In cazul Tony Blair, PONTA este APARAT de un PERSONAJ INEDIT
- Daniel Teodoreanu
- 6 septembrie 2016, 17:14
Procurorii DNA au transmis într-un comunicat că Victor Ponta şi-a folosit autoritatea de lider al PSD pentru a plasa un om de afaceri pe un loc eligibil la fostele alegeri parlamentare, contra sponsorizării cu 220.000 de euro, sumă ce ar fi fost folosită pentru aducerea în România a lui Tony Blair (n.r. – fost prim-ministru al Regatului Unit) pentru o întâlnire cu fostul premier al României.
Astfel, Ponta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost comentată de un Chris Terhes, președinte la Coaliţia Românilor pentru Combaterea Corupţiei şi preot la Misiunea Sf. Ioan Botezătorul - Orange County.
„Trecând peste absurdul acuzaţiilor din comunicatul DNA, care se contrazice de la un paragraf la altul cu privire la acuzaţiile împotriva lui Ponta, DNA ar trebui să-l inculpe pentru favorizarea făptuitorului atât pe Tony Blair cât şi pe cei din presă care au scris despre acea viză. Să vă explic: Dacă citiţi cu atenţie comunicatul DNA veţi observa că acuzaţia efectivă împotriva lui Ponta nu e că a primit bani, aşa cum sclavii din presă relatează, ci că "prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral".
Deci, folosul necuvenit a lui Ponta, în viziunea DNA, este câştigarea de capital electoral. Ponta nu a primit efectiv niciun ban. Cum a primit Ponta folosul necuvenit constând în capital electoral? Prin faptul că o personalitate cu notorietate internaţională a venit în România în schimbul unei sume de bani, iar vizita respectivă a fost mediatizată, deci cumva acel capital de notorietate s-a transferat la Ponta. Este un întreg lanţ de cauzalităţi aici care trebuie să se potrivească pentru a avea o infracţiunea aşa cum o vede DNA, iar două dintre aceste verigi de cauzalitate sunt presa şi Tony Blair. Astfel, dacă presa nu ar fi "mediatizat" acel eveniment Ponta nu ar fi putut fi acuzat că a primit folos necuvenit. Cu alte cuvinte, din moment ce presa a mediatizat evenimentul, iar Ponta a primit un folos necuvenit, înseamnă că presa a favorizat făptuitorul.
Apoi, dacă Tony Blair nu venea în România, Ponta nu ar fi primit folos necuvenit "capital electoral", deci venind a favorizat făptuitorul. În concluzie, dacă DNA chiar e pus pe prins corupţi, trebuie să-l inculpe atât pe Tony Blair, cât şi pe cei din presă, care au "mediatizat" acel eveniment. Fără aceste două verigi în lanţul de cauzalităţi, suma de 220.000 de euro este o simplă donaţie făcută unei organizaţii nonprofit”, a scris pe Facebook preotul originar din Zalău şi care în prezent s-a stabilit în Irvine, California.
Victor Ponta a fost marţi dimineaţă la DNA Ploieşti, unde a fost chemat şi Sebastian Ghiţă, care a afirmat că în acest dosar apare şi numele fostului premier britanic Tony Blair.