DOCUMENTELE care dovedesc cum şi-a VÂNDUT Voiculescu jurnaliştii pentru INTERESE POLITICE. Momentul din care "VEDETELE" Antena 3 s-au transformat în INSTRUMENTE pentru MANIPULAREA propriului public
- Dodo Romniceanu
- 24 februarie 2016, 19:11
Insignifiantul PC al lui Dan Voiculescu semna, în aprilie 2008, un „acord ferm” şi „confidenţial” cu PSD, în care obţinea promisiunea unor prerogative absolut halucinante în eventualitatea în care Alianţa celor două formaţiuni, aflate la distanţe kilometrice din punctul de vedere al numărului de alegători, ar fi câştigat alegerile din 2008. Pentru PSD miza acestei alianţe nefireşti era trustul de propagandă al lui Voiculescu, care odată acaparat putea aduce voturi preţioase, scriu jurnaliştii B1.
Un document din 2009 arată negru pe alb cum a fost regizată, la nivel naţional, confruntarea electorală finală dintre candidaţii la prezidenţiale Mircea Geoană şi Traian Băsescu. “Este obligatoriu ca sms-ul să conţină cuvântul Geoană”, indica o notă internă transmisă de PSD către toate organizaţiile sale judeţele. Astfel, membrii de partid erau instruiti să se implice în televotingul de la Antena3 şi să încline zdrobitor balanţa în favoarea candidatului Mircea Geoană. Documentul este semnat, cu prietenie, de către secretarul general al PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea.
Documentele sunt publice pe site-ul B1.ro