Ingrid Mocanu, atac furibund la ministrul Tudorel Toader
- Antonia Hendrik
- 7 aprilie 2019, 14:22
Ingrid Mocanu l-a atacat în termeni foarte duri pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi somează PSD să îl schimbe de urgenţă din funcţie altfel va merge din uşă în uşă şi va convinge oamenii să nu voteze cu PSD.
Ingrid Mocanu: "Tu-Dorel a depășit orice limită a tupeului. Vorbește ”un anume” Severin? Băi Aburel, Severin a explicat unei întregi ”Iorope” (vorba ta) de ce ar fi bine ca niște neprofesioniști ca tine să fie primiți în UE, în timp ce tu nu ai fost în stare să le explici trei propoziții din niște legi. Bine că te-ai priceput să îi dai doctorate lui Kovesi și ai executat ordinul Securității să propui demiterea, sperând că nu se va întâmpla asta. Noroc cu Morar, că o ura suficient".
În comentariul său de pe social media, fosta şefă a Direcției de avizare din Ministerul Justiției, ameninţă că va folosi toată energia sa şi va merge din uşă în uşă pentru a convinge cetăţenii să "nu voteze cu PSD un partid de iepuri".
"Asta pentru că în țara noastră s-a cam terminat cu Constituția și legea: totul e interes pur și toți aplică ”legea” după cum îi dictează unul sau altul. Ce merite ai tu, tovarășe procuror, de îți permiți să lovești ca un ticălos într-un om lovit deja de soartă? Meritul că ai convins pe unul și pe altul din clasa politică să te numească prin diverse funcții? Nu, măi tataie iubăreț! Nu merge așa! Somez PSD să îl schimbe de urgență pe acest politruc din funcție (și mai bine să o lase liberă dacă nu sunt capabili nici un ministru să își numească), altfel voi folosi toată energia mea pentru a împiedica orice cetățean român să vă voteze, băi partid de iepuri! Din ușă în ușă mă duc", este reacţia lui Ingrid Mocanu de pe contul personal de Facebook.