După ce a lucrat la Londra, Paris dar şi Ierusalim, s-a mutat în Statele Unite în 1972 pentru a-şi continua studiile  post-universitare la Universitatea Johns Hopkins, unde a obţinut un doctorat în 1975. Începând cu anul 1975 devine profesor asociat la Universitatea Georgetown şi la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington.

 

A fost consultant rând pe rând al Secretarului de Stat al Apărării, al Consiliului Naţional de Securitate, US Navy, US Air Force sau al NATO. Este omul care a dezvoltat doctrina de luptă a US Army, este persoana care a pus bazele conceptului Rapid Deployment-Force utilizat de armata americană şi trupele speciale. A fost un apropiat al lui Jimmy Carter şi un om pe care Regan l-a respectat. Mai târziu, Bush le-a cerut generalilor americani să-l consulte înainte de declanşarea primul război din Irak. A planificat alături de aceştia strategia US Air Force de a bombarda forţe irakiene în Kuveit.

Luttwak este cunoscut pentru ideile sale politice inovatoare, sugerând, de exemplu, că încercările marilor puteri "pentru a pune capăt războaielor regionale duce de fapt la apariţia unor conflicte de lungă durată: exemplu Siria, Irak sau Afghanistan. Cartea sa, Coup d'État: A Practical Handbook, este folosită pe post de manual obligatoriu în nenumărate colegii şi universităţi cu profil militar din lumea întreagă. A fost tradusă inclusiv în chineză, ebraică, japoneză sau turcă.

Anual zeci de lideri influenţi sau oameni obişnuiţi vin pentru a-i cere cele mai ciudate sfaturi: preşedintele Mexicului l-a rugat să ofere o soluţie autorităţilor locale din capitala ţării pentru a scăpa de bandele de huligani şi cerşetori care îi sperie pe turişti. Primul ministrul al Kazahstanului a vrut să găsească o modalitate de a elimina etnicii ruşi dintr-un oraş la graniţa de nord a ţării. Un guvern din Asia i-a solicitat sprijinul pentru a-i instrui pe membrii servicilor de informaţii. O companie de produse chimice din Italia l-a solicitat pentru a ajuta la soluţionarea unui proces legat de azbest cu o comunitate locală. Un grup de cetăţeni din Tonga i-au cerut sfatul pentru a scăpa braconierii japonezi de delfini. Review of Books Londra i-a solicitat o carte despre genocidul armean, în timp ce o femeie din Washington DC vrea să-l consulte într-un proces referitor la custodia copiilor ei. Şi toate acestea, potrivit lui Luttwak sunt cererile pe care le-a primit doar în ultima vreme.

Dalai Lama l-a vizitat în casa sa din Maryland, pentru ai cere sfaturi în chestiunea Chinei, iar guvernele europene i-au cerut sprijinul pentru detectarea membrilor Al Qaida. La cei 72 de ani ai săi, Edward Luttwak se ghidează în continuare după mottoul care i-a adus sume considerabile: ''să fii plătit de fiecare dată pentru munca prestată''. Astfel, din consilierea acordată guvernanţilor din întreaga lume şi din cărţile sale câştigă circa 1 milion de dolari pe an.

Românul a fost subiectul unui amplu reportaj publicat de The Guardian. Jurnaliştii l-au vizitat în casa lui din Maryland pentru a afla cine este românul de 72 de ani, emigrat în America, atât de solicitat de serviciile şi liderii din întreaga lume, titrează descoper.ro

Te-ar putea interesa și: