INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 6,1% în mai 2026 față de aprilie
- Iuliu Vlădescu
- 22 iulie 2026, 12:32
industrie auto / sursa foto: dreamstime.com
Cifra de afaceri din industrie, calculată pentru piața internă și cea externă, a crescut în luna mai 2026 cu 6,1% față de aprilie, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Cifra de afaceri din industrie a crescut
Avansul a fost susținut de creșterile înregistrate atât în industria extractivă, unde cifra de afaceri a urcat cu 11,2%, cât și în industria prelucrătoare, care a consemnat o creștere de 5,9%.
Evoluția a fost însă negativă în raport cu aceeași lună a anului trecut. Comparativ cu mai 2025, cifra de afaceri din industrie s-a diminuat cu 0,5%, în termeni nominali. În primele cinci luni din 2026, față de perioada similară din 2025, scăderea a fost de 1,6%.
Bunurile de capital au avut cea mai mare creștere lunară
În raport cu aprilie 2026, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în industria bunurilor de capital, cu 11,4%. Au urmat industria bunurilor de uz curent, cu un avans de 4,8%, industria bunurilor intermediare, cu 4,0%, și industria bunurilor de folosință îndelungată, cu 3,8%.
Singura scădere raportată pe marile grupe industriale a fost în industria energetică, unde cifra de afaceri s-a redus cu 0,5%.
Industria energetică, creștere de 47,4% față de mai 2025
Comparativ cu mai 2025, cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în principal ca urmare a diminuării de 1,2% înregistrate în industria prelucrătoare. În același timp, industria extractivă a consemnat o creștere semnificativă, de 19,7%.
Pe principalele grupe industriale, cele mai mari scăderi au fost raportate în industria bunurilor de capital, cu 9,8%, și în industria bunurilor de folosință îndelungată, cu 6,8%. Industria bunurilor de uz curent a înregistrat, la rândul său, o scădere de 0,1%.

Industrie manufacturiera / sursa foto: dreamstime.com
În schimb, cifra de afaceri a crescut cu 47,4% în industria energetică și cu 2,3% în industria bunurilor intermediare.
Cum a evoluat cifra de afaceri din industrie în primul trimestru din 2026 față de anul trecut
În perioada 1.I-31.V.2026, cifra de afaceri din industrie a fost cu 1,6% mai mică decât în perioada 1.I-31.V.2025.
Rezultatul a fost determinat de scăderea de 1,7% din industria prelucrătoare. Industria extractivă a avut însă o evoluție pozitivă, cu un avans de 2,3%.
La nivelul marilor grupe industriale, industria bunurilor de folosință îndelungată și industria bunurilor de capital au înregistrat fiecare scăderi de 5,6%, în timp ce industria bunurilor de uz curent s-a redus cu 0,8%.
Pe de altă parte, industria energetică a crescut cu 11,6%, iar industria bunurilor intermediare a consemnat un avans de 0,2%, potrivit datelor publicate de INS.