Iar se schimbă vremea! La ce să ne așteptăm de Ziua Muncii?

Iar se schimbă vremea! La ce să ne așteptăm de Ziua Muncii?

Vremea se răcește de 1 Mai. Mai ales în vestul, nordul şi centrul ţării precum şi în zonele montane şi submontane, unde se vor semnala înnorări și ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă, însoțite local descărcări electrice.

 

Potrivit meteorologilor, la intervale scurte de timp sau prin cumulare se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, iar trecător şi în timpul ploilor.

Temperaturile vor marca o scădere faţă de intervalul anterior în regiunile vestice, astfel că maximele vor fi cuprinse între 15…16 grade în Dealurile de Vest şi 27 de grade în Bărăgan, iar minimele între 6 şi 13 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând de vineri de la ora 9:00 până la ora 22:00, vremea se va menține deosebit de caldă în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după orele amiezii când probabilitatea pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intesificări ale vântului va fi în creștere. Temperatura maximă va fi de 25 - 26 de grade..

Sâmbătă și duminică, gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat în special după-amiaza şi seara cu precădere în jumătatea estică a teritoriului şi pe arii restrânse în restul zonelor şi se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, local averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

La munte, instabilitatea se va manifesta încă de astăzi. Vor fi ploi de vară, cu răbufniri ale vântului și descărcări electrice.

Averse vor apărea și sâmbătă. Se adună cantități mari de apă, iar în noaptea următoare, pe creste, apare lapovița Și duminică o să plouă, se și răcește, așa că, la altitudini mai mari revine lapovița.