IARNA provoacă COȘMAR pe CALEA FERATĂ. Trenuri ÎNTÂRZIATE din cauza ZĂPEZII

IARNA provoacă COȘMAR pe CALEA FERATĂ. Trenuri ÎNTÂRZIATE din cauza ZĂPEZII

Trenurile circulă greu după ce iarna a pus stăpânire pe România. Mai multe garniture feroviare de călători au ajuns la destinație cu întârzieri de la peste jumătate de oră până la o oră și 15 minute în gara de Nord, din București. CFR Călători transmite că principalele cauze au fost determinate adaptarea circulației la condițiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă.

Din cauza ninsorilor, mai multe trenuri CFR Călători înregistrează, miercuri dimineață, întârzieri, informează Mediafax.

Miercuri dimineață, în Gara de Nord mai multe trenuri au înregistrat întârzieri de zeci de minute. Trenul IR 1696 Timișoara - București Nord a înregistrat o întârziere de 75 de minute, IR 1658 Bacău - București Nord, 55 de minute și IR 1570 Galați - București Nord până la 30 de minute.

În acest context, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a transmis că traficul feroviar este deschis, miercuri la prânz, pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.

Un număr redus de trenuri înregistreau întârzieri la sosire, acestea fiind însă determinate de adaptarea circulației la condițiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă.

În această perioadă, angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică starea infrastruturii pe toate secţiile de cale ferată de pe raza celor 17 judeţe aflate sub cod galben de ninsori şi viscol, iar pe segmentele unde situația o impune se va intervi cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice.

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web

CFR SA va menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar să fie operaţional pe toate magistralele feroviare.