Înregistrarea USL: Ponta dă vina pe o grefieră, Tribunalul îl contrazice

Înregistrarea USL: Ponta dă vina pe o grefieră, Tribunalul îl contrazice

Copreședintele USL Victor Ponta dă vina pe o grefieră, pentru întârzierea înregistrării uniunii la Tribunal. Judecătorii îl contrazic. Următorul termen: 1 septembrie.

UPDATE. Vicepreședintele Tribunalului București, magistratul Laura Andrei, a declarat pentru EVZ că nu este vorba despre nicio culpă a vreunui angajat al instituției. "Grefierul nu putea face citarea în avans. S-a depus o nouă cerere de intervenție în dosar. Astfel, această persoană, care a depus această cerere, a fost citată, motiv pentru care a fost dat un nou termen", declară magistratul Laura Andrei. Aceasta adaugă că dosarul de înregistrare a USL a fost amânat data trecută deoarece un alt intervenient în dosar a lăsat o adresă de contact greșită, astfel că nu a putut fi citat legal. „Este vorba de o bătaie de joc” Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, că Tribunalul Bucureşti a amânat din nou înregistrarea Uniunii Social Liberale (USL) la tribunal pentru că "un grefier a uitat să facă citaţie conform legii".

"Cred că pur şi simplu este vorba de o bătaie de joc ce i se întâmplă fiecărui om care se duce la tribunal din această ţară, asta ni se îmtâmplă şi nouă: pur şi simplu un grefier care cică a uitat să scrie o hârtie. Nu cred că este ceva politic, cred că pur şi simplu aşa păţeşte orice om din această ţară când se duce la tribunal", a spus Victor Ponta. Președintele PSD acuza în urmă cu câteva luni justiția română că tergiversează procesul de înregistrare la tribunal al USL. Următorul termen pentru înregistrarea USL va fi pe data de 1 septembrie. La rândul său, senatorul PSD Dan Şova a explicat că înregistrarea USL a fost amânată pentru că era procedura de citare completă, lipsind două intervenţii, a Partidului Solidarităţii Sociale care, potrivit senatorului, contestă înregistrările tuturor partidelor din 1990 încoace şi a unei "doamne din Râmnicu Vălcea". CITIȚI ȘI:

  • Ponta: Dacă Băsescu nu numeşte premier din USL, Antonescu va fi preşedinte în 2012
  • EXPLOZIV: Băsescu spune că nu va da guvernarea către USL nici dacă obţine peste 50%
  • Ponta acuză justiţia de tergiversarea înregistrării USL

Ne puteți urmări și pe Google News