Evenimentul Zilei > Sport > Ilie Năstase, la ora adevărului. Cum a decurs cearta cu rebelul John McEnroe, la US Open
Ilie Năstase, la ora adevărului. Cum a decurs cearta cu rebelul John McEnroe, la US Open

Ilie Năstase, la ora adevărului. Cum a decurs cearta cu rebelul John McEnroe, la US Open

Ilie Năstase, primul lider din era ATP, a rememorat un episod epic din carierea sa de jucător, în care a fost implicat o altă figură aparte din „Sportul Alb”, americanul John McEnroe. Este vorba despre incredibilul meci dintre cei doi, de la US Open 1979.

Atât Ilie Năstase, cât și John McEnroe erau rebelii circutiului ATP. În cadrul unui interviu acordat pentru GSP.ro, „Nasty” a relatat câteva aspecte amuzate în care a fost implicat. Și-a adus aminte și de meciul pierdut în 1979 la US Open în fața legendarului John McEnroe (în vârstă de 20 de ani la acea vreme). Duelul dintre cei doi a avut loc în 1979, pe Louis Armstrong Stadium, și s-a încheiat cu victoria americanului, scor 6-4, 4-6, 6-3, 6-2. În acest meci contând pentru turul doi al turneului, arbitrul de scaun a întrerupt meciul și l-a sancționat pe Năstase pentru comentarii și trageri de timp cu un punct, iar mai apoi cu un game.

Mă dăduse pe mine arbitrul afară, m-a băgat înapoi, pe urmă pe el, l-a băgat înapoi. S-a terminat meciul pe la două noaptea cu scandal, cu poliție.

Și unde să merg să mănânc la ora aia? Mă duc la un McDonald’s, peste drum de Flushing Meadows. Peste cine dau acolo? McEnroe cu prietena lui. Ne-am împăcat, am mâncat un hamburger, am băut o Coca Cola.

Ei, azi nu se mai poate face așa ceva. Îi și ziceam de curând lui Mac: băi, cum ne mai certam noi cu arbitrii dacă aveam toată tehnologia de acum?”, a mărturisit Năstase, potrivit sursei citate.

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: