Infectat cu coronavirus, patronul de la CS „U” Craiova nu se simte deloc bine

Infectat cu coronavirus, patronul de la CS „U” Craiova nu se simte deloc bine

O formă mai agresivă a virusului îi creează probleme finanțatorului.

Formația CS „U” Craiova, vicecampioana Ligii I, are probleme în timpul pandemiei, la nivelul conducerii. Patronul Mihai Rotaru a fost depistat pozitiv și a ajuns la spital. Se pare că finanțatorul ar avea parte de o formă mai agresivă a virusului și ar fi ajuns la Terapie Intensivă. El este internat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Craiova, după cum anunță prosport.ro.

Nu numai patronul a ieșit pozitiv în urma efectuării testelor. Ăn ultimele zile au fost depistați pozitiv la COVID-19 alți patru oficiali ai celor de la Universitatea Craiova. Este vorba despre președintele Sorin Cârțu, managerul general Marcel Popescu, managerul executiv Ovidiu Costeșin și team managerul Emil Pieleanu. Antrenorul Cristiano Bergodi a avut și el coronavirus și a depășit problemele de sănătate. Italianul a avut și el nevoie de spitalizare după ce a primit confirmarea.

Pe de altă parte, niciun fotbalist al formației CS „U” Craiova nu a fost infectat. Jucătorii nu au luat contact cu oficialii decât în aeronava cu care a zburat echipa la Tbilisi și înapoi spre România. În Georgia, oltenii s-au făcut de râs în primul tur preliminar al Ligii Europa și au fost eliminați de Lokomotiv Tbilisi, după o partidă dezastruoasă, pierdută cu scorul de 1-2.

Tot din cadrul clubului „alb-albastru” au mai avut probleme cu coronavirusul antrenorul secund Gigi Ciurea, team-managerul Lucian Pretorian şi preparatorul fizic Cornel Blejan. Cu toții s-au vindecat și în prezent și-au reluat activitățile normale.

CS „U” a pierdut titlul în favoarea celor de la CFR Cluj, după ce ai cedat pe teren propriu, în jocul decisiv, scor 1-3. „Asta e, nu avem ce să facem. Ne doare, dar trebuie să ne gândim ce facem pentru ediția care vine. Pentru campionatul viitor încercăm să ne luăm toate măsurile ca să fim mai constanți, să câștigăm titlul”, spunea Sorin Cârțu la final.