Horoscopul lui Dom' Profesor. Chiar ne cred pe toţi proşti?
- Radu Ştef ănescu
- 20 mai 2015, 00:00
Pe 20 mai s-au născut Socrate, Cher, Moshe Dayan, J.J. Astor, Al Bano, Corneliu Coposu, Mircea Drăgan, Milodrag Belodedici.
În calendarul creştin ortodox, versiunea ieftină, pentru popor, sunt Sfinţii: Talaleu, Talasie, Marcu Pustnicul. Dezlegare la peşte pentru că mâine este sărbătoare mare! Dublă.
Nimic în „kalendar”.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, Reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti a considerat de cuvinţă să organizeze, miercuri, 19 mai, la prânz, o conferinţă de presă. La sediu, în Batiştei, colţ cu Vasile Lascăr.
Lume bună, angajaţii Comisei, la prezidiu, iat-o pe cea cu XXXXX de euroi pe lună, apoi cu XXXX de euroi şi alte mii de euroi. Lume bună, pe banii noştri. Dacă nu ştiaţi, cotizaţia României la cel de Al Patrulea Reich UE este de aproape un miliard de euroi pe an. Din care nu se întoarce mai nimic. România susţine cu bani UE şi statele industrializate din Occident.
În sală vreo cincizeci de persoane, jurnalişti, ongişti, sindicate, experţi independenţi. Numai una sau două persoane din sală chiar ştiau despre ce este vorba. Trebuia să vină şi consilierul prezidenţial Leonard Orban, dar absenţa lui a fost o exprimare a profesionalismului şi a bunului simţ, nu putea să gireze cu prezenţa lui o astfel de abureală.
Subiectul: „Impactul economic al Parteneriatului transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) asupra României”. O broşură de 18 pagini şi vreo zece tabele, pentru care Lucian Cernat şi Csilla Lakatos au făcut un efort intelectual gen Ponta la doctorat, efort pentru care au fost şi sunt foarte recompensaţi la Bruxelles.
Mapa de presă mai conţine şi o broşurică de şapte pagini emanată de Cristian Ghinea, de la CRPE, o altă chestie de tip studiul impactului razelor de lună asupra galoşilor de gumă un fel de recenzie a studiului antemenţionat. Am citit, în „Dilema Veche”, articole scrise de el, foarte bune şi inspirate. Dar aici...
Citez: „Estimarea curentă a Comisiei spune că TTIP ar adăuga, odată intrat în vigoare, o creştere de 0,5% la PIB-ul european, adică 120 de miliarde de euro. Calculele făcute de Cernat & Lakatos arată că în cazul României vorbim de 0,25 din PIB, respectiv aproape o jumătate de miliard în dolari adăugaţi la PIB şi o creştere a exporturilor situată între 800 de milioane şi un miliard de dolari.”
Măi, măi, sincer, sunt foarte invidios pe persoanele anunţate mai sus. Îmi fură meseria, că numai prin astrologie, sau prin vrăji de tip mama Omida pot să ştie cu atâta precizie sume şi procente, ca urmare a aplicării unui tratat care se negociază de doi ani de zile cu uşile închise, suspect de discret, tratat care încă nu este deloc clar, nimic stabilit şi se va aplica, probabil, începând din anul 2027.
Până la urmă românii noştri angajaţi de Comisie nu au nicio vină, mănâncă şi ei o pâine albă, cât le permite URSS... pardon, UE. Au primit şi ei ordine de la Bruxelles. Pentru că, din ce în ce, Reprezentanţa Comisei UE îmi aduce aminte de ARLUS. Nici nu este departe, ca locaţie, ARLUS (Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică) era tot pe Batiştei! Măcar ARLUS avea o bibliotecă foarte bună, cu cărţi franţuzeşti şi germane, nu numai ruseşti!
Chiar ne cred pe toţi proşti?
A, în mapa de presă mai era un pamflet, cred că satiric, „The top 10 myth about TTIP”. Cute, but wrong! Vorba celor doi căţei proşti!
BERBEC Azi nu ai multe grade de libertate, ai obligaţii! Ai unele subiecte fixe de care trebuie să te ocupi, fie că-ţi place, fie, nu! Profesional, treburile par să intre într-o rutină cotidiană.
Fie că vrei, fie că nu, fie că ştii, fie că nu, eşti - fie în centrul unor probleme şi situaţii importante şi interesante, fie până la urmă, totul este lăsat în coadă de... berbece şi amânat, cum se face de obicei prin Balcani. Teoretic, rezolvarea acestor probleme se face prin logică carteziană şi judecată rece şi profesională şi mai puţin prin jocul întâmplării, spune Luna în aspecte disarmonice. Pe de altă parte, indiferent de jocurile Destinului, trebuie să ai în vedere propriile interese şi strategiile pe termen lung.
TAUR Atenţie, lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată, nu exagera cu analiza când nu trebuie! Totuşi, noul, noutăţile, inovaţiile nu îţi aduc noroc. Lasă pe altă zi mai favorabilă!
Planetele sunt dispuse complex, planetele personale sunt înşirate după Soare, sugerând că ai de ales între două sau mai multe posibilităţi. Luna parcurge încă un arc de cerc declanşând mici crize şi schimbări de situaţie. Jupiter arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada, toată ziua, stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică, decât o manevră strategică.
GEMENI Conjunctura îţi e favorabilă, aşa că poţi să-ţi susţii interesele cu multă abilitate. Deducţiile tale sunt corecte, azi ai o confirmare a intuiţiei tale. Dar, nu lăsa treburile neterminate!
Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare si usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti.
RAC Nu te grăbi, nu brusca lucrurile şi oamenii. Ai de luat unele decizii mai dificile şi nu îţi este uşor. Nu risca inutil, culege mai multe informaţii înainte să-ţi formezi o opinie.
Nu uita că viitorul şi trecutul sunt categorii filozofice – trăim tot timpul în prezent. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau în anturaj cu partenerii sau colegii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o întâlnire extrem de importantă - nu lăsa ca situaţia să se deterioreze – amână tot ce nu poţi stăpâni! Ai de luat mai multe decizii, care de fapt sunt într-un lanţ logic de hotărâri. Prima impresie, prima părere este cea bună! Da curs intuiţiei astăzi, lasă logica pe mâine!
LEU Vorba lui Mitriade, cel cu imunizarea la otravă: ceea ce nu te omoară, te face mai puternic! Cu toate că nu îţi place şi joci prost teatru, astăzi trebuie să accepţi un compromis, o alianţă.
Trebuie să fi mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o pierdere. Aspectele negative sunt în casa banilor şi a proprietăţilor şi în cea a prietenilor şi a relaţiilor sociale – aşa că trebuie să-ţi îndrepţi atenţia şi să-ţi pui abilităţile la maximum pe aceste domenii. Pe de altă parte ai posibilitatea să te relaxezi şi să te odihneşti, să te simţi bine – este o perioadă de timp când aspectele lui Venus te fac mai drăgălaş şi vesel tare de tot!
FECIOARĂ Păzeşte-te de imprudenţe şi gafe, astăzi te pot costa scump. Diplomaţie şi prudenţă! O veste bună şi una mai puţin bună. Nu exagera cu efortul, mai ales cu cel fizic, nu te grăbi inutil.
Nu mai îţi încărca imaginaţia cu scenarii de coşmar, pentru că nu or să aibă loc, în nici un caz. Horoscopul tău, pe termen lung, este bun şi foarte bun. Nimic foarte neplăcut sau nimic foarte rău. Toţi ai tăi sunt bine şi după horoscopul tău vei avea numai motive de bucurie şi mândrie. Dar imaginaţia ta nu poate fi strunită aşa de uşor pentru că este ca un incendiu în savană. Trebuie să fii liniştit şi calm cu toate că stelele şi mai ales Luna te împung ca să-ţi mărească stresul cotidian. Energia negativă trebuie arsă!
BALANŢĂ Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Seară plăcută, poate la un spectacol.
O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Stelele spun că variaţiile bruşte de presiune, temperatură şi umiditate sunt duşmanii tăi cei mai mari. După tine însuţi, bineînţeles, care fumezi cam mult şi nu te odihneşti suficient – ba, în ultimul timp te şi enervezi aiurea ... Gata cu imprudenţele! Fii conservator în idei şi reţinut în exprimare.
SCORPION Amână, dimineaţa, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau decizie majoră. A doua parte a zilei este mai bună. Poate ieşi în oraş, te distrezi un pic la o terasă cu prietenii!
Trebuie să reflectezi un pic. Să te sfătuieşti cu cel mai bun prieten al tău. Adică cu tine însuţi. Ai multe pe suflet, aşa este? Chiar dacă nu recunoşti, tot aia e! Trăirea asta cam profundă şi complicată, ca să nu mai punem la socoteală efortul intelectual, te va consuma cam toate orele de lumină ale zilei, în care nu vei face altceva decât planuri de viitor şi procese de conştiinţă.
SĂGETĂTOR Aspecte, în general, bune. Lucrurile stau cum te gândeai, cum te aşteptai. Nici foarte-foarte, dar nici prea-prea! “Calea de mijloc” este comodă şi liniştită. Seara, nu pleca la drum lung!
Ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Deci, poţi să speri astăzi în rezolvarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie profesionale, fie sentimentale. Cruţă-ţi forţele, nu intra la uzură nici fizică şi nici mentală. Eforturile pe care le faci, din ambiţie şi mândrie te sleiesc de putere şi te fac vulnerabil(ă). Totuşi, planeta Venus, chiar afectată, poate să iţi aducă o oportunitate neşteptată. Care prilej trebuie analizat pe îndelete - nu te repezi, ca de obicei. Nu te grăbi, dar nici nu refuza!
CAPRICORN Astăzi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, vorbeşte cu cei care te pot ajuta. Banii cinstiţi se câştigă cu eforturi mari!
Astăzi poţi reuşi ceva mai bine în activităţi legate de mărfuri şi bunuri de consum. Foloseste-ţi cu isteţime resursele pe care le ai şi nu împrumuta bani. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Nu lua bârfele şi zvonurile în serios. Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.
VĂRSĂTOR Ai o perioadă bună, cu idei folositoare, inovatoare, în domeniul practic, cu destinaţia cum să-ţi crească calitatea vieţii. Nu este momentul să exgerezi cu efortul, în special cu cel fizic.
În limite acceptabile, astăzi poţi să reuşeşti în mai tot ce faci, deoarece ai o conjunctură favorabilă. Profită de bunăvoinţa stelelor şi avansează pe drumul intereselor tale imediate. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. Poţi să primeşti o veste despre nişte realizări mici, dar care pot să te bucure mult. De asemenea supravegheaza-ti timpul, programarea timpului, să nu intrii în criză, să nu întârzii!
PEŞTI Încă de dimineaţă trebuie să-ţi schimbi planurile şi chiar foarte repede. Realitatea îţi contrazice intuiţia. Nimic nu este pierdut, perseverează, fii isteţ şi soluţia este la îndemâna ta!
Ai o idee, un proiect, sau important, sau la care ţii foarte mult, deci este important sentimental, şi nu ştii dacă eşti pe drumul cel mai bun. Ei bine, stelele spun că eşti! Horoscopul tau indica astazi relatii armonice cu cei nascuti in semne de foc si aer si nefavorabile cu semnele de pamant si apa. Pentru o buna parte din nativii din zodia de apă a Peştilor, veselia, entuziasmul si buna dispozitie sunt coordonatele serii de astăzi.