I-au înscenat un accident și l-au lăsat să moară! Chiar „prietenii” lui i-au „săpat groapa”
- Dragos Manea
- 29 iulie 2020, 12:27
Un tânăr a fost lăsat să moară chiar de prietenii săi care au fugit de la locul unui accident rutier, făcând să pară că el ar fi fost vinovat de producerea evenimentului rutier.
Un tânăr de 18 ani, din comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, a murit în urma unui cumplit accident rutier, fiind abandonat de prietenii săi în maşina făcută praf.
Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 27 iulie 2020, pe DN 643 B, când şoferul unui autoturism Skoda, condus din direcţia Stăneşti spre Măciuca, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara carosabilului, a lovit un cap de pod şi a căzut în pârâul Gura Văii, într-o prăpastie adâncă de 5 metri.
În maşină se aflau cinci tineri, şoferul de 26 de ani (C.F.C.) şi alţi patru băieţi, trei dintre ei minori, toţi din comuna Stăneşti. Doar unul a fost rănit grav, un tânăr de 18 ani, care se afla pe bancheta din spate, în partea stângă. El a rămas prins între fiarele maşinii şi a fost abandonat de prietenii săi, care au fugit ca laşii. Băiatul a fost transportat la spital, a fost operat, însă în cele din urmă medicii nu au mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul.
Inițial s-a crezut că băiatul găsit în mașină este responsabil pentru accident, întrucât la prima vedere părea să fi fost singur în mașină. Dar poliţiştii au intrat pe firul problemei și au făcut cercetările necesare, descoperind că vinovatul pentru producerea accidentului era de fapt altul.
Ca urmare, şoferul C.F.C. – de 26 de ani, şi cei trei tineri care au fugit de la locul accidentului au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Procurorul de caz se va adresa instanţei cu propunerea de arestare preventivă a conducătorului auto, acuzându-l de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
De asemenea, şi pasagerii fugari sunt acuzaţi de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, pe numele lor fiind propusă măsura controlului judiciar, scrie Gazetavalceana.