Încă un polițist s-a împușcat la muncă, din greșeală

Încă un polițist s-a împușcat la muncă, din greșealăAmbulanță. Sursa foto: arhiva EVZ

Un poliţist Caraş-Severin s-a împuşcat  cu arma din dotare. Agentul a fost transportat de urgență la spital, având o rană la nivelul piciorului. Incidentul a avut loc chiar în sediul Poliției din Băile Herculane.

Un polițist s-a împușcat la locul de muncă

Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei prânzului. Agentul s-a împușcat din greșeală chiar în timpul programului de muncă. La sosirea echipajului medical, acesta era conștient.

„În jurul orei 13:00, un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane, aflat în timpul serviciului, în sediul poliției, s-a împușcat accidental cu armamentul din dotare, fiind rănit în zona piciorului. În prezent acesta este conștient, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat de urgență la spital”,  au anunțat reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Agentul ajuns la spital

Medicii i-au acordat primul ajutor în sediul Poliției, iar ulterior acesta a fost dus la spital. Superiorii polițistului au deschis o anchetă.

„Conducerea inspectoratului a dispus ca o echipă complexă din cadrul inspectoratului să se deplaseze la sediul poliției, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în funcție de rezultatul verificărilor urmând a fi dispuse măsurile care se impun”, a mai transmis IPJ Caraș-Severin.

Polițist împușcat din greșeală

La finalul anului trecut, un agent de la Brigada de Operaţiuni Speciale Timişoara s-a împușcat în barbă cu arma din dotare. Incidentul a avut loc în timp ce acesta se afla acasă. 

„Poliţiştii din Timiş au fost sesizaţi de către medicii Spitalului de Urgenţe Timişoara, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se afla pe strada Torontalului din Timişoara, a solicitat sprijinul ambulanţei, întrucât prezenta leziuni la nivelul feţei”, anunța IPJ Timișoara.

În acest caz, polițistul de la Operațiuni Speciale a cerut singur ajutor, apelând numărul unic de urgență. De asemenea, la finalul lunii martie, un agent din Roman s-a sinucis cu arma din dotare.