Horoscopul lui Dom' Profesor - 28 februarie 2024. Alte informații despre Astrologie

Horoscopul lui Dom' Profesor - 28 februarie 2024. Alte informații despre Astrologie

Horoscopul lui Dom' Profesor. Poți să obții consensul într-o problemă de familie, de interes colectiv. Depinde cum prezinți soluția. E mai bine să spui ”să câștigăm cu toții”, decât ”să participăm cu toții la pierdere”!

Horoscopul lui Dom' Profesor. 28 februarie

Pe 28 februarie s-au născut Rene Reaumur, Mario Andretti, Vincent Minelli, Cristofer Kraft, Brian Jones, Dino Zoff, Gh. Şincai, Gh. Marinescu, Gheza Vida, Virgil Almăşanu.

În calendarul creştin-ortodox pomenim pe Cuv. Gherman, născut aici, în Sciţia Minor, adică în nordul Dobrogei. Să ştiţi că poporul este mereu acelaşi, doar cuceritorii, invadatorii, se schimbă şi atunci, uneori, se impun unele obiceiuri şi câteva cuvinte noi. O nouă zi de muncă în calendarul arhaic al nostru, al dacilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânăr fiind, la vârsta la care fiecare ar trebuie să caute răspunsuri, am întâlnit un medic legist, doctor în medicină. Pensionar. M-a surprins, pentru că îngâna încet, ca pentru el, pe holul Bibliotecii Academie, în locul unde se fuma, "Sfântă tinereţe legionară". Fost legionar, a scăpat de puşcărie și i s-a dat, în anii 50, o pensie decentă pentru că a salvat viaţa, operându-l pe loc, pe un general de securitate, pe celebrul Lazăr, ciuruit de gloanţe de către partizani pe Splaiul Dâmboviţei, la câţiva metri de Institutul Medico-legal. Măsurătorile lui craniene, frenologia şi statisticile medicului legionar au dispărut. Sau, sunt păstrate bine.

Astăzi ar fi catalogat drept rasist și încă vreo zece epitete inventate de isterici și anarhiști, dar cercetările lui privind puritatea rasei şi amestecul de populaţii au fost şi rămân din punct de vedere ştiinţific, de netăgăduit. Se pot da legi care să pună căluş adevărului, dar adevărul ştiinţific nu poate fi distrus! Concluzia lui: românii sunt urmaşii dacilor în proporţie mare, mai mult, toată Peninsula Balcanică este locuită de populații asemănătoare, de sinteză, provenite dintr-un strămoș comun, chiar dacă acum vorbesc limbi diferite.

La fel cum nu poate fi distrus adevărul astrologiei. Dacă este o prostie, o vrăjitorie, o pseudoştiinţă după cum afirmă unii foarte solem (doar proştii sunt solemni, spune un proverb) atunci cum se poate explica vechimea ei continuă de aproape şase mii de ani şi explozia, exinderea astrologiei fără precedent din ultimul secol, „secolul ştiinţei şi al tehnologiei”?

Părerea mea este că astrologia a găsit abia acum, în secolul informaticii, mijloacele şi publicul respectiv ca să se poată să fie folosită eficient. Cred că astrologia a fost rezultatul cercetărilor unei civilizații anterioare noastre dar care ne-a depășit cu mult tehnologic și spiritual. Ei găsiseră legătura dintre Cosmos și tot ceea ce este pe Pământ, Ceasul Vieții cum se spune într-o veche legendă din Babilon. Ni s-a transmis un fragment, o legendă, neînțeleasă și ciudată, dar care chiar așa, incompletă, funcționa! Treptat geniul unor savanți au adăugat cunoștințe pe ramura astrologiei, dar eu, personal, nu cred că în direcția inițială, cea a civilizației anterioare. Nu s-a reconstituit astrologia, s-a construit alta, caracteristică civilizației noastre.

Sigur, calea astrologică este foarte grea, dacă chiar vrei să faci astrologie.  Astrologia, ca şi Uniunea Europeană, are două viteze! Un club de elită de astrologi, redus ca număr dar care face performanţă şi un număr mare din cei care „o scaldă” oferă servicii publicului, dar trăiesc bine.

Cum se face horoscopul pe zodii, mă întrebați? De la început am spus că este o erezie, că nu prea face parte din astrologie, dar că a plăcut publicului şi cum „vox populi, vox dei”, iată şi eu „comit” horoscoape pe zodii. Dar, altfel nu sunt așa de fericit, astrologia trebuie studiată, redescoperită, după cum au enunțat înțelepții civilizației anterioare.

Ei bine, se consideră, pentru horoscopul pe zodii, că zodia în cauză este prima casă. Dar, ce sunt casele? Domenii ale vieţii consultantului, ale publicului, tot în număr de 12 - adaptând la nivelul individual, cele 12 zodii. În astrologie funcţionează aşa numitele "ierarhii cereşti". Planetele (în astrologie şi Soarele şi Luna sunt numite planete) au anumite caracteristici care se extind asupra zodiilor guvernate de respectivele planete, iar zodiile dau nuanţele caselor. De exemplu prima zodie este Berbecul, guvernată de Marte, iar prima casă este cea a caracterului, a doua zodie este cea a Taurului, guvernată de Venus, a doua casă cea a proprietăţilor, banilor etc

Planetele şi stelele fixe reprezintă Cosmosul, zodiile, perioade de timp de pe Pământ, iar casele - domeniile vieţii oamenilor.

Ceea ce adună împreună aceste reprezentări, planete, zodii, case - este ascendentul, gradul Est în momentul nașterii. De la ascendent în sens invers acelor ceasornicului încep să fie figurate pe horoscop casele, domificaţia, uneori denumite case solare. Ascendentul este important pentru această funcţie de ambreiaj între astral, cosmos şi om, domeniile convenţionale ale vieţii. Într-un horoscop natal, al unei persoane. Atât! În horoscopul zodiacal ascendentul nu există! Horoscopul se întocmeşte luînd în consideraţie poziţia planetelor în zodii şi mai ales aspectele dintre ele, mai ales conjuncțiile, în astrologia creștină. Continuăm... când or vrea stelele!

Iarăşi mă ispitiţi, dragi jupânițe și cinstiți jupâni cu subiecte din politică. Războiul din Ucraina, răfuiala din Israel, alegerile... ce părera am?! Este normal, mii de ani astrologii care contau erau foarte implicaţi în politică. Erau oameni de curte, consilieri de taină şi puneau la cale intrigi şi strategii în slujba suveranului şi a ţării.

Să ne amintim cât i-a lipsit Caterinei de Medici astrologul ei, celebrul Nostradamus, ei bine, i-a lipsit aşa de mult că faimoasa regină a Franţei a venit, într-o bună zi, cu toată fabuloasa curte de la Versailles într-un orăşel unde se refugiase bunul doctor. Știți vorba din Orient. Dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed!

La fel, să ne amintim de John Doe, celebru matematician şi astrolog, un spadasin desăvârşit şi un bărbat atletic și frumos, astrologul Elisabetei I, dar şi spionul ei pe continent, primul care a avut indicativul "007"! Pentru că era îndreptățit să-și folosescă spada, să ucidă în interesul statului și a suveranei. Și exemplele pot cotinua. Dar, dragii mei dragi, astrologii nu au păreri despre politică, ei fac politica! O imaginează, ei recunosc viitorul când îl văd și îl fac posibil. Mintea omenească deschide viitorul, spunea Mircea Eliade și avea mare dreptate!

Alegerea concomitentă a lui Donald Trump în SUA și a lui Mircea Geoană în România, plus victoria în alegeri a PSD-PNL va ține România în afara războiului. Războiul din Ucraina va ține mult și bine până când va dispare ori Putin, ori Zelenski. Mai ales că Macron vrea trupe occidentale la sol, în Ucraina. Răfuiala din Israel a început acum mii de ani și nu va înceta decât prin eliminarea unei părți beligerante. Acolo funcționează Legea Talionului și orice încercare de pace nu face decât să stârnească spiritele. Părerea mea... vorba lui Nicu Văcăroiu!

Mâine este o zi importantă, o dată la patru ani, pregătiţi mărţişoarele, o să vă spun povestea lor, cea adevărată, nu reclame pentru artizani, pentru că se apropie primăvara şi mâine este, în definitiv, o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 28 februarie 2024

BERBEC    Fredonezi în mintea ta o melodie, eşti obsedat de ea. Şi de îmbunătăţirea calităţii vieţii tale! E bine, urmează-ți intuiția. Ajută-ți, dacă poți, prietenii și rudele. O zi, pe total, bună! Astăzi ai prilejul de excepţie să întâlneşti o persoană deosebită. Priveşte, în jur, cu atenţie, oamenii de calitate nu sar în ochi. O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. Mai pe seară, o veste bună despre o călătorie şi nişte bani. Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie.

 

TAUR  Așteaptă puțin, reflecteză cui folosește ”ingineria” cu care te confrunți. Poate reușești un compromis, participarea ta la succes. Nu scoate imediat tunurile cele grele, întâi negociază! Poate că ar fi bine, dacă îţi permite punga, să faci cumparaturile direct de la producător – măcar şti ce cumperi. Ei, era doar o propunere! Proiectele începute astăzi pot aduce rezultate excelente. Dar trebuie să le începi. Perioada îţi este prielnică, în general; cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, astazi poți evita neplăcerile. O şedinta, briefing, sau o informare online iți poate da unele indicii pretioase.

 

GEMENI  Conjunctura te sfătuieşte să foloseşti tehnici, strategii de colaborare, de lucru în echipă. Uită-te puţin în jurul tău, poţi să găseşti posibilii parteneri competenți, viitori aliaţi loiali. Astazi coopereaza, dar atentie la confesiuni. Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul. Concentreaza-te, lasa confuzia pe alta data. Confuzie care iți stă bine uneori. Nu trebuie să schimbi nimic din proiectele pe termen lung.  Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără cheltuieli nejustificate.

 

RAC  Ia-o mai ușor, redu puțin ritmul de activitate. Nu exagera cu nimic, mai ales cu efortul fizic. Îngrijește-ți mânile, protejează-le, dezinfectează-le și cremuiește-le, sunt de natura zodiei tale. Pe seară, nu lua și nu da bani cu împrumut! La serviciu poate și acasa ceva s-a încurcat şi lumea aşteaptă să rezolvi tu. Un coleg de la serviciu iţi solicită azi ajutorul. Fă tot posibilul, pentru că stelele spun ca ajutorul dat se va intoarce înzecit. Configuraţia astrologică nu este foarte prielnică in abordarea unor persoane din sfera autoritaţii publice. Aşa că lasă pe altă dată, poate chiar pe săptămâna viitoare! Totuşi, o seara plăcută!

 

LEU  Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. O zi plină de pasiune, aşa că poţi profita. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, pentru că pari a fi într-o stare senină şi... fără colți! Eşti făcut din pulbere de stele. Astăzi eşti cât poţi tu de interesant, vesel şi inteligent - convinge-i de aceasta şi pe cei din jur. După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate mișcări de gimnastică în fața ferestrei deschise, dacă îți este lene de altceva. Uneori ai nevoie de puțina solitudine. Leul este un prădător comod, pândește 99% și vânează 1%. Așa că.. pândește!

 

FECIOARĂ   Zilele grele se pare că au trecut. Astăzi te descurci. Sunt şi unele oportunităţi, nu le lăsa să-ţi scape! Fii mai detaşat, mai relaxat, în interiorul tău eşti tensionat şi asta se simte! La serviciu este încă o perioadă calmă fară prea mult de lucru. Aspectele benefice sunt in cumpană astazi cu influenţe mai puţin favorabile, asa că ai astăzi o zi obositoare, dar placută! La serviciu, sau unde activezi, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. După program cheltuieşti ceva bani, nu prea mulţi, dar îţi acoperi o parte dintre facturi și te și distrezi puțin.

 

BALANŢĂ   Ai făcut unele progrese, evoluezi bine și cei din jurul tău apreciază acest lucru. Trebuie, în plus, să gestionezi mai bine veniturile și cheltuielile, fără risipă, dar și fără zgârcenie. De dimineaţă ai impresia că este o zi cam amestecată, dar trece repede, şi devine doar o amintire. După amiaza asta o poţi petrece făcând ceva sport, mișcare, masaj acasă, ca să te relaxezi, scoţi toxinele şi poţi să mai dai jos din kilograme. O zi plăcută, până la urmă, în care totul pare echilibrat și normal. Necazurile au încetat, norocul îţi surâde din nou. Te simţi bine şi poți să zâmbeşti tot timpul!

 

SCORPION   O zi bună ca să te apleci asupra unor situații, sau lucrări lăsate neterminate. Mai ales una dintre ele te obsedează de ceva timp. Nu mai amâna, nici nu costă mult, nici nu îți ia mult timp. Promovează propriile interese, bazându-te pe prietenii vechi. Astazi eşti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Pe total:  bune rezultate în domeniul financiar şi al relaţiilor sociale. Stăpâneşte-ţi remarcile ironice şi criticile la persoană. Vremea în schimbare iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie!

 

SĂGETĂTOR   Este imposibil să controlezi totul, să întorci orice situație în favoarea ta. Stabilește o scară de priorități a intereselor tale. Apoi, chiar de astăzi, urmează neabătut foaia de parcurs! Nu rata ocaziile din cauza comodităţii sau a nepăsării caracteristice zodiei. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implici total. Este relativ greu, dar nu imposibil. Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Regaseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Totul se rezolvă bine, din fericire. Nu fii naiv, nu da crezare tuturor bârfelor şi zvonurilor.

 

CAPRICORN   Astăzi, ideile și sugestiile tale pot fi bine primite unde activezi. Spiritul tău perfecționist poate găsi soluții ergonomice în muncă. Ocupă-te un pic și de creșterea calității vieții tale! Sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou! Nu e greu! „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strica treaba. Abordarea sistematica a situatiei îți furnizeaza datele necesare rezolvării ei. Partea proasta este că nu depinde de tine!

 

VĂRSĂTOR   Zi de stabilitate și de confirmarea unor legături sociale. Nu te grăbi să tragi concluzii, lucrurile sunt în continuă mișcare, situația se derulează în continuare. Fi atent, dar prudent! O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate si iţi acceptă argumentele. O zi calmă şi fără prea mult efort. Te simţi excelent, puţin obosit, iar la serviciu lucrurile par că merg mai bine. Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate.

 

PEŞTI   Poți să obții consensul într-o problemă de familie, de interes colectiv. Depinde cum prezinți soluția. E mai bine să spui ”să câștigăm cu toții”, decât ”să participăm cu toții la pierdere”! Esti foarte aglomerat, ai mult de munca şi nici un spor. Dimineaţa este dedicată in special lucrarilor urgente in care poți risipi multă energie. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Cerul înstelat deasupra şi adevărul in inimă - daca adaugi și puţin mai multă dragoste ai tabloul zilei de astăzi pictat de astre. Dar, mai multa prudență nu a stricat nimănui.