Inspector şcolar, repus în drepturi de executorul judecătoresc
- Adam Popescu
- 23 octombrie 2008, 22:05
Gabriel Bratu (PD-L) a fost repus, ieri, în funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Argeş, cu ajutorul unui executor judecătoresc.
Acesta a fost demis în urmă cu trei săptămâni, pentru a patra oară în ultimul an, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, pe motiv că ar fi sustras din instituţie acte cu caracter intern.
Acum două zile, Curtea de Apel Piteşti a hotărât că decizia ministerului a fost nefondată, iar Bratu poate reveni la conducerea ISJ Argeş. Ieri, însă, când acesta a revenit la sediul instituţiei, a găsit biroul încuiat şi sigilat de către adjuncta sa liberală, Anca Barbu, fiind nevoit să apeleze la executor şi la doi poliţişti pentru a-şi putea prelua atribuţiile.
Gabriel Bratu consideră că demiterea sa a fost un act politic: ,,În urmă cu doi ani am câştigat concursul de manager al acestei instituţii cu valabilitate până în 2010! Ceea ce face acum Ministerul Educaţiei nu este decât un act de vendetă politică! Eu nu am vrut decât să se respecte legea, iar ceea ce am păţit mi-a dăunat şi ca imagine, şi fizic şi psihic. Drept urmare voi face o plângere penală pentru denunţ calomnios,” a declarat inspectorul.