„În 2017, într-un discurs deja bine cunoscut rostit la Sorbona, președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre suveranitatea europeană. Mulți l-au ascultat cu prudență, dacă nu chiar cu scepticism. Trei ani mai târziu, elementele unei eventuale suveranități europene se multiplică într-o Europă care trebuie să facă față unei epidemii de gripă continue, unui șoc economic cu prea puține precedente, unor noi crize internaționale în vecinătate și, bineînțeles, Brexitului.

Premisa este că, în urma ieșirii Marii Britanii din comunitate, diferențele tradiționale dintre uniunea monetară cu 19 membri și Uniunea Europeană cu 27 de membri, dispar. Unele alegeri simbolice au trecut aproape neobservate în ultimele luni. Primele privesc Banca Centrală Europeană, care nu mai este doar banca zonei euro.

La Consiliul European organizat în martie, liderii celor 27 – nu doar liderii zonei euro – „au susținut acțiunea hotărâtă a Băncii Centrale Europene” ca reacție la șocul economic cauzat de pandemia de gripă. Ar fi fost posibil acest lucru cu Marea Britanie la masa negocierilor, geloasă pe moneda sa veche de secole și pe rolul istoric al Băncii Angliei? Nu cred.

Situaţia din martie l-a autorizat pe președintele institutului monetar, Christine Lagarde, să intervină public în timpul summitului european de la sfârșitul lunii iulie dedicat următorului buget al UE pentru a-i îndemna pe cei douăzeci și șapte – nu doar pe liderii zonei euro – să găsească un acord.Tot în ceea ce priveşte  BCE: pentru prima dată în ultimele zile, institutul monetar a intervenit în timpul tradiționalului seminar între comisari pe care Comisia Europeană îl organizează la întoarcerea lor din vacanța de vară.

Alte opțiuni simbolice se referă, de exemplu, la libera circulație a persoanelor. Țările membre ale Uniunii Europene (în total 27) nu corespund țărilor membre ale Spațiului Schengen (în total 22), însă deja din punct de vedere formal, diferențele dintre cele două entități politice și geografice se dizolvă.

În ceea ce privește redeschiderea frontierelor externe către țări terțe, după închiderea din primăvară, au avut loc întâlniri diplomatice înainte de pauza de vară a celor 27 la care au participat și țări care nu aparțin spațiului Schengen, cum ar fi Irlanda, Croația, Bulgaria, Cipru și România. Acest lucru a dus la o recomandare din partea Consiliului, nu a țărilor din spațiul Schengen. Același lucru se întâmplă în aceste zile, deoarece țările discută o posibilă armonizare a regulilor legate de carantină sau despre efectuarea testelor anti-Covid.

În același timp, pentru prima dată, țările Uniunii Europene se dotează cu un embrion de politică economică și industrială, acceptând ca, Comisia Europeană să se împrumute pe piețele financiare cu 750 de miliarde de euro. Diferențele de abordare comparativ cu criza din 2008 sunt evidente. Desigur, planurile dedicate revitalizării economice rămân naționale, însă banii care le vor finanța sunt comuni, iar proiectele individuale vor fi aprobate la nivelul UE în conformitate cu orientările europene.

Între timp, dezbaterea publică privind o formă de armonizare fiscală continuă inexorabil, pe fondul multor dificultăți. Prezența marilor companii digitale capabile să se sustragă impozitelor la nivel național îi determină pe cei 27 să reflecteze asupra formelor de impozitare comunitară. Nevoia de a rambursa cei 750 de miliarde de euro pe care Comisia Europeană îi va împrumuta pe piețe în lunile următoare, aparţine aceleiaşi discuții.

Asistăm la un proces lung și complex de juxtapunere între Uniunea Europeană, spațiul Schengen și zona euro. Rezultatul este incert, dar tendința nu este banală, deoarece practic, spațiul de mișcare al persoanelor, politica monetară, politica economică, politica industrială, politica fiscală, politica comercială, politica de sănătate (cei 27 au dat delegat Comisiei Europene să negocieze cu producătorii de vaccinuri achiziţia unui lot comunitar) sunt toate elementele unei forme de suveranitate.

Este adevărat că multora nu le place termenul de suveranitate. Prea plin de sens. Țările baltice sunt îngrijorate de pierderea recentei lor independențe; Ungaria și Polonia au făcut din naționalism un instrument politic, iar ţările scandinave se tem de noi forme de dirijism economic.

Cu toate acestea, alegerile practice, cu siguranță nu banale pe care tocmai le-am enumerat reflectă în esență conștientizarea în rândul unităților naționale a faptului că, părăsind Uniunea, Regatul Unit îşi face iluzia că-și va recâștiga suveranitatea (Global Britain, cum spun brexiteerii). Este din ce în ce mai clar că țara, în ciuda calităţilor sale extraordinare, riscă să ajungă la cheremul unor actori mai mari, mai puternici și poate, mai nemiloși”, scrie Beda Romano în Il Sole 24 Ore.

Traducerea: Rador