În Serbia apare o mini-Rusie. Mii de oameni fug din calea războiului

În Serbia apare o mini-Rusie. Mii de oameni fug din calea războiului Sursa foto: Facebook

În vara înăbușitoare din Belgrad, capitala Serbiei, un patinator profesionist rus se strecoară pe un ring în aer liber. Morus se află la 1600 km. distanță de Moscova, orașul său natal, dar el începe să se simtă ca acasă.

A fugit din Rusia cu toți banii agonisiți în 2022, strecurându-se printre zecile de mii de oameni veniți în Serbia după invazia Rusiei din Ucraina. E un drum lung, dar mulți au ales Belgradul din cauza vechilor sale relații culturale și religioase cu Moscova.

“În Serbia, sunt câțiva patinatori care îi pot antrena pe alții, așa că am mulți elevi sârbi”, afirmă Morus, în vârstă de 24 de ani, citat de usnews.com.

Începând din februarie 2021, de la începutul războiului din Ucraina, o serie de ruși s-au refugiat din cauza conflictului, din cauza recrutărilor sau din cauza politicii președintelui Vladimir Putin, stabilind o comunitate puternică în Serbia, după cum reiese din declarațiile a vreo 20 de imigranți și din cele ale oficialilor locali.

Deși numărul actual al rușilor din Serbia este mai mic decât al celor care s-au refugiat în niște țări precum Germania, prezența lor se resimte în Belgrad, un oraș cu mai puțin de 2 milioane de locuitori.

Câți ruși și-au declarat reședința temporară în Serbia

Numărul cluburilor, grădinițelor și cabinetelor medicale deținute de ruși a crescut. Rușii cumpără alimente din magazine rusești, Orchestre rusești, soliști și actori ruși se produc în cluburi rusești, iar artiști plastici ruși își prezintă operele în galerii ale rușilor.

În perioada începând din februarie 2022 și până pe la mijlocul anului 2023, peste 30000 de ruși și-au declarat reședința temporară în Serbia, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul sârb de Interne. Oficialii nu au furnizat și niște date comparabile cu cele anterioare fenomenului, dar spun că numărul crește vertiginos.

Potrivit registrului afacerilor din Serbia, în decursul acestei avalanșe, rușii au înființat 11081 de firme în diverse sectoare, de la servicii bazate pe internet până la școli legate de sport și de industria ospitalității.

Viktor, în vârstă de 42 de ani, a fugit din Sankt Petersburg de teama mobilizării din Rusia în toamna anului 2022. Fără să aibă avizele necesare pentru a lucra în Serbia, el lucrează ca meseriaș în Belgrad, servindu-i exclusiv pe ruși.

“Repar țevi, instalații electrice, ferestre, fac chiar și mobilier. Nu prea am nevoie de clienți sârbi”, afirmă Viktor, care a cerut să nu i se precizeze numele de teamă că siguranța familiei sale din Rusia ar putea fi afectată.

Aderarea Serbiei la Uniuniua Europeană

Relațiile dintre Serbia și Rusia datează de secole, iar ele au rămas cordiale și în ziua de azi, deși Serbia încearcă totodată să adere la Uniunea Europeană, care condamnă invazia Rusiei din Ucraina.

După Primul Război Mondial, mii de așa-ziși ‘ruși albi’ s-au refugiat de teama comuniștilor în timpul războiului civil în recent formatul Regat al Serbiei, Croației și Sloveniei.

Totuși, mulți luptă să se integreze, preferând în schimb să intre într-o mini-Rusie pe teritoriul Serbiei. Ironia face ca mulți dintre sârbi să îl sprijine pe Putin și să nu împărtășească opiniile rușilor fugiți.

“Amprenta culturii ruse este mult prea puternică pentru emigranții ruși din prima generație, ajungându-se până într-acolo, încât ei vor să se integreze într-o societate pe care ei înșiși au fondat-o, indiferent dacă ea este de fapt sârbă sau occidentală”, afirmă Aleksandar Djokic, un politolog din Belgrad.

Morus, patinatorul, s-a ferit să-și precizeze motivele pentru care a părăsit Rusia, dar logodnica sa, Alaxandra Mașkanova, a intervenit.

“Am plecat din motive de ordin ideologic. La câteva zile după data de 24 februarie, am încercat să înțelegem ce se întâmplă, iar apoi care am hotărât să plecăm”, a spus ea. (Traducerea- Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News