Inima Reginei Maria, un spectacol pentru Centenar, la Constanța
- Feri Predescu
- 6 decembrie 2018, 20:05
Teatrul de Stat Constanţa prezintă, vineri, în avanpremieră, spectacolul “Inima Reginei Maria”, de Radu Aldulescu, în regia Alinei Hiristea, premiera urmând să aibă loc, sâmbătă, 8 decembrie. Spectacolul reprezintă demersul Teatrului de Stat Constanţa pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, prin rememorarea Reginei Maria a României, cea care a avut un rol determinant în parafarea Unirii de către marile puteri ale lumii.
“Inima Reginei Maria” este singura producţie de teatru pe această temă, care nu are caracter ocazional, ci va rămâne în repertoriul teatrului, urmând să aibă poate și 100 de reprezentații, potrivit Mirelei Pană, unul dintre actorii Teatrului de Stat Constanța, care face parte din distribuție. Pentru prima dată, distribuţia este alcătuită din actori ai Teatrului de Stat Constanţa și studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, iar scenariul a fost realizat de romancierul și scenaristul Radu Aldulescu (“Terminus Paradis”, filmul regizat de Lucian Pintilie), după jurnalele Reginei Maria.
“Este o premieră pe țară. Mă bucur că teatrul din Constanța a îmbrățișat această piesă și sunt bucuroasă că am reusit sa ii dau strălucirea pe care o merită. Faptul că o parte au plecat din distribuție nu are importanta. Echipa lucrează într-un mod remarcabil. Este o producție mai complexă. Mă bucur ca am găsit lungimea de undă pe un teren profesionist”, a declarat regizorul Alina Hiristea, într-o conferință de presă. “Am nimerit în mijlocul unui conflict. Și văzând ce se întâmpla în timpul repetițiilor am constatat că este un colectiv actoricesc, extrem de profesionist, care poate rivaliza cu orice teatru din București. Sunt extraordinari, unul din cele mai valoroase colective actoricești din țară asta”, a spus și Radu Aldulescu.
Cei doi realizatori au făcut referire la scandalul cu care se confruntă Teatrul de Stat Constanța, șapte actori acuzând conducerea de management defectuos. Consiliul Județean Constanța efectuează, de la începutul săptămânii trecute, un control riguros la TSC, urmând să se pronunțe în zilele următoare. Trecând peste toate conflictele din culise, actorul Liviu Manolache recomandă iubitorilor teatrului să vină la spectacolul “Inima Reginei Maria”. “Trebuie să vină la teatru pentru finalul incendiar și dureros al spectacolului”, a spus, la final Liviu Manolache.