara cu mentalitate orientala, el a adus un spirit occidental în vremea tocmai cînd acea țara se straduia sa se avînte în marea vîltoare a civilizațiunii occidentale. Nu este vorba ca, pe la sfîrsit, atmosfera de bizantinism a țarii l-a influențat si pe el, ci ca a avut taria sa ramîie întotdeauna occidental si sa nu ne împrumute orientalismul decît în unele forme. În rezumat, l-am contaminat prea puțin”.

7. Urmărirea scopului: „Si în fine, într-o țara care, din cauza vicisitudinilor ei istorice, nu era obisnuita cu planuri dinainte facute si bine definitivate, el a venit urmarind un scop precis, a facut un program si l-a îndeplinit întocmai. Ca acest program era mai mult un program personal decît un program național, aceasta este o alta chestiune, dar ca a fost un program si ca s-a îndeplinit, aceasta nimeni n-o poate nega.”

Paginile consacrate de I.G. Duca lui Carol I îsi propun sa explice fenomenul – fixat de marele om politic drept ciudat – autoritații capatate de Carol I asupra politicienilor si partidelor din România Mica. Citit însa cu atenția pe care o merita un Document de adîncimi, textul lui I.G. Duca ne dezvaluie si aspecte mult mai bogate. Avem mai întîi o trecere în revista a slabiciunilor de esența ale românilor, dar mai ales ale clasei noastre politice. Urmeaza, apoi, întrebarea, marea întrebare: Carol I a avut aceste trasaturi ca om sau ca neamț? Înclin sa cred ca trasaturile înfațisate de I.G. Duca drept deosebite de cele ale politicienilor nostri izvorasc din felul de a fi al lui Carol I si nu din condiția sa de neamț. Altfel am putea ajunge la absurditatea ca orice neamț ar fi putut cîrmui România Mica timp de patru decenii. Daca aceste note de superioritate fața de politicienii români sînt ale unei personalitați si nu ale unui etnic, de ce n-avem, postdecembrist, un Carol I?