International
Tragedie în India. 25 de persoane au murit într-un cumplit accident rutier
- Lucian Ionescu
- 20 iunie 2019, 18:59
Ofiţerul de poliţie Chaman Lal Thakur, de la poliţia din localitatea Kullu, India, a anunţat, joi, că cel puţin 25 de persoane au murit după ce un autobuz a picat într-o prăpastie din statul Himachal Pradesh.
„Cel puţin 25 de pasageri au murit în accident şi un număr egal de oameni sunt răniţi, fiind duşi la spitale locale'', a explicat Thakur.
Bilanţul accidentului ar putea creşte întrucât starea mai multor răniţi este gravă. În autobuz se aflau 50 de pasageri.
În India mor anual aproximativ 135.000 de persoane în urma accidentelor rutiere. Principalele cauze sunt şofatul imprudent, starea proastă a drumurilor şi vehiculele supraîncărcate sau în stare tehnică precară, potrivit agerpres.ro
Recomandările noastre