Amatorii de experienţe noi pot face scufundări până la 11-12 metri.
Turiştii care vor să-şi petreacă ziua făcând şi altceva decât plajă şi baie în mare pot încerca o partidă de scufundări de agrement la Centrul „Callatis Club Nautic“, din Jupiter. Un microb de care nu scapi uşor
Flavius are 14 ani şi, ieri, a făcut scuba diving pentru a treia oară. Prima dată, a venit din curiozitate şi s-a întors a doua zi pentru că i-a plăcut. Nu i-a fost frică de adâncime şi nici de echipamentul greu pe care îl poartă. „Acum am învăţat cum să-mi egalez presiunea în urechi“, spune fericit copilul, care explică cum face acest lucru. „Te ţii de nas şi sufli cât poţi până se aude un pâs în ureche. Faci această manevră de câte ori simţi că ţi se înfundă urechile“, spune băiatul, care a reuşit să coboare până la cinci metri şi să se joace cu un căluţ de mare. Scafandrii susţin că oamenii le păşesc pragul clubului din curiozitate, apoi revin din pasiune. „Au prins acel ceva care le place. La început vor să vadă cum e, pe urmă mai vin o dată pentru că le-a plăcut şi după aceea se întorc cu echipamentul lor. E un microb de care nu scapi uşor“, susţine Roland, instructor de scufundări.
Treptat, până la 11-12 metri
Pentru început, fiecare iubitor de scuba diving este supus unui examen medical, care stabileşte dacă acesta este apt pentru scufundările la mare adâncime. Completarea fişei medicale vizează să depisteze, în primul rând, eventualele problemele cu inima, dar şi cu plămânii, ochii sau urechile. După ce doritorul de scufundări este declarat apt, urmează „abecedarul“. Se începe cu o fizică a scufundării, în care se explică ce anume are voie şi nu are voie cursantul să facă“. Scufundările au loc mai întâi în micul golf special amenajat în faţa centrului, unde turiştii sunt conduşi în apă mai mică, şi abia apoi în largul mării. „Trebuie să văd cum respiră omul. Nu pot să mă duc cu cineva la 10 metri fără să ştiu ce poate la un metru. Începi de la apă foarte mică şi ajungi, treptat, până la 11-12 metri“, spune Roland, instructor de scuba diving. Nu există o reţetă sigură privind adâncimea până la care poate coborî cineva. Aceasta diferă de la o persoană la alta. „Depinde de om. După trei şedinţe poţi să ajungi şi la 10 metri“, adaugă instructorul. Sub apă şi la suprafaţă
O şedinţă de scuba diving nu este lipsită de pericole, însă cursantul învaţă ce are voie şi ce nu să facă sub apă. Cea mai des întâlnită problemă este cea a egalării presiunii în timpane. „Presiunea exterioară apasă timpanul şi apare durerea. Şi atunci, trebuie să-ţi egalezi presiunea, la coborâre. Problema este că nu poţi să fii în pielea cursantului să ştii când îl jenează. Din cauză că omul îşi doreşte să stea cât mai mult sub apă, refuză să recunoască că îl dor urechile. La un moment dat vezi că ceva nu e în regulă şi trebuie să-l ajuţi“, povesteşte Roland. Un alt risc pe care îl implică scuba divingul sunt ambarcaţiunile. „Sub apă, zgomotul se amplifică şi impulsul este de a ieşi la suprafaţă. Trebuie să stai cât mai jos şi să aştepţi să plece“, mărturiseşte instructorul. Specialiştii ne asigură însă că nu se întâmplă nimic dacă omul ascultă şi face exact ceea ce îi recomandă instructorul la începutul şedinţei. Peşti şi căluţi de mare
„La finalul cursurilor de scufundări, pe care le facem cu instructori profesionişti, turiştii pleacă acasă cu un brevet de scufundător amator“, spune George Lipoveanu, preşedintele „Callatis Club Nautic“. Marea Neagră este propice scufundă rilor de agrement pe perioade scurte de timp. Din cauza hulei, de cele mai multe ori vizibilitatea este foarte redusă. În momentul în care marea este liniştită, fauna şi flora marină din zona sudului litoralului sunt, ne asigură scafandrii din zonă, demne să fie „vizitate“ la adâncime. „Peşti, căluţi de mare, plăcerea de a sta acolo. E ceva ce nu faci în fiecare zi“.
COSTURI 120 de lei şedinţa > O şedinţă de scufundări, care include un instructor profesionist, costă 120 de lei şi durează 1-2 ore sau până se termină aerul din butelie. > Pentru a elimina orice risc, clubul nu înscrie decât persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 55 de ani. > Cursanţii primesc tot echipamentul necesar, de la costume la măşti, butelii de oxigen şi labe pentru deplasare. > Programul este 9.00-19.00. „Mai facem şi scufundări de noapte, în momentul în care vedem că aceşti cursanţi au progresat“, spune George Lipoveanu, preşedintele „Callatis Club Nautic“. "La început, oamenii vor să vadă cum e, pe urmă mai vin o dată pentru că le-a plăcut şi după aceea se întorc cu echipamentul lor. E un microb de care nu scapi uşor." - Roland, instructor de scuba diving