Icoana Maicii Domnului și misterul dispariției de la Sărindar. O biserică legendară pe Podul Mogoșoaiei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sărindar. Pe actuala Calea Victoriei, în locul unde astăzi se ridică Cercul Militar Național, s-a aflat odinioară una dintre cele mai respectate și impunătoare mănăstiri ale Bucureștiului: Sărindarul.

Sărindarul a fost întemeiată prima dată ca biserică de lemn în 1362 de Vlad Vodă, Ban de Severin. A fost reclădită din temelii în 1652 de Matei Basarab. Devenind a 40-a biserică ridicată de domnitor – de unde și numele „Sărindar”, derivat din grecescul saranda (patruzeci). Un proiect de suflet.

Nu era doar un lăcaș de cult, ci și o mănăstire-cetate cu roluri multiple. Avea spațiu de rugăciune, adăpost pentru călători, loc de îngrijire în vremuri de epidemii și războaie. În secolul XVII, lângă biserică s-a întemeiat chiar și o așezare pentru bolnavii mintali, o raritate pentru epocă, ceea ce arată rolul social complex al ansamblului. Erau îngrijiți de călugări.

Icoana Maicii Domnului – tezaurul de preț al mănăstirii

Ceea ce a făcut din Sărindar un punct de atracție pentru întreaga țară a fost icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, împodobită cu pietre prețioase și argint.

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 18 mai 2026. Mai repede decât viteza luminii

România a urcat pe podiumul european al creșterii numărului de milionari

Printre odoarele vechi din lăcașul de cult se aflau un epitaf provenit de la reedificarea bisericii din timpul lui Matei Basarab, trei poale (bucăți de pânză frumos lucrate cu care se împodobesc icoanele sau cu care se acoperă masa din altar) cusute cu fir de aur, o altă poală purtând Vulturul și Zimbrul cu Steaua, Luna și Semiluna și literele S. C. G. V. V., cusute cu fir de aur, o Evanghelie îmbrăcată în argint de la fondatorii din familia Greceanu, două icoane vechi îmbrăcate în argint, care probabil fuseseră oferite chiar de Matei Basarab și un disc de argint foarte frumos cizelat, dar al poetului Văcărescu.

Cronici și mărturii străine confirmă puterea spirituală și socială a acesteia. Diplomatul austriac Raicevici relata, în 1822, despre fastul procesiunilor: „Călugări cu mari făclii înconjurau trăsura în care egumenul purta sfânta icoană, și pe ulițele pe care treceau, lumea se închina făcând mătănii chiar în praful podului.”

Icoana era adusă la patul domnitorilor bolnavi și atrăgea zeci de mii de pelerini, inclusiv din afara granițelor. Într-o epocă în care medicina era la începuturile ei, asemenea odoare erau ultima speranță a celor suferinzi.

Cutremure, incendii și decădere

Mănăstirea a trecut prin cutremurul devastator din 1802, estimat la magnitudinea 7,9–8,2, și prin cel din 1838, fiind reconstruită cu sprijinul marilor familii boierești (Filipescu, Ghica, Câmpineanu, Greceanu). Totuși, secularizarea averilor mănăstirești decisă de Alexandru Ioan Cuza în 1863 a lăsat-o fără resurse.

Pe măsură ce Bucureștiul se moderniza, clădirea devenea o ruină. În septembrie 1893, Ministerul Cultelor a ordonat demolarea, considerând-o un pericol public.

În acest context tulbure, icoana făcătoare de minuni a dispărut. Istoricul Ionnescu Gion nota că ar fi fost dusă la Patriarhia din Constantinopol sau la vreun schit de la Muntele Athos. Alte ipoteze susțin că s-ar fi pierdut în timpul secularizării, când odoarele mănăstirilor au fost confiscate și, adesea, înstrăinate. Indiferent de traseu, icoana a fost pierdută definitiv pentru București.

O memorie păstrată discret

Pe locul bisericii a apărut, în 1896, fântâna Sărindar, inaugurată înaintea vizitei împăratului Franz Joseph, iar în 1912 au început lucrările pentru actualul Cercul Militar Național.

Astăzi, doar numele străzii Sărindar și fântâna din fața Cercului mai amintesc de mănăstirea dispărută. Dar mai ales povestea icoanei rămâne un mister istoric – o minune ce a ținut vie speranța a zeci de mii de credincioși și care, prin dispariția sa, a rupt o filă esențială din memoria spirituală a Bucureștiului.