India va pune embargou pentru criptomonede. De ce se teme de banii virtuali?

India va pune embargou pentru criptomonede. De ce se teme de banii virtuali?

India va propune o lege pentru interzicerea criptomonedelor şi înfiinţarea unei monede digitale oficiale. Indienii implicați în tranzacții cu monede virtuale riscă chiar închisoarea.

India, embargou pentru criptomonede! India intenţionează să propună o lege care să interzică criptomonedele private de tipul bitcoin. De asemenea, va crea cadrul legal pentru emiterea unei monede digitale oficiale de către banca centrală, potrivit agendei legislative publicate de Parlament, transmite Reuters, citată de Pro TV.

Legea „va crea un cadru legal care va facilita înfiinţarea unei monede digitale oficiale care să fie emisă de Banca pentru Rezerve a Indiei”, arată anunțul oficial.

Legea, care urmează să fie dezbătută în actuala sesiune parlamentară, prevede „interzicerea tuturor criptomonedelor private în India. Ea permite, cu anumite excepţii, promovarea tehnologiei care stă la baza criptomonedelor şi utilziarea acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Puterea se teme de popularitatea criptomonedelor

Autoritățile se tem de popularitatea în creștere în ultimii ani a monedelor digitale, anunță India Today. Traderii privați, ca Nischal Shetty, fondator WazirX, se opun noii propuneri legislative. Acesta motivează că prin definiție criptomonedele sunt un bun public și de stat, arată publicația.

La jumătatea anului 2019, o comisie guvernamentală a recomandat interzicerea tuturor criptomonedelor private. Altfel urmează pedeapsa cu închisoarea de până la 10 ani şi amenzi mari pentru cei care fac astfel de tranzacţii.

Comisia a cerut guvernului să ia în considerare lansarea unei monede digitale oficiale în India, care să funcţioneze precum bancnotele, girată de Banca pentru Rezerve a Indiei. În martie 2020, Curtea Supremă din India a permis băncilor să gestioneze tranzacţii cu criptomonede de la burse şi trader. Curtea a inversat o interdicţie a băncii centrale, care a fost o lovitură majoră dată acestei industrii înfloritoare.

Guverne din întreaga lume au analizat modalităţi de reglementare a criptomonedelor, dar nicio economie majoră nu a luat măsura drastică de a interzice deţinerea acestora.  Îngrijorările legate de folosirea incorectă a datelor consumatorilor şi posibilul impact asupra sistemului financiar sunt în creștere pe tot mapamondul.

La finalul lui 2020, criptomoneda bitcoin a depăşit pentru prima dată plafonul de 25.000 de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.