INCREDIBIL. O handbalistă românca a fost surprinsă în timp ce alăpta în pauza unui meci
- Nicolae Comănescu
- 19 septembrie 2018, 13:49
Românca Irina Pop, handbalistă legitimată la formația spaniolă Associacio Lleidatana de Handbol, a fost surprinsă în timp ce alăpta în timpul unui meci.
Poza în care Irina Pop apare alăptându-și băiatul a făcut înconjurul lumii. Handbalista evoluează pentru naționala Republicii Dominicane și este legitimată la gruparea spaniolă Associacio Lleidatana de Handbol.
„Nu am nicio problemă să alăptez în vestiar sau în tribună. O văd ca pe ceva normal. Poate cu primul copil m-am gândit la ce ar spune lumea, dar sunt feministă și n-am nicio problemă. Copiii trebuie să mănânce, iar primele mese depind mult de mamă. Mă ajută și faptul că cei de la club înțeleg că trebuie să mă opresc în mijlocul antrenamentului ca să alăptez. Lumea mă întreabă de ce mai joc după ce am născut doi copii. Dar am nevoie de asta. Iubesc handbalul și cred că pot juca până la 35 de ani", a declarat românca.