Tinerii care nu au promovat Testele Nationale sau examenul de Capacitate anii anteriori se pot inscrie pana vineri, 25 ianuarie, pentru o sesiune speciala a acestei examinari, care se va sustine in perioada 4-11 februarie.
In vederea inscrierii, fiecare candidat trebuie sa se prezinte la secretariatul scolii unde a absolvit gimnaziul cu buletinul sau cartea de identitate, certificatul de nastere si o fotografie recenta, care se va aplica pe legitimatia de concurs. De asemenea, candidatul va completa la secretariat o cerere-tip de inscriere. La dosar i se va adauga si foaia matricola pentru clasele I-VIII.
Pentru candidatii din alte localitati care si-au schimbat domiciliul si stau acum in Municipiul Bucuresti - trebuie sa probeze acest lucru prin buletin/carte de identitate -, Comisia Municipala a decis ca Scoala nr. 1 „Sf. Voievozi”, din sectorul 1, sa fie Centru de inscriere si de sustinere a Testelor Nationale.