HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 27 iulie 2023. Despre unchiul meu, doctorul – de Sf. Pantelimon
- Radu Stefanescu
- 27 iulie 2023, 00:00
Gîndeşte-te la viitor ca la un lut pe care poţi să-l modelezi după bunul tău plac. Destinul este suma deciziilor noastre, şi avem soarta corespunzatoare alegerilor pe care le facem!
27 iulie
Pe 27 iulie s-au născut John Mark Deutch, Peggy Fleming, Giosue Carducci, Hans Fischer, Charles Vidor, Alexandre Dumas-fiul, Robert Marjolin, Mario del Monaco, Marcel Gafton.
Ultima zi, 27 iulie, din „festivalul morţii şi al vieții”, zi în care în Epidaur aveau loc tămăduiri miraculoase, dedicată medicilor prin zeul lor antic Esculap. Unele lucruri din vechile legende se găsesc şi în istoria Sfântului, măritului, marelui Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, a cărui zi o pomenim astăzi, 27 iulie. Medicii ar trebui să se aplece asupra acestor istorii vechi şi înţelepte pentru că nu este suficient să peticeşti şi să dregi corpul material. Tămăduirea se obţine numai dacă eşti „medic de trei corpuri” , fizic, energetic şi spiritual!
Poate cea mai mare influenţă asupra mea, provenită din familie, a avut-o Victor Costin Ştefănescu, unchiul meu, fratele mai mare al lui tata, doctor în medicină şi filosofie. Teza lui de doctorat în filosofie "Imposibilitatea vindecării" a avut numai şapte pagini. A uimit o lume. De atunci, de la sfârșitul anilor patruzeci, biletele de ieşire din spital nu mai poartă menţiunea "vindecat", ci "ameliorat", în toată lumea.
La orice boală, accident, operaţie, chiar la oboseală, organismul nu se mai reface 100% cum a fost mai înainte. Încearcă din greu, dar... viaţa pierde mereu procente în lupta cu entropia! Începem să murim încet, încet, imediat după ce ne-am născut! Fiecare secundă rănește, ultima ucide!
Doctorul chirurg Victor Costin era un bărbat frumos, înalt și zvelt, cu părul creț, negru, și ochii verzi, un mare boier. Se îmbrăca numai în costume de in alb. Avea o vilă pe lângă Parcul Carol și o mașină scumpă, un Mercedes W-136, de culoare albă, cu o cruce roșie, discretă, într-un colț al parbrizului. Fusese chirurg de front şi salvase mii de militari. Şi acum îmi amintesc, tot din anii cincizeci, când ma plimbam cu el prin oraş, cum inţepeneau în poziţie de drepti, salutându-l, mulţi bărbaţi. Erau veteranii, cei din care scosese gloanţe şi schije şi le salvase viaţa.
Învăţase unele lucruri de la un medic german, care fusese trimis pe front urmare unei prostii pe care o făcuse într-un lagăr, tot felul de tehnici chirurgicale ciudate, dar extrem de eficiente, printre care injecţiile cu benzină "inima pământului" erau doar un fleac.
Soldaţii îl adorau, generalii nu ştiau ce să mai facă pentru el. S-a bucurat de clemenţă şi bunăvoinţă din partea comuniştilor, pentru că nici el nici frate-său, tatăl meu, vânătorul de tancuri bolşevice, nu au vrut să "întoarcă armele". Un alt doctor militar, bun prieten cu Victor Costin l-a scos pe tata "şocat" şi l-a trecut în rezervă. Uneori, unchiul, îmi spunea în glumă : "Vezi, nu i-a trecut şocul lui taică-tău. Ce pilot talentat a fost! În loc să câştige o poală de bani, s-a făcut istoric". Şi făcea un gest semnificativ, învârtind mîna la cap! Apoi râdea, ca unei amintiri.
Am invocat spiritul lui Victor Costin pentru că el mi-a spus ceva foarte important. "Medicii sunt oameni, nu zei. Unii cu multe păcate. Sunt mulţi cei care fac medicina numai pentru bani, sau poziţie socială. Dar nu-i condamna în bloc. Mulţi îşi fac meseria cum trebuie. Se fac multe greşeli, fiecare medic are un cimitir." "Unchiule", l-am întrebat, "cum este cimitirul tau, ca medic chirurg!" Ştiam răspunsul, un coleg de al lui mi l-a spus. Cimitirul doctorului în medicină şi filozofie Victor Costin Ştefănescu ar fi fost foarte sărac, ar fi avut doar două morminte, după mii, poate zeci de mii de operaţii! Pe front făcea şi douăzeci-treizeci de operaţii pe zi!
Dar şi aşa unchiul meu s-a lăsat de profesia de chirurg spunând că nu mai suportă un al treilea eşec şi a început o carieră în... pedagogie şi jurnalistică. A fondat "Tribuna Şcolii" şi apoi s-a ocupat ani buni de revistă. Uneori, la început, el scria toată revista! Unchiul Costin a fost primul medic de trei corpuri pe care l-am cunoscut. Vindeca, adică ameliora, corpul fizic, energetic şi pe cel spiritual.
Spiritualitatea lui a fost complicată şi de nepătruns pentru tânărul care eram. A scris versuri, a cântat la chitară şi la clarinet, a pictat ca un pictor adevărat. A fost doctorul personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi al lui Fidel Castro. S-a întors din Cuba, mai curând a evadat de acolo, Fidel nu voia să-l mai lase să plece, ca să descopere izvoarele Oltului şi ale Mureşului. A scris o monografie excepţională despre staţiunile balneo-climatice şi sursele de vindecare, ameliorare, alternative din România. O am în față. Semnează prefața simplu, fără titluri academice, Costin Ștefănescu.
Avea şi păcate unchiul, cum să nu! Nu mai pomenesc de femei, ar fi prea multe, dar fuma două-trei pachete de ţigarete pe zi. Numai tutun blond, de Virginia, ţigarete fără filtru întotdeauna puse într-un portţigaret din fildeş şi aur, cadoul regal al unui potentat din Africa, a cărui viaţă o salvase. A făcut 33 de infarcturi. Când simţea că se apropie criza, se ducea la spitalul de la două străzi mai departe, cerea oxigen şi ruga să i se facă o injecţie, din fiola preparată de el. Așa își salva viața. Numai bunul Dumnezeu ştie ce preparat era. La a 34-a criză s-a întâmplat să fie de gardă o proastă, o stagiară imbecilă, era sărbătoare. Nu i-a făcut injecţia pe care i-a dat-o doctorul în medicină, ci a respectat procedura standard. Unchiul a intrat în fibrilaţie şi a murit câteva minute mai târziu, nu înainte de a declara: „Ştiam eu că prostia este mortală!”
Unchiul Victor Costin, medicul de trei corpuri, a cerut, printr-o scrisoare-testament, să fie incinerat. Urâtă chestie, a stârnit multe discuţii în familie. Totuşi, i s-a respectat voinţa. Am fost şi eu la crematoriul „Cenuşa”, cred că astăzi este dezafectat. Mă întorsesem de la dracu cu cărţi, Doamne iartă-mă, tocmai din Sudul Africii ca să fiu acolo. Nu vă mai plictisesc cu amănunte, sunt triste şi macabre, dar tot o să vă spun un fel de glumă tragică. Am ieşit afară din crematoriu, toţi bărbaţii familiei, ca să facem un ultim ritual cerut de unchiul cel cu trei corpuri: să fumăm o ţigare „Virginia” în amintirea lui! Când, din coşul crematoriului, cade o cenuşă deasă peste noi. „Uite, ninge cu Victor!” a glumit tata, de obicei, atât de sobru. Am râs cu toţii, mult, un râs nervos, care curând s-a transformat în plâns. Doctorul în medicină şi filozofie Victor Costin Ştefănescu, avea într-adevăr, trei corpuri. Corpul lui spiritual este mereu cu mine!
Am pomenit de un medic de excepție. Nu întâmplător, pentru că în această criză sanitară în care ne aflăm de astfel de medici ducem lipsă. Nu de bani, spitale sau altceva ducem lipsă, ci de medici. Poate cantitativ, sigur că da, dar mai ales calitativ!
Moarte, vindecare, adică ameliorare, viaţă, oare ce sens aveau la strămoşii noştri, dacii? Răspunsul se găseşte adânc în sufletul nostru.
Viaţa şi moartea sunt ipostaze ale Forţei şi numai dacă Forţa este cu voi puteţi cuprinde aceste mari adevăruri. Până la urmă viaţa, moartea, spaţiul, viteza, timpul şi gândul nu sunt chiar aşa de diferite, gândiţi-vă puţin la acest lucru, poate până mâine, pentru că o ştiţi cu toţii, mâine, în definitiv, este o altă zi!
HOROSCOP 27 iulie 2023
BERBEC Unele planuri ale tale, mai ambiţioase, se pot realiza astăzi, ai mijloacele necesare şi stelele spun că ai şi noroc. Dar, nu te grăbi să schimbi ceva din rutina vieţii tale, din obiceiuri. În relaţiile amoroase, in familie sau in cuplu nu te lăsa condus numai de propria incapatanare, incearca sa negociezi si sa aflii si parerea celui drag. Sănătatea este în general bună, dar protejează-ţi capul care în mod tradiţional este de natura zodiei Berbecului. Traieste in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasa planurile complicate şi strategiile iscusite.
TAUR Evenimente fără importanţă şi oameni mediocri, sau numai stupizi, te atrag în discuţii fără sens şi finalitate. Pierzi timpul cu graţie şi astă numai din cauza ta. Vremea capricioasă te trage la lene! Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveste sanatatea si intretinerea corpului tău. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte. Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Evident, pentru că să faci parte din această schimbare, nu trebuie, în primul rând, să te enervezi! În al doilea şi în al treilea rând – nu trebuie, din nou, să te enervezi!
GEMENI Toată lumea ştie că eşti capabil să realizezi proiectele pe care le-ai abordat, numai tu ai îndoieli! De fapt cunoşti foarte bine ce-i de făcut, trebuie doar să aştepţi momentul potrivit. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent(ă) la noii furnizori sau clienţi. Trebuie sa incepi sa faci economii, fară să-ţi schimbi esential felul in care traiesti – economia este arta prin care obtii maximum de la viata. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la curentul de aer. Banii sunt bine aspectaţi – poti valorifica obiectele inutile din căminul tau!
RAC Trebuie să rămâi pe fluxul principal al activităţii şi al informaţiilor, numai aşa poţi profita de oportunităţi. Nu te lăsa scos în afara ringului, fie că este vorba de afaceri, sau amor! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te veţi numi. Racii creatori, artişti si/sau educatori sunt ceva mai avantjaţi, mai ales în a doua parte a zilei. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc iti poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Se pare că ai noroc. Atentie insa, norocul este de sticla – cand incepe sa străluceasca, se sparge!
LEU În această zi de joi, ziua lui Jupiter, este bine să nu ai nicio reacţie, aşteptând ca această lume bizară şi haotică să se stratifice şi să se structureze. Să vezi ce „o să aducă pisica”, vorba americanilor! Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Leii şi leoiacele trebuie să-şi îndrepte atenţia către asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite unele luări de poziţie, urmare unei decizii de acum două, trei săptămâni, nu prea inspirate. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia Leului care desfăşoară activităţi medicale, administrative, filantropice sau religioase. Sanatatea pare bună, atenţie însa la sistemul circulatoriu periferic!
FECIOARĂ Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Atenţie la discuţiile în contradictoriu cu persoanele apropiate. Veşti bune. Zi favorabilă pentru mici distracţii necostisitoare, mai pe seară! Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Fecioarei să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi, să negocieze în amănunt sau să rezolve probleme cu autorităţile. Este o perioadă propice pentru implicare împreună cu familia, prietenii. Trebuie să-ţi îndrepţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit. Toate felurile de a castiga sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit!
BALANŢĂ Poziţia Lunii şi a planetelor colective te fac să speri în rezolvarea favorabilă a problemelor tale sentimentale, cele pe care le urmăreşti acum şi sunt plăcute Fortunei! Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie şi comerţ. Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: poate din dividente, poate din valorificarea unor active. Fereşte-te de posibile greşeli sau erori la serviciu sau în bucătărie, unde activezi de dimineaţa. Întâi gândeşte, apoi acţionează! Veşti bune de departe, care te fac sa-ti reajustezi unele proiecte ale tale pe termen foarte lung.
SCORPION Emoţional, conjunctura arată unele porniri impulsive, în surdină, repede aplanate. Din cauza căldurii! Vorbeşte mai puţin şi ascultă mai mult – în perioada asta unii îţi pot cere ajutorul! Trebuie să nu exagerezi în această idee, că totul este bine, pentru că este riscantă: poţi să faci gafe monumentale şi cheltuieli extravagante. Ziua este de asemenea favorabilă nativilor din Scorpion cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie. Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe. Trebuie să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus.
SĂGETĂTOR Foloseşte-te de intuiţie în rezolvarea problemelor urgente, cotidiene. Azi eşti avantajat de stele, fie ca eşti in concediu, sau ai ramas acasă, la serviciu, sau stai în faţa televizorului. Nativii si nativele din Sagetator trebuie să-şi îndrepte atenţia către rude, asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu, sau de plajă, pentru ca să evite unele neplăceri. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie sau relaţiilor cu prietenii.
CAPRICORN Gîndeşte-te la viitor ca la un lut pe care poţi să-l modelezi după bunul tău plac. Destinul este suma deciziilor noastre, şi avem soarta corespunzatoare alegerilor pe care le facem! Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace. Simptomatic pentru zodia ta. Linge-ţi rănile, respiră adînc, uită-te pe sub sprâncene şi dă-i bice : „the show must go on”. În a doua parte a zilei, evenimentele, situaţiile şi emoţiile tale sunt la fel de alternative ca acul unui seismograf în Japonia. Ba fericit, ba posac, o să-ţi faci un titlu de glorie să comunici tuturor sentimentele profunde ale fiinţei tale. Cauţi un confident pe care nu îl găseşti. Oricum totul se află, aşa că mai bine mergi să te confesezi la un radio local!
VĂRSĂTOR Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe! Dacă nu eşti în vacanţă, aş putea spune că este o zi excelentă pentru o afacere profitabilă, sau pentru începutul unui nou proiect interesant. Esti intr-o usoara pierdere de energie. Supravegheaza-ti sănatatea si in special alimentatia. Mancarea naturala, fructele, mierea si ceaiurile din plante iti pot reface vitalitatea! Pe de alta parte cu un Marte bine aspectat si cu un Jupiter zambitor ai astazi o propunere interesanta pe care este bine sa o analizezi cu atentie. Pentru un procent din nativele zodiei: ei bine, configuratia stelelor arata ca se intimpla ceva nou in viata ta, in domeniul dragostei, al relatiilor sociale sau al familiei. Fii pe fază!
PEŞTI Evită necazurile printr-o atitudine prevenitoare. Ocoleşte persoanele străine care te sufocă cu efuziuni de prietenie şi atenţie sporită dacă călătoreşti sau te deplasezi pe distanţe scurte! Evita astazi orice lucru, vorba, fapta sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudentei. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri. Respectă regulile de circulaţie. Nu te duce la bancă sau la bursă, nici măcar în piaţa la cumpărături. Un aspect disarmonic te poate face să pierzi bani - ceea ce este ar fi un dezastru în aceste timpuri de criză. O zi mai puţin favorabilă, dar cu prudenţă – trece repede!