Inedit. La ce folosește o termocentrală din Statele Unite surplusul de energie electrică

Inedit. La ce folosește o termocentrală din Statele Unite surplusul de energie electrică

O termocentrală din Statele Unite folosește surplusul de energie electrică pe care îl obține ca să mineze după monede virtuale Bitcoin. Decizia a fost adoptată de administratorul centralei pentru ca energia produsă să nu se piardă în zadar. Rămâne să vedem dacă se va dovedi profitabilă pe termen lung.

Conducerea Companiei Greenidge Generation, care deține o termocentrală în localitatea Dresda (New York), a luat decizia să mineze după Bitcoin, folosind pentru aceasta surplusul de energie electrică produs, arată go4it.ro.

Se știe că o centrală de tip conventional, care produce energie termică prin arderea gazelor naturale, a cărbunelui sau a păcurii nu poate fi oprită sau pornită pur și simplu. Este nevoie de timp pentru a pune în funcțiune turbinele care funcționează pe abur și pentru a trimite energia în rețea. De aceea, este mai ieftin să fie menținută în funcțiune permanent, caz în care, surplusul de energie produsă, care nu poate fi depozitată sau tirmisă în rețea se pierde.

Confruntându-se cu această problemă, compania americană a decis să folosească energia electrică pe care o produce în plus ca să alimenteze 7.000 de echipamente pentru generarea monedei Bitcoin. Într-o zi, compania strânge până la 5.5 BTC, aproximativ 45.000 de dolari, limitându-și, astfel, pierderile pe care le înregistrează cu consumul de gaze naturale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rămâne să vedem dacă metoda se va dovedi profitabilă și pe termen lung, având în vedere fluctuația cotațiilor Bitcoin, dacă sumele obţinute prin vânzarea criptomonedei se vor menține peste costurile costurile operaţionale.