Incidente la o şcoală din stânga Nistrului

Incidente la o şcoală din stânga Nistrului

Autorităţile separatiste transnistrene au împiedicat, azi, ceremonia de încheiere a anului şcolar, la gimnaziul din satul Corjova, relatează Agerpres.

Autorităţile transnistrene au oprit curentul electric în şcoală şi au cerut directorului şcolii să nu arboreze drapelul Republicii Moldova şi să nu fie intonat imnul de stat. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele organizaţiei Promo-Lex, care monitorizează respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, Ion Manole. Incidente similare au avut loc şi la 1 septembrie 2010, în prima zi de şcoală, când miliţia transnistreană a intrat în curtea şcolii, sub pretextul unei alerte cu bombă.

Corjova este o localitate din stânga Nistrului, dar subordonată, potrivit legii, autorităţilor constituţionale de la Chişinău. Tiraspolul o consideră, însă, un sector al oraşului Dubăsari. În ultimii ani, în localitatea cu 2.000 de oameni, au avut loc mai multe incidente, de fiecare dată când au fost organizate alegeri. În martie, primarul localităţii, Valeriu Miţul, şi un consilier local au fost arestaţi pentru câteva zile, de către miliţia transnistreană, pentru că afişau drapelul Republicii Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News