Horoscopul lui Dom' Profesor. Folosiţi "UberPOP"? Doi ani de puşcărie!

Horoscopul lui Dom' Profesor. Folosiţi "UberPOP"? Doi ani de puşcărie!

Pe 17 decembrie s-au născut Paracelsus, Humphrey Davy, Erskine Caldwell, Horia Popescu, Doina Melinte, Dumitru Bagdasar, I.A. Bassarabescu, Vasile Lovinescu.

O zi liniştită din punct de vedere astrologic, cum ar trebui să fie şi din partea oamenilor.

Tradiţional, sinaxar, Sf. Daniel, Proorocul şi Sfinţii tineri prooroci Ananaia, Azaria şi Misail. "Daniil, împreună cu alţi trei tineri iudei, Anania, Azaria şi Misail, pentru faptele lor cele bune au fost luaţi la curtea lui Nabucodonosor şi puşi în dregătorii". Ca să interpreteze visele, semnele şi stelele de pe cer!

În interpretarea mea, un fel de Army of the New Earth, divizia de paranormali. Aţi văzut "Bărbaţii care se holbează la capre"? Când americanii vor să spună ceva, fac un film!

Ne puteți urmări și pe Google News

Am văzut "Fury", cu Brad Pitt, în sfârşit. Crâncen film. Mesajul americanilor este clar bine: băi, verze proaste, cine a câştigat WW2, plătind mult, mult de tot, noi sau voi? Şi acum voi vreţi să stăpâniţi Europa şi lumea? Ia vezi... că mai avem destule tancuri şi mulţi War Daddy!

Revizionismul economic şi politic pe timp de pace, încercarea de a se întinde peste graniţe a Germaniei, sub camuflajul UE, până în culcuşul ursului rus, va provoca, în cele din urmă, o reaţie dură a Americii. Nu vreţi să o vedeţi! Statele ne-au dat un avertisment cu exportul virusului crizei economice! Nu aţi înţeles? Verze proaste...

Să ne amintim că în WW2 Statele Unite şi URSS s-au aliat, împotriva oricărei logici ideologice ca să dovedească un alt concurent puternic la supremaţia mondială: Germania! Istoria se repetă, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mai repede şi mai exact decât vă închipuiţi!

Cât despre noi, îmi este ruşine şi jenă. Iarăşi suntem cu perdanţii! Cum, de o sută de ani alegem numai partea care, evident, va pierde! De fapt, să mulţumim celor care ne-au condus şi ne conduc către dezastre!

Băi, verze proaste, nu-i lăsaţi pe americani, ca o curvă ieftină care se duce după neamţul cu Mercedes! America are un mare avantaj: este departe, nu are graniţă cu noi, nu are cum să ne înghită. Cum ne-au înghiţit nemţii şi aliaţii lor! Nu uitaţi! Şi dacă uitaţi, duceţi-vă la filmele americane. Vă recomand "Fury" un film din toamna aceasta, 2014!

Buuun! Am făcut informarea politică, acum putem trece la veştile mai ciudate din sursele mele.

Folosiţi cumva, în Occident sau State, aplicaţia "Uber"? Ei bine, dacă o folosiţi pe teritoriul Franţei, după 1 ianuarie 2015, riscaţi doi ani de puşcărie şi o amendă de 300.000 de euro!

Eu foloseam "Uber" în State. De mai multe ori am luat un particular de la aeroportul Dulles şi până în Winchester, Virginia. Mă costă de trei ori mai puţin decât cel mai ieftin taxi şi eram acoperit de asigurarea statală şi federală a celui care mă transporta. De mai multe ori şoferul, amabil, m-a invitat la un breakfast gratis, pe drum. Ceea ce şoferul pakistanez de taxi nu ar fi făcut-o niciodată!

Aţi înţeles dragi lupi, padawani şi hobbiţi că "UberPOP" este o aplicaţie pe mobil care permite angajarea unor şoferi particulari, care fac acelaşi drum pe care vrei să-l faci şi tu! E un fel de "ia-mă nene şi pe mine" electronic!

În Franţa a apărut "legea Thévenoud" care interzice folosirea aplicaţiei "Uber" sub pedeapsă penală şi amendă mare. O mare porcărie!

"Le Figaro" relatează ceea ce a declarat Pierre-Henry Brandet, purtătorul de cuvânt al Ministrului de interne. Numitul susţine că "UberPOP" era o concurenţă neloială faţă de sindicatul taximetriştilor! Oh là là, maghrebienii, negrii şi arăbeţi de pe taxiurile enorm de scumpe din Paris au sindicat? Sau, finanţează pe terorişti din banii furaţi de la amărâţii care acum sunt obligaţi să folosescă taxiurile, de cinci ori mai scumpe decât particularii!

Răspunsul, sugerat de "Le Figaro", vine de la personalitatea celui care a propus legea. Thomas Thévenoud, născut pe 5 martie 1974, un Peşte, deci, la Dijon, a făcut o carieră excelentă în politică. O să mai auziţi de el, vă spun eu, că sunt geambaş de oameni! Este un "rechin" perfect, nu are nicio remuşcare, sau tabu, a trecut de la stânga la drepta, a fost ministru la socialişti, este un bărbat bine, cu multe fuste agăţate la activ, până s-a căsătorit, un politician de mare viitor, în concluzie! La 40 de ani Theo îşi face "gaşca de susţinători" cu răceala şi precizia zodiei lui. Acum îi trage de partea lui pe şoferii de taxi, acea adunătură pestriţă de algerieni, antilezi, senegalezi, libanezi, tunisieni, etc etc.

Pentru că De Gaulle a spus odată că cine controlează pe şoferii de taxi din Paris, acela poate deveni... preşedinte! QED!

BERBEC   Bine că eşti o persoană perseverentă, uneori chiar încăpăţânată. Acest lucru te scuteşte astăzi de necazuri. Dacă insişti cât trebuie, reuşeşti! Vezi de drumul tău, nu te pierde în peisaj!

Ziua de astăzi, 17 decembrie, este o perioadă în care anumite planete aflate în zodii, altele decât domiciliul lor, influenţează, poate prin rezonanţă poate prin alt mecanism obscur, evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese.

TAUR   Viaţa îţi face uneori mici cadouri, mici favoruri, dar tu crezi că le meriţi. Cheltuieli importante pentru sărbătorile de iarnă. Preţurile sunt mai mari decât ai prevăzut, asta te încurcă!

Soarele, în mod convenţional, aflat înspre limita zodiei Săgătătorului, face aspecte bune cu zodia ta şi acest lucru se poate ilustra astăzi printr-o creştere a energiei, a capacităţii de activitate, dar şi printr-o nelinişte şi foială  permanentă. Parcă, astăzi, mai ales pe seară, nu-ţi mai găseşti locul. Zâmbeşte, nu te repezi şi o să fie bine!

GEMENI   Trebuie să fii mai precis în discuţii, nu lăsa frazele neterminate, nu te grăbi. Stelele avertizează asupra unor neînţelegeri în comunicare. Atenţie să nu-ţi depăşeşti domeniul de competenţe!

Impresia generală a horoscopului tău este de reaşezare şi regândirea a unor strategii. Apar noi actori în joc.  Saturn, maximus maleficus, aspecteaza disonant, de ceva timp, ceea ce nu are darul sa facă lucrurile mai simple sau mai uşoare.

RAC   Alo, alo, aici este Pământul! Este cazul să aterizezi, ai stat prea mult în nori! Revino la realitate. O zi nu prea grozavă. Astăzi trebuie să stai liniştit şi să aştepţi ca ziua să treacă.

Nu deschide nici o directie, nici un proiect ziua asta, chair dacă se zice la serviciu să te grăbeşti că vine Crăciunul, lasă ca lucrurile să se aranjeze de la sine. Ocoleşte orice discuţie cu anturajul apropiat despre posesiuni comune. Fii extrem de scurt in discuţiile cu anturajul, cu prietenii, familia, şefii. Haide, haide, este o zi cam şifonată – şi atât!

LEU   Vrei tot ce este mai bun! O dorinţă legitimă pentru regele junglei! O zi în care conjunctura pare a-ţi aduce noroc. Mai în toate domeniile. Dar este bine să te întinzi cât îţi este plapuma!

Emoţiile tale sunt pastelate iar pozitia relativă dintre Venus şi alte planete arată, mai ales în a doua parte a intervalului, un interes crescut pentru relaţii romantice. In prima parte a zilei, dimineaţa, ai o mică complicaţie de ordin financiar: o factură sau ceva de plătit cu care nu eşti de acord, sau altceva de genul acesta. Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ.

FECIOARĂ   Ai o nouă idee pentru vacanţa de Crăciun şi Anul Nou şi abia aştepţi să o discuţi cu cei dragi, familia, prietenii. Dar, ca să fii convingător ia mai multe date, chiar direct, nu de pe net!

Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua respectivă este un bun prilej să recapeţi iniţiativa, mai ales în familie.  Este, de asemenea o perioadă propice pentru relansarea unor proiecte mai vechi, dar nu pentru începerea unor noi întreprinderi.  Călătoriile şi drumurile rămân în continuare rău aspectate, nu se recomandă să pleci la niciun drum.

BALANŢĂ  Astăzi ai o mare dorinţă să te exprimi, să discuţi, să vorbeşti, să dialoghezi, să convingi lumea! Eşti mai dornic să ajuţi decât de obicei. Poate fi şi influenţa Spiritului Crăciunului!

Ziua aceasta este o perioada de timp amestecată în care aspectele benefice şi malefice se succed rapid, în funcţie de aspectele Lunii. Sunt şi unele aspecte care arată noroc la bani, la obţinerea lor sau la cheltuirea lor inspirată, pentru că după cum spune înţeleptul chinez „sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”.

SCORPION  Trebuie să reacţionezi cu multă hotărâre, când eşti pus în faţa unor situaţii neplăcute, gen ţi s-a ocupat locul de parcare! Nesimţirea a atins cote alarmate, nu lăsa mitocanii să prevaleze!

Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari, grobieni şi nu se cade să te cobori la nivelul lor. Dar fii ferm, vorbeşte politicos!

SĂGETĂTOR    Chiar dacă nu este ziua ta de naştere poţi primi cadouri de la membrii familiei şi/sau de la prieteni. Sau laude şi vorbe bune, ceea ce tot cadouri sunt în lumea de astăzi! Nu pleca la drum!

Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza şi sinteza. Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple!

CAPRICORN   Nu eşti în cea mai bună formă, nu trebuie să faci eforturi, mai ales fizice. Capricornii sunt obsedaţi de siguranţa personală. Nu uita acest lucru, cere lămuriri, clarifică, ca să fii sigur!

Poziţia reciprocă a lui Jupiter şi Mercur poate fi interpretată, pentru perioada imediat următoare, ce depaşeşte ziua în cauză, ca un posibil chilipir. Adică vei profita de o situaţie conjuncturală, şi/sau vei culege o parte din profiturile ce provin din aranjamentele altora. Fără nici o supărare, fără nici un reproş – fiecare pare că joacă pe „tabla” lui proprie fără să-i pese de ceilalţi, spune Jupiter!

RSĂTOR   Dimineaţa nu te încăpăţâna şi nu te grăbi inutil, nu intra în discuţii cu persoane necunoscute! Dar, deciziile luate astăzi se pot dovedi inspirate! Exprimă-ţi clar punctul tău de vedere!

Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu imperială bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei. Peste câteva zile configuraţia planetară îţi este din nou binevoitoare şi poţi beneficia de influenţe cosmice care chiar daca nu iti vor umple buzunarele, în orice caz nu le vor goli. Poţi onora obligaţiile trecute, dar şi astea numai în sume mici!

PEŞTI  La serviciu trebuie să ţii locul celor care pleacă, deja, în concediu, în vacanţă de iarnă. Atenţie la modul în care preiei sarcinile colegilor, să nu cumulezi greşelile şi prostiile lor.

Un posibil incident domestic in familie. Cu atenţie şi diplomaţie, ba mai mult, folosind aurita cale de mijloc, fără să schimbi nimic din obiceiurile tale, sau să reaşezi dramatic relaţii şi legături, dar fiind în permanenţă atent - totul  poate fi în echilibru şi în avantajul tău!