Încă un „premier”, încă o prosteală ca ei să rămână pe funcţii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Aşa fi vrut să pun titlul celebrul vers din poezia lui Adrian Păunescu „Totuşi, iubirea”: „Adio, adică rămâi”! Dar m-am gândit să nu întinez celebra poezie cu muzeria politicii din zilele noastre. Aşa că am renunţat.

O dată cu nominalizarea unui nou „premier”, în persoana domnului Luca Niculescu, o bănuială mi s-a transformat în convingere. Anume că tot acest bâlci, toată această alba-neagra cu uite premierul, nu e premierul nu este decât un joc pentru prostit alegătorii, la care iau parte toţi oliticenii pro-europeni. Un joc de glezne care a fost pus la cale cu mult înainte de moţiunea de cenzură. Altfel, cum să ne explicăm că după atâta amar de vreme, nu avem un guvern cu puteri depline Cum să explicăm că Ilie Bolojan este tot la locul lui, deşi a fost demis cu o largă majoritate. Se mai şi poartă de parcă ar fi tot premier cu puteri depline.

Dă ordonanţe pe care nu are dreptul să le dea. Discută, împreună cu gaşca pe care o are alături, despre măsuri pe termen lung, viziuni şi vedenii care se întind pe ani de zile, când, în mod normal, ar fi trebuit deja demult să fie cu bagajele la uşa Palatului Victoria, aşteptând maşina să vină să i le încarce şi să i le ducă la Oradea, că tot a făcut-o el să se întoarcă după soare. Dar şi restul componenţilor găştii sunt toţi la locurile lor. Ba chiar au mai câştigat câte un minister, că tăierile şi cocoşarea românilor cu biruri i-a deşteptat în arta conducerii şi au devenit ultracompetenţi. Numai la Miruţă dacă te uiţi cum mănâncă şi îţi dai seama de transformările care s-au petrecut în capul lor.

Nici cei câţiva miniştri şi alţi funcţionăraşi de stat puşi de PSD şi care au trebuit să plece o dată cu moţiunea, nu mor nici ei de foame. Sunt bine mufaţi în continuare la banii de la buget. Dovadă că legi capitale, le-au discutat şi votat on line, în şlapi şi bermude, de sub palmierii din locurile exotice în care îşi petreceau vacanţele binemeritate.

De aceea, gâlceava pe care o vedem în spaţiul public, eu cred că este de fapt un duel de operetă, cu săbii din carton poleit cu staniol, să pară adevărate. O parodie pusă la cale de către cei care nu se dau duşi de la ciolan şi care, atunci când şi-au dat seama că lucrurile au devenit grave, iar tensiunea socială stătea să explodeze, au recurs la stratagema cu moţiunea de cenzură. Adică, e rău Bolojan, dar uite că-l dăm afară. Şi l-au dat. Bolojan e tot la Palatul Victoria. Demis, dar tot acolo şi se poartă ca şi cum moţiunea nu ar fi existat.

Termenul de 45 de zile pe care îl recomandă Constituţia mi-a întărit convingerea că asistăm la un teatru de doi lei, în care partidele se joacă de-a „Fiecare la scara lui”. Am întrebat jurişti specializaţi în drept constituţional, dacă acel termen de 45 de zile prevăzut de cea dintâi lege a ţării este la mişto pus acolo. Nu! Nici vorbă. Nu este niciun fel de mişto. Dar cei care au conceput Constituţia la vremea respectivă sau cei care au modificat-o ulterior pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, nu s-au gândit niciunul că am putea fi atât de nătărăi încât ca într-un termen extrem de rezonabil, de 45 de zile, Parlamentul nostru să nu fie capabil să pună un guvern cu puteri depline în locul celui trimis acasă prim moţiune de cenzură.

Uite că pentru prima oară în istoria post-decembristă a României, s-a putut întâmpla şi minunea de a nu putea. Minune care, repet, eu cred că a fost premeditată încă înainte de moţiunea de cenzură.

La farsa asta participă inclusiv preşedintele Nicuşor Dan. Care, din când în când, când îi trece plictiseala de a nominaliza un premier, mai scoate din joben câte un nume. Ultima oară, acum, cu Luca Niculescu, a fost şi cu suspans. Mai întâi s-a spus că, în curând, preşedintele va pune capăt crizei. Că va face o nominalizare de nerefuzat. Parcă ar fi citit noţiţele ministrului Pâslaru înainte de ratrea cu Legea Salarizării, care, la fel, spunea că va face o ofertă de nerefuzat. Şi chiar că a fost de nerefuzat. Singură UE a refuzat să ne dea 720 de milioane de euro, din cauza propunerii de nerefuzat a lui Pâslaru.

Aşa că şi jocul lui Nicuşor Dan, care se dovedeşte a fi un maestru la dezlegat ecuaţia tragerii de timp, eu cred că face parte tot din acest scenariu de prostit alegătorii. Ar putea ieşi în faţă la Cotroceni şi să nominalizeze din staţia de troleibuz pe cine vrea el, că are tot atâtea şanse să ajungă premier cât propunerile anterioare sau cât domnul Luca Niculescu. Pentru bunul motiv că partidele vor juca şi vor cânta aceeaşi partitură care va face ca niciodată să nu se facă o majoritate care să voteze un nou guvern.

Şi uite aşa, mai cu o moţiune de cenzură, mai cu cearta zilnică între partide pe modelul celebrei replici din „Telegrame” a lui Caragiale: „Ba pe-a mă-tii”, mai cu câte o nominalizare cu suspans, trece timpul şi ei rămân la locurile lor. Ba încă Bolojan se gândeşte că avem veniturile prea mari şi ar mai fi câte ceva de tăiat din ele. Tăieri interimare, desigur, dar, totuşi, tăieri.

Mai am însă o convingere. Una de bine de data asta. Cred că bâlciul ăsta cu desemnarea premierului va înceta în curând. Chiar mai curând decât speră mulţi dintre cei care beneficiază de el. Pe ce mă bazez când spun asta. Încep să se vadă semnele schimbării. Şi nu mă refer la alegerile de duminica trecută din Germania, care au stârnit atâtea pasiuni şi comentarii. Nici la preconizata cădere a zidului Parisului, pentru că Marine le Pen este, conform sondajelor, în fruntea preferinţelor electoratului din Hexagon. Ci la cu totul altceva. Ceva care vine de mai de departe.

Încep să se vadă semnele unei furtuni care vine de dincolo de Atlantic. Vântul a început deja să adie şi Nicuşor Dan, cel mai informat om din România, cât o înţelege şi el din informaţiile alea, dar instinct de conservare are sigur, a început să-şi ia măsuri de protejare. Mai întâi a publicat în Fox News un material-editorial în care spunea că România este devotată trup şi suflet parteneriatului strategic cu SUA şi că acest parteneriat este cel mai important pentru noi, din toată politica noastră externă. Atâta politică externă câtă este sub doamna Ţoiu. După aceea, a mai urmat un pas.

Vizita la bazele militare unde se află militari americani şi prânzul la popotă. Băiat popular adică, alături de voi, oşteni neînfricaţi. Poate că Miruţă nu mânca aşa, ca unul ieşit de la azil care nimerise la o masă de Paşte la nişte oameni avuţi, ci voia să spună prin înfulecarea năpraznică: „Nenea Trump, suntem flămânzi, nu te supăra pe noi că am zis ce-am zis de matale, înainte de a fi preşedinte”. Totul a culminat luni, cu şedinţa CSAT, prezidată, normal, de preşedintele Nicuşor Dan, care a avut ca temă centrală relaţia României cu Statele Unite al Americii. Nu vi se pare că Nicuşor îşi cârpeşte deja pelerina de vreme rea?