Donald Trump, vorbind cu jurnaliștii în Biroul Oval din Casa Albă, din Washington, explică că administrația americană "a început deja discuții serioase" cu oamenii țarului de la Kremlin, Vladimir Putin, dar vânturile păcii nu au oprit încă bombele şi luptele, cu încă o zi sângeroasă de victime civile și militare și bombe care au aterizat, de asemenea, pe clădiri din centrul Odessei, un sit al patrimoniului UNESCO.

Probleme urgente de discutat între Washington și Moscova

Trump, deși a vorbit despre discuțiile care au început, nu a vrut să spună cine și ce negociază, dar a dorit să precizeze încă o dată că dacă ar fi fost el președinte și nu Joe Biden, războiul nu ar fi început niciodată.

Însă, pe surse, se spune că la Kremlin s-a instalat un fel de nervozitate datorită întârzierii primei convorbiri telefonice dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, care nu a încetat să trimită semnale Casei Albe despre disponibilitatea sa de a ridica telefonul.

Războiul din Ucraina este problema cea mai presantă, dar există și alte probleme la fel de urgente de discutat între Moscova și Washington, precum relațiile diplomatice (Kremlinul așteaptă acordul Departamentului de Stat pentru numirea noului ambasador rus, Aleksandr Darchiev, după ce predecesorul său a părăsit postul de la Washington, înainte de alegerile prezidențiale din SUA), normalizarea tuturor mecanismelor de comunicare interstatală, extinderea NATO, semnarea unui nou tratat strategic de dezarmare și crearea unei noi arhitecturi de securitate.

Războiul din Ucraina este pe agenda discuțiilor doar ca pretext al întâlnirii dintre Putin și Trump. Generalul Keith Kellogg declara de curând ca Donald Trump va prezenta planul de pace la Conferința pentru Securitate de la Munchen, între 14 și 16 februarie. Politicianul norvegian și fostul Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, îi va succeda actualului președinte ambasadorul Christoph Heusgen la conducerea Conferinței pentru Securiate de la Munchen. Jens Stoltenberg își va asuma rolul în februarie 2025.

În așteptarea unui apel telefonic de la Washington

Au trecut aproape două săptămâni de la învestirea lui Trump și Kremlinul încă așteaptă apelul telefonic prin canalele oficiale. Unii spun că discuția a avut loc dar nimeni nu aduce dovezi. Trump a vorbit cu Xi Jinping înainte de a-și prelua mandatul și de atunci a vorbit cu lideri prietenoși cu Kremlinul, precum Narendra Modi din India.

Consilierul pentru afaceri internaționale de la Kremlin, Iuri Uşakov, a spus că revine președintelui SUA să ia inițiativa, dar Washingtonul nu pare să fi primit mesajul.

"De obicei, președintele sau șeful guvernului care vine la putere este cel care dă primul apel telefonic", a spus el. Trimisul special a lui Trump, pentru Ucraina, generalul în retragere Keith Kellogg, a subliniat că atingerea păcii "este în interesul securității naționale a Statelor Unite.... Avem un plan bun, solid și sunt optimist cu privire la capacitatea președintelui Trump de a ajunge la un acord", a spus el pentru "Fox News", confirmând că vede o posibilă soluție în următoarele trei luni, deci în "100 de zile".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat vineri, 31 ianuarie 2025, într-o conferință de presă, că au avut loc contacte diplomatice cu privire la prăbușirea avionului pe aeroportul Reagan din Washington dar a negat apoi orice fel de comunicare între cele două administrații prezidențiale.

Putin nu a încetat să trimită ”semnale de fum” către Washington

"Când are loc orice incident care implică cetățeni ai unei alte țări, țara afectată este informată prin canale diplomatice. Asta se întâmplă acum", a explicat el. Trump însuși a confirmat, joi, că contactat Moscova - la nivelul ambasadei - pentru a repatria victimele ruse ale accidentului după ce un avion de pasageri și un elicopter s-au ciocnit în aer.

Între timp, Putin nu a încetat să trimită ”semnale de fum” către Washington prin interlocutorul său favorit, jurnalistul de la televiziunea publică, Pavel Zarubin, singurul care se poate apropia de șeful statului pe coridoarele Kremlinului. Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia ar putea avea "multe puncte de acord" cu noua administrație americană.

Și, într-un compliment clar adresat omologului său american, el a opinat că, dacă lui Trump "nu i-ar fi fost furată victoria în 2020 (la alegeri), atunci, poate, criza din Ucraina care a apărut în acel an nu s-ar fi produs".

Tonul s-a înăsprit pe 28 ianuarie când Putin a spus că "negocierile pot fi purtate cu oricine, dar din cauza ilegitimității sale, el (președintele ucrainean Volodimir Zelenski) nu are dreptul să semneze nimic".

Aliații americani se așteaptă ca administrația președintelui Donald Trump să prezinte un plan de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei la Conferința de Securitate de la München, în Germania, săptămâna viitoare. Planul va fi prezentat aliaților de către Donald Trump. Detaliile despre discuții sau format sunt încă așteptate.

Summitul Putin-Trump

Toți analiști vorbesc despre iminența unui summit Putin-Trump. Pe la noi, pe aici, se vorbește de Budapesta, pe la occidentali se vorbește de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite care sunt văzute de Rusia ca posibile locuri pentru un summit între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Trump a spus că va pune capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil și a mai spus că este gata să se întâlnească cu Putin.

De ce vorbesc rușii de Arabia Saudită? Înalți oficiali ruși au vizitat atât Arabia Saudită, cât și Emiratele Arabe Unite în ultimele săptămâni, potrivit surselor din serviciile de informații occidentale. Și față de această inițiativă există la Kremlin o oarecare opoziție deoarece unii diplomați și oficiali din serviciile de informații rusești au indicat legăturile militare și de securitate strânse pe care atât Regatul, cât și Emiratele Arabe Unite le au cu Statele Unite.

Deocamdată nimeni nu vrea să comenteze soluția summitului la Riad. Trebuie însă să ținem cont că atât Trump, cât și Putin au dezvoltat relații de prietenie cu conducătorii Arabiei Saudite și ai Emiratelor Arabe Unite. Prințul moștenitor al Arabia Saudită Mohammed bin Salman a fost primul șef de stat străin numit de Trump după preluarea mandatului.

Riadul, mediator între Washington și Mosccova

El l-a descris pe Prințul Moștenitor drept „un tip fantastic” în timpul discursului său, printr-un link video, către o audiență la Forumul Economic Mondial de la Davos. Putin, care a vizitat Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în 2023, a declarat în septembrie anul trecut că îi este recunoscător lui Mohammed bin Salman pentru că a ajutat la organizarea celui mai mare schimb de prizonieri dintre SUA și Rusia de la Războiul Rece.

Putin și Mohammed bin Salman, prințul cunoscut și sub numele de MBS, au întreținut o relație personală strânsă încă din 2015, când prințul a vizitat Rusia pentru prima dată. Trebuie să menționăm ca relația dintre cei doi a susținut acordul energetic OPEC+, cele două state fiind cei mai mari exportatori de petrol din lume.

Atât Mohammed bin Salman, cât și președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, și-au menținut neutralitatea pe tot parcursul războiului din Ucraina, abținându-se să se alăture Occidentului pentru a critica și sancționa Rusia. Mohammed bin Zayed Al Nahyan a vizitat Rusia de mai multe ori în timpul războiului, spunând în timpul ultimei sale vizite din octombrie 2024 că este gata să sprijine eforturile de a găsi pacea în Ucraina.

Problema Curții Penale Internaționale

De asemenea, Emiratele Arabe Unite au mediat cu succes schimburile de prizonieri. Ambii lideri arabi atât MBS cât și Mohammed bin Zayed Al Nahyan au relații bune cu Zelenski.

De menționat că nici Arabia Saudită și nici Emiratele Arabe Unite nu sunt membre ale Curții Penale Internaționale, cea care a emis un mandat de arestare pentru Putin, împiedicându-i vizitele în mai multe țări, printre care Brazilia și Africa de Sud. Dacă ne uitam la fostele locuri unde au avut loc întâlniri între liderii celor două puteri nucleare, locuri cum ar fi Helsinki, Geneva și Viena, ele numai corespund noilor condiții.

Au mai fost voci care au cerut ca summitul să aibă loc în Turcia. Se pare că Rusia refuză această opțiune, Turcia fiind membru NATO și locul care a găzduit discuții de pace eșuate între Rusia și Ucraina în martie 2022. Apropos de summitul Rusia-SUA, Zelenski solicită participarea și a unui membru al UE la acesta. Ar fi viabilă solicitarea dacă pe agenda ar fi numai Ucraina dar agenda este mult mai complicată.

Este Odesa obsesia lui Putin?

La începutul săptămânii a avut loc un alt atac nocturn masiv al rușilor, care au folosit peste 40 de rachete și peste 120 de drone. Cel puțin 11 civili au fost uciși, aproximativ 20 au fost răniți, inclusiv trei copii. Cel mai sângeros raid a avut loc la Poltava, în centrul țării. La Odesa, aproximativ 15 clădiri din centrul istoric, un sit al patrimoniului mondial UNESCO, au ajuns sub bombe.

În apropierea locului atacului se aflau și diplomați norvegieni, care au rămas nevătămați. Președintele Zelenski a denunțat raidul ca fiind un "act deliberat", în timp ce UNESCO s-a alăturat condamnării și a trimis o echipă în oraș pentru a evalua daunele și măsurile de urgență. Printre clădirile avariate în urma bombardamentelor s-au numărat Sala Filarmonicii din Odesa, Hotelul Bristol din secolul al XIX-lea, ajuns în mare măsură un morman de moloz, și câteva muzee din centru.

„Odesa, întoarce-te acasă. Am tânjit după Odesa din Federația Rusă, din cauza istoriei orașului, a oamenilor care locuiesc acolo și a limbii pe care o vorbesc. Acesta este orașul nostru rus”- comentează Medvedev. În timp ce majoritatea ochilor sunt concentrați asupra Donbasului, comentariul fostului președinte rus Dmitrii Medvedev din 22 februarie 2024 este o reamintire – de parcă ar fi nevoie de mai multe – despre natura ambițiilor Kremlinului în Ucraina.

Cum vede Rusia Odesa

Unii ar putea considera o afirmație ca aceasta drept bombastică și nerealistă. Cu toate acestea, atunci când liderii ruși ne spun ce vor, nu ar trebui să-i ignorăm, așa cum s-a întâmplat atât de des în ultimele decenii. Odesa este cel mai important și cunoscut oraș de pe coasta Mării Negre a Ucrainei, cu o populație de 1 milion de locuitori. Fondată în 1795 de împărăteasa Ecaterina cea Mare pe locul vechii colonii grecești Odessos, Odesa este și capitala regiunii care include porturile orașelor Odesa, Yuzhne și Chornomorske.

Ucraina a exportat 65 la sută din cereale prin aceste porturi înainte de război, precum și prin porturile mai mici Bilhorod-Dnistrovskyi (lângă gura Nistrului) și Ust-Dunaiske. Porturile dunărene Izmail și Reni completează infrastructura portuară strategică a regiunii Odesa. Când Rusia a impus o blocadă navală asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, doar Reni și Izmail au rămas capabile să exporte cerealele țării pe piețele globale.

Porturile românești de la Dunăre, în special Sulina și Constanța la Marea Neagră, au devenit rute alternative pentru exporturile Ucrainei. În primele luni ale războiului, România a tranzitat 300.000 de tone de cereale. Până în octombrie 2023, a crescut tranzitul la trei milioane de tone pe lună, datorită eforturilor sale logistice și financiare masive.

Fără porturi viabile la Marea Neagră, economia Ucrainei se va sufoca

La apogeul blocadei navale rusești – din februarie până în iulie 2022 – Ucraina a pierdut 170 de milioane de dolari pe zi. Bombardarea sălbatică a porturilor de la Marea Neagră și Dunăre, precum și utilizarea minelor, inspecțiilor abuzive ale navelor și a războiului electronic pentru a perturba comunicațiile maritime și GPS-ul, toate fac parte din strategia Rusiei de a submina economia și libertatea Ucrainei de navigație în Marea Neagră.

Fără porturi viabile la Marea Neagră, economia Ucrainei se va sufoca. Putin ne reamintește regulat că vrea să distrugă Ucraina, dar asta este mult mai dificil dacă Ucraina are acces la mare. După ce a ocupat litoralul Mării Azov, este greu de imaginat că Rusia nu va încerca din nou să ocupe mai mult litoralul Ucrainei Mării Negre - cu Odesa drept premiu.

Medvedev a reiterat pur și simplu referirea lui Putin, în dialogul său anual televizat din 14 decembrie, la Odesa ca oraș rusesc și la regiunea de sud-est a Ucrainei ca „ținuturi rusești”. Pe rețelele de socializare rusești circulă un videoclip în care un soldat rus explică că a votat pentru Putin pentru că „președintele nostru consideră Odesa ca un oraș rusesc, iar eu sunt din Odesa”. Trebuie să luăm în considerare ce spun liderii ruși și cum își amintesc ei istoria.

Ca să nu greșim. Ecaterina cea Mare obișnuia să spună că singura modalitate prin care Rusia își poate proteja granițele era extinderea acestora. Timp de secole, războiul a făcut parte din rațiunea de stat rusă, mereu dornică de noi teritorii și resurse pentru a consolida puterea Moscovei fără a moderniza țara.

Rusia și gurile Dunării

Odesa nu este orice oraș. Încă din zilele Imperiului Rus, locuitorii săi s-au considerat unici. Un oraș cosmopolit, multietnic, care își păstrează farmecul arhitectural de secol al XIX-lea, în ciuda suferințelor mari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Odesa servește și ca un important centru maritim și comercial.

Dincolo de Odesa se află gurile Dunării, Transnistria și Republica Moldova între râurile Nistru și Prut. Dacă armata rusă trece de Odesa, nimic nu o poate opri până la granița cu România. Dunărea în mâinile rușilor ar fi un coșmar geostrategic pentru România, un aliat vital al SUA care se simte direct amenințat de ruși, mai ales acum că împarte o graniță maritimă după ce Putin a pus mâna pe o parte din Zona Economică Exclusivă a Ucrainei.

Delta Dunării este plină de lacuri și mlaștini cu puțini locuitori. Mulți sunt lipoveni — etnici ruși care s-au stabilit în România în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Vom vedea oare în curând trupele rusești Spetsnaz infiltrându-se în Canalul Sulina pentru a sabota comerțul sau pentru a întreprinde acțiuni similare?

Armata de teracotă nord coreeană!

Armata de teracotă nord-coreeană, trimisă în noiembrie de dictatorul Kim Jong-un, a fost îngropată în zăpadă și tăcere. Nu mai luptă. Potrivit serviciilor americane și ucrainene, relatează New York Times, ar fi fost retrasă din prima linie și nu există nicio garanție că se va mai întoarce: prea puțin integrați cu armata rusă, mult prea nesiguri, total inutili.

Potrivit americanilor de la New York Times, au căzut mai mult de o mie; după ucraineni, trei mii; conform estimărilor unui centru de cercetare militară britanic, 40% ar fi uciși, răniți sau ar fi fost luați prizonieri. Într-o zi, cineva va trebui să spună povestea tragică a acestei mici armate, trimisă în dezordine într-un ținut departe de patria-mamă.

O armată care căuta gloria – „nu se luptă pentru bani”, spun ucrainenii, „ci doar pentru a se putea întoarce acasă eroi” – și care se dezintegrează fără onoruri: rușii nu recunosc că sunt nord-coreeni, spun că ar fi niște soldați asiatici recrutați într-o republică îndepărtată a fostului URSS și când pot – cel puțin așa spun serviciile secrete britanice – desfigurează cadavrele, arzându-le, pentru a evita recunoașterea acestora.

Invincibilitatea forțelor speciale nord coreene s-a evaporat

Războiul din Ucraina este prea dur și prea sofisticat pentru armata de teracotă a lui Kim. Primul care a dat vestea sosirii lor, în vară, a fost ambasadorul sud-coreean Kim Hyung Tae, într-o întâlnire confidențială cu un adjunct al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Este clar că ultima strângere de mână între Putin și Kim a însemnat intrarea în război a nord coreenilor.

Mii de soldați nord-coreeni și milioane de gloanțe, care astăzi reprezintă jumătate din muniția folosită de ruși, în schimbul hranei, a petrolului, a tehnologiilor și a unui sprijin mai mare din partea țarului pentru politicile nucleare ale lui Kim. La Kursk, regiunea rusă cucerită în august de ucraineni şi prima bucată de pământ pe care Moscova a pierdut-o vreodată de la al Doilea Război Mondial, dictatorul asiatic nu a trimis oameni săraci, dimpotrivă: cea mai bună elită a forțelor speciale.

Armata lui Kim învață o lecție importantă

Conflictul este o oportunitate pentru Coreea de Nord de a învăța tactici moderne de război și de a se adapta. Soldații din Coreea de Nord sunt necruțători, aproape fanatici, în fața morții. Sunt hotărâți și capabili în luptă, chiar și într-o luptă necunoscută, iar tacticile lor sunt depășite, dar brutale.

Rusia i-a împins pe nord-coreeni în atacuri sângeroase. Costurile sunt mari, dar armata lui Kim învață în schimb o lecție importantă: cum să duci un război modern. Forțele Coreei de Nord care luptă în Rusia s-au antrenat cu Moscova pentru diferite elemente ale războiului, inclusiv cum să contracareze dronele.

Acest război este cea mai mare desfășurare militară a Coreei de Nord într-un conflict străin din istoria sa de aproape 80 de ani. Serviciile de informații ucrainene și sud-coreene au spus că multe dintre trupele care s-au desfășurat în Rusia sunt unele dintre cele mai bune din Phenian, extrase din Corpul 11, cunoscut și sub numele de Corpul de Furtună. Unitatea este instruită în infiltrare, sabotaj de infrastructură și asasinate.

Reînarmarea continentului!

Am scris despre supraviețuirea Europei în ultimul articol. Am fost apostrofat că sunt fan al războiului și că induc o stare de neliniște. De asemenea că NATO își construiește strategia pe baza unei Rusii agresive, invadatoare. Și nu este așa? Este Rusia o pacifistă? Nu trebuie să fim pregătiți pentru o astfel de criză?

NATO este o alianță defensivă care-și ia măsuri de protejare a securității statelor care fac parte din ea. UE începe discuții despre cum să strângă sute de miliarde de euro pentru a susține industria armelor din bloc. Acesta este un subiect spinos, având în vedere că Germania și alte câteva țări se opun în prezent împrumutării comune pentru cheltuielile de apărare.

Franța dorește să aloce majoritatea fondurilor de apărare pentru propria industrie a armelor, excluzând efectiv achizițiile de arme din SUA și de la alți aliați (deși capitalele ar fi în continuare libere să-și cheltuiască banii pe arme americane). Mai multe state cred că definiția Franței pentru ”Cumpărați din Europa” este prea generală – și riscă să-l enerveze pe președintele american Donald Trump într-un moment în care UE caută să calmeze mai degrabă decât să aprindă tensiunile transatlantice.

Relație tensionată Bruxelles-Washington

Cu toate acestea, viziunea extinsă a Parisului despre ”Buy European” ar putea interzice utilizarea fondurilor UE pentru a cumpăra arme fabricate americane, cum ar fi racheta Patriot. Comisia Europeană și Berlinul susțin o inițiativă comună de apărare aeriană cunoscută sub numele de Sky Shield, care se bazează pe rachetele Patriot fabricate în SUA. Unele dintre acestea vor fi produse în curând, sub licență, într-o fabrică din Germania.

Din păcate summitul despre apărarea ca răspuns la amenințarea din partea Rusiei, de luni 3 februarie, s-a transformat, în mare parte, într-o discuție despre America lui Trump. Totuși o concluzie este clară: blocul este gata să se uite la regulile sale fiscale pentru a permite o creștere semnificativă a cheltuielilor privind apărare.

Acest lucru vine în urma cererilor din partea unor țări precum Italia, Polonia și Țările Baltice, care doresc ca cheltuielile de apărare să nu fie luate în considerare în limita deficitului și a datoriei UE. În mod surprinzător, cancelarul german Olaf Scholz, un lider al taberei conservatoare din punct de vedere fiscal, a spus că „există o viziune foarte răspândită că trebuie să existe mai multă flexibilitate pentru a finanța extinderea masivă a investițiilor noastre în apărare, de exemplu prin împrumuturi”.

Cum se înarmează Europa

Cu toate acestea, el a respins cererile ca țările UE să emită datorii comune pentru finanțarea proiectelor de apărare. Tusk a spus că Scholz a fost „mult mai pozitiv” în ceea ce privește finanțarea UE pentru proiecte precum propunerea polono-greacă privind un scut de apărare aeriană, precum și Scutul de Est condus de polonezi pentru a construi a apărare solidă de-a lungul flancului estic al blocului.

În 2023, a fost înființat programul Edirpa (European defence industry reinforcement through common procurement act) pentru a permite achiziții comune cu ajutor de la bugetul european (300 de milioane de euro pe doi ani). După cum detalia un expert, o serie de state au convenit deja să cumpere arme de apărare antiaeriană, să proiecteze următoarea generație de nave europene de luptă, să dezvolte tehnologii menite să contracareze roiurile de drone și amenințările hipersonice, sisteme de bruiaj etc.

Înarmarea Europei sub presiune de la Washington

În martie 2024, Thierry Breton a propus crearea unei piețe interne de arme numită Edip (European defense industry program). Scopul său este de a trece industriile de apărare într-un regim de economie de război pentru a nu mai depinde de furnizori și de livrările străine care s-ar putea dovedi incerte și pentru a lansa programe comune care să evite dispersarea eforturilor (78% din achiziții se fac în străinătate, din care 63% în Statele Unite).

Problema este că acest proiect este blocat la nivel de „grad de preferință comunitară” care trebuie introdus în achizițiile comune. Franța, putere dotată cu descurajare nucleară, a cărei „dimensiune europeană” este menționată în mod regulat, insistă asupra faptului că banii contribuabililor europeni trebuie folosiți pentru dezvoltarea industriei Uniunii și nu a unor țări terțe.

Alți membri însă își exprimă nevoia de a se echipa rapid prin achiziționarea de echipamente americane sau sud-coreene, fără a mai aștepta evoluțiile producătorilor europeni. Va veni cineva la conducerea Europei care să armonizeze relațiile?

Puzzle-ul finanțării apărării europene

Potrivit Comisiei Europene, UE trebuie să investească 500 de miliarde de euro în apărare în următorul deceniu, în timp ce doar 8 miliarde de euro au fost alocate acestui sector în bugetul Uniunii 2021-2027. Finanțarea este necesară pentru a reînvia industria de apărare a Europei după decenii de subinvestiții, pentru a asigura echipamentul militar necesar a ajuta Ucraina să se apere și pentru a proteja Uniunea împotriva oricărui potențial agresor.

Agențiile de informații au avertizat că Rusia ar putea ataca o țară din UE până în 2030, deoarece continuă să-și depășească omologii europeni în echipamentele militare, în ciuda sancțiunilor impuse de UE pentru a-i paraliza economia și capacitatea de a duce războaie.

Majoritatea statelor membre ale UE, care sunt și aliate NATO, sunt de acord că gândirea asupra capacităților ar trebui făcută în cadrul alianței militare, care se poate baza pe zeci de ani de experiență și care a început deja să identifice lacunele în ceea ce privește capacitățile și cum să le ”umple” cel mai bine.

Politica de la Washington, mai atentă la regiunea Indo-Pacifică

De ce a apărut acestă urgență? Pentru că Statele Unite și-au orientat din ce în ce mai mult politica externă spre regiunea Indo-Pacific și în special către China, ceea ce ridică îngrijorarea că, în următorii ani, își poate retrage o parte din atenția și din capacitățile lor militare din Europa pentru a le îndrepta către Orientul îndepărtat.

La ora actuală există un consens la nivelul UE asupra capacităților cărora blocul ar trebui să le acorde prioritate, inclusiv apărarea aeriană, apărarea maritimă, mobilitatea militară, apărarea cibernetică și dronele. Una dintre cele mai spinoase întrebări de rezolvat cu privire la capabilități va fi cine le dobândește și cine le controlează.

Un alt motiv potențial de dispută este dacă să se limiteze finanțarea UE la achiziționarea de echipamente europene. S-a ajuns mai mult sau mai puțin la un compromis de rezervare de finanțare pentru echipamente din care 65% din componente provin din UE. Sunt sau nu de acord europeni cu proveniența acestor fonduri?

Barierele fiscale din UE

Nu. Unii susțin o oarecare flexibilitate în regulile fiscale ale UE pentru a permite statelor membre să excludă cheltuielile pentru apărare din cheltuielile lor naționale, alții doresc să emită euroobligațiuni, în timp ce alții propun realocarea fondurilor neutilizate ale cheltuielilor pentru apărare din alte programe ale UE și să extindă mandatul de a investi al Băncii Europene de Investiții (BEI). Ultimele două soluții sunt cel puțin controversate.

Nouăsprezece state membre au cerut, de exemplu, extinderea regulilor de investiții ale BEI, astfel încât aceasta să poată cheltui mai mult pentru activități militare. Mandatul BEI a fost deja actualizat în 2024 pentru a-i permite să investească bani în proiecte cu dublă utilizare, aducând investițiile sale în securitate și apărare la 1 miliard de euro, pe anul trecut. Se planifică dublarea acestei sume până în 2025. O creștere suplimentară ar necesita probabil unanimitatea statelor membre.

Cele mai mari țări au exclus până acum o actualizare a regulilor fiscale ale Uniunii care vizează creșterea cheltuielilor pentru apărare și emiterea de datorie comună. Cu toate acestea, unele țări și-au schimbat poziția în ultimele luni. Este cazul Danemarcei, care și-a exprimat disponibilitatea de a utiliza euroobligațiuni. În Germania o schimbare de guvern în urma alegerilor de la sfârșitul lunii februarie ar putea însemna o atitudine mai caldă față de propunere.

Ce a însemnat acest summit de la Bruxelles?

Pe plan diplomatic, această întâlnire din capitala Belgiei marchează trei începuturi: prima dată când cei 27 s-au întâlnit de la depunerea jurământului celui de-al 47-lea președinte american, prima dată când întâlnirea lor a fost dedicată exclusiv apărării și prima dată în care un lider britanic li s-a alăturat de la Brexit încoace.

Chiar dacă nu a adus decizii concrete, summitul organizat luni, 3 februarie, la Bruxelles, în prezența secretarului general al NATO Mark Rutte, a premierului britanic Keir Starmer și a celor 27 de șefi de stat ar fi trebuit să ajută la stabilirea unui curs de recunoaștere a necesității unei apărări europene autonome.

Trei probleme majore au fost în centrul discuțiilor: necesitatea dezvoltării capacităților europene de apărare, pe de o parte, nevoia de optimizare a cheltuielilor militare prin creșterea finanțării, în special a finanțării private, pe de altă parte și, în final, necesitatea dezvoltării relației între NATO și Uniunea Europeană.

Atitudinea liderilor din Washington față de NATO

Pentru că, deși există un consens cu privire la necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare, modalitatea de a realiza acest lucru rămâne subiectul unei dezbateri aprinse. Întrebarea nu este: „ar trebui să o facem?” întrebarea este „Cum se face”?. Aici mai este de discutat.

La doar două săptămâni de la inaugurarea sa la Casa Albă, acest summit are loc și într-un context de îngrijorări foarte puternice din cauza situației din Orientul Mijlociu, a atacurilor cibernetice îndreptate împotriva mai multor state ale UE adică a ”măsurilor active” luate de Kremlin și a incertitudinilor privind atitudinea Washingtonului față de Alianța Atlantică și față de războiul din Ucraina. Războiul tarifelor bate la ușa Europei.

Cum va reacționa Europa? Ultima data s-a ales cu tarife mărite la oțel și aluminiu. Ce va fi acum? Trump amenință că va impune tarife pentru mărfurile importate din UE în SUA pentru a rezolva deficitul comercial de lungă durată al țării sale cu blocul, care apare atunci când o țară importă mai mult decât exportă. Aproximativ 20 de state membre UE au exportat în SUA mai mult decât au importat în 2023, potrivit Eurostat.

Relația economică Berlin-Washington

Țara cu cel mai mare excedent a fost Germania, condusă de exporturile de mașini și utilaje, urmată de Italia și Irlanda. Perspectiva introducerii unor taxe mai mari la importurile în SUA îi îngrijorează pe mulți lideri mondiali, deoarece va îngreuna companiile să vândă mărfuri în cea mai mare economie a lumii.

Dar tarifele sunt o parte centrală a politicii economice a lui Trump. El le vede ca pe o modalitate de a crește economia SUA, de a proteja locurile de muncă și de a crește veniturile fiscale. ”Montagne russe” sau ”roller coaster” al deciziilor cu privire la cele mai diverse probleme de la Casa Albă continuă!

(Montagne russe a fost inventat în Rusia, în secolul al XVII, iar la început era din gheață; Ecaterina cea Mare a Rusiei a dispus construirea unui montagne russe de vară în grădinile palatului ei Sankt Petersburg, în 1784 și astfel a apărut montagne russe-ul cu roți).