Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Cât de firească e teama de a fi înşelaţi?
Un sentiment firesc
De cele mai multe ori, gelozia este pusă în relaţie cu ideea de posesiune, cu stimă de sine scăzută sau cu devalorizarea propriei persoane. Gelozia nu poate fi însă delimitată de iubire, ba chiar nu poate exista în absenţa acesteia. Întrebarea este însă dacă există dragoste fără gelozie. Mulţi spun că adevărata iubire e „dezinteresată“ şi termenul însuşi e sugestiv: în ce măsură se referă la generozitate şi în ce măsură maschează lipsa pasiunii, a unei dorinţe adevărate? Evident, există dovezi de iubire mai adecvate sau mai romantice. E posibil ca un om să se simtă iubit de un partener care-i oferă totul, dar care nu prezintă nicio urmă de gelozie? Sau poate fi cineva atât de generos încât să iubească fără să pretindă fidelitate?
De fapt, nu sentimentul în sine este cel care deranjează, ci manifestările lui. Asociem în mod nefiresc geloziei duelul şi aruncarea vitriolului în ochi sau, mai aproape de vremurile noastre, scenele, acuzele şi jignirile. Este ca şi cum am da vina pe gravitaţie pentru prăbuşirea unui avion, nu pe oprirea motoarelor. Gelozia, ca orice sentiment, este normală. Mesajul gelosului către lume este următorul: „Omul acesta, pe care eu îl iubesc, este unic şi interzis celorlalţi pretendenţi sexuali“. Acesta nu este un mesaj bolnav, ci unul în legea firii. A dori un om numai pentru tine este cu siguranţă în spiritul iubirii. Problemele încep când ne purtăm ca şi cum omul acela ar fi proprietatea noastră. Dar asta nu e gelozie, ci lipsa raţiunii. (Elena Georgescu)
Mai oarbă decât dragostea Iubirea priveşte prin telescop, gelozia prin microscop“, spunea umoristul Henry Wheeler Shaw. Sunt două sentimente extrem de diferite între ele, deşi, dacă mă întrebaţi pe mine, gelozia e mai mult o stare. Un individ gelos nu simte, ci îşi construieşte senzaţii, ca un păianjen care îşi ţese la infinit plasa, apoi se încâlceşte, cu o plăcere masochistă, în ea. Dacă dragostea apropie, gelozia îndepărtează şi ridică stavile. Este o rugină care devorează şi, asemenea ruginei, se hrăneşte din ea însăşi, fiind aproape imposibil de oprit. Îi anulează iubirii cele mai importante însuşiri: libertatea şi încrederea. Este forma celor care nu pot fi propriii lor stăpâni de a-i stăpâni pe ceilalţi. Şi nu de puţine ori, persoana geloasă este cea care are de fapt ceva de ascuns, ea doar proiectând şi amplificând propria trădare. E o dovadă de iubire? Da, însă a unei iubiri de sine prost exprimate. În toate formele ei, de la copilul care cerşeşte atenţie până la adultul măcinat de această angoasă erotică, reprezintă o formă de şantaj. Ea cere totul, dar nu dă nimic. Distruge fiinţa, însingurând-o, pentru că un om gelos la modul maladiv ori îl va distruge pe cel de lângă el, ori va rămâne doar cu el însuşi. Anticipând, bănuind şi urmărind, făcând aşadar acţiuni care depind şi se sprijină pe alte acţiuni, gelosul nu va trăi niciodată cu adevărat, întrucât răul cel mai mare al geloziei este că, spre deosebire de dragostea cea oarbă, trăind în ea nu poţi fi niciodată fericit. (Adrian Georgescu)
Puteţi comenta pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
