Inconștiență în Bistrița! Slujba religioasă unde a existat o contaminare în masă
- Mihai Soica
- 3 aprilie 2020, 13:42
Un pastor penticostal a fost inculpat de procurorii din Beclean, fiind acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a organizat la el acasă o slujbă religioasă, unde au participat mai multe persoane care s-ar fi îmbolnăvit cu Covid 19. Unul dintre enoriași a decedat.
Deși a fost avertizat să nu organizeze slujba religioasă, pastorul din Reteag, județul Bistrița nici nu a vrut să audă. Autoritățile spun că acesta a vrut să deschidă biserică, unde să participe cât mai multe. În fața refuzului Poliției, pastorul s-a răzgândit și a organizat slujba religioasă la el acasă. În urma acestui fapt a exista o contaminare în masă, mai multe persoane fiind internate la Spitalul de Boli Infecțioase din Bistrița. În total, opt persoane au fost internate, dintre care una, în vârstă de 81 de ani a murit. Mare parte dintre cei infectați sunt chiar din familia pastorului penticostal. Alte 68 de persoane au fost plasate în carantină.
Despre decesul bărbatului de 81 de ani, autoritățile sanitare au comunicat că acesta a fos internat cu ”insuficiență respiratorie acută severă, Bronhopneumonie, intubat și ventilat mecanic, în 31.03.2020 recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020, confirmat în 2.04.2020, decedat în 2.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent, Amputație picior drept”.
Mai mult, procurorii de la Beclean au deschis o anchetă împotriva pastorului, care riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, după ce a nesocotit ordinele autoritățile sanitare și a organizat slujba religioasă, unde a existat o contaminare în masă. Din cauza faptului că unul dintre participanți a decedat, pastorul va fi cercetat și judecat pentru o faptă agravantă a infracțiunii de zădărnicirea a combaterii bolilor. „La data de 30.03.2020, dintre persoanele participante la întrunirea mai sus menționată, două persoane domiciliate pe raza localității Reteag, au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirusul SARS-CoV-2, alte patru au fost internate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița Năsăud, secția Boli Infecțioase, cu simptome specifice coronavirusului SARS-CoV-2. Totodată, față de aproximativ 68 de persoane s-a instituit măsura autoizolării la domiciliu, ancheta epidemiologică efectuată de către DSP BN fiind în desfășurare”, se arată în comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.