HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 25 mai 2022. Star Wars la 45 de ani.

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 25 mai 2022. Star Wars la 45 de ani.

Faci planuri, îţi vin idei, te decizi să iei iarăşi poziţie. Te simţi motivat. Dar, atenţie, nu repeta greşelile din trecut, chiar dacă oamenii sunt aceiaşi, ai nevoie de o noua abordare!

25 mai

Pe 25 mai s-au născut: Ralph Waldo Emerson, Iosif Broz Tito, Robert Ludlum, Eugen Simion.

În calendarul creştin-ortodox fix este zi cu cruce neagră, A treia aflare a capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Şi Sf.Mc. Celestin. Interesant nume, Celestin, pare potrivit pentru un băiat bun şi înclinat către studiul medicinei. Sau de ce nu, astronom, sau, astrolog, are doar “celest” în componenţa numelui!

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 25 mai este un reper interesant în “Kalendarul” vechi.

Este Ziua Pietrei care fierbe. Tradiţional, în calendarul fix popular este ziua lui Ioan Fierbe Piatră, Intrătunul, a treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul – nu se lucrează la câmp!

 

În “Kalendarul” vechi, de la daci, începeau sărbătorile tradiţionale ale verii, care, dacă, nu se respectă, atrag represalii meteorologice şi primejduirea recoltei. “Poporul nu lucrează crezând că va fi ferit de orişice cumpănă şi furtună grea, mai ales cu fulger, trăsnet şi foc, pentru că Ion, fierbâbd piatra o duce şi o descarcă unde voieşte, mai ales pe semănăturile sau livada celui care i-a necinstit ziua. Ion Fierbe Piatra este rău de inundaţi!” (Marian, 1994, II, pagina 348)

Sărbătoarea Pietrei. Piatra care fierbe. Poate cea mai veche sărbătoare din tot calendarul. Mai înainte de Lupul Şchiop, de Cavalerul Trac şi, bineînţeles, mult, mult mai înainte de sărbătorile creştine.

Probabil că datează din timpul glaciaţiunii Wurm. C.S. Nicolaescu-Plopşor, marele istoric, zicea despre piatra care fierbe: “Măi nene, zice, dacă chiar vrei o dată, să zicem acum douăzeci de mii de ani!”

Sfârşit de paleolitic, poate neolitic timpuriu. Frig, foarte frig! Încă nu se inventase olăritul şi oamenii aveau nevoie de ceva cald, un lichid acolo, un fel de supă şi ceai în acelaşi timp. Fierbinte să fie! Vasele lor erau din lemn, aşa că nu puteau să le pună pe foc. Inventiv, omul preistoric a găsit o soluţie: încălzea pietre alese cu grijă până ce aproape se înroşeau apoi le cufunda în oala de lemn, în lichidul cu ceva de ale gurii. Piatra înroşită fierbea lichidul!

Mai târziu, peste mii de ani, când olarii noştri de la Cucuteni făceau adevărate opere de artă, s-a stabilit ca aducere aminte această zi, când “se fierbea piatra”.

Oamenii “primitivi” au avut întotdeauna o dreaptă judecată. Să ne amintim de pieile roşii, de Winnetou al lui Karl May. Nici strămoşii noştrii nu făceau excepţie. Au stabilit, pe bună dreptate, ziua pietrei care fierbe ca aducere aminte de unde veneau şi cât de greu au dus-o atunci! De fapt nu cred că erau mai ”primitivi” decât românul standard de astăzi, posesor de smart și cu cont pe Facebook! Doar tehnologia a avansat…

Peste sărbătoarea din paleolitic s-a calchiat o sărbătoare creştină, aşa cum o haină veche este din nou la modă dacă i se schimbă numele şi se adaugă accesorii noi.

 

A propos de creştinism, acum exact 1697 de ani, în 325, pe 25 mai, începea la Niceea primul Sinod ecumenic al creştinătăţii, convocat de Împăratul Constantin cel Mare cu pretextul medierii între concepţiile despre natura lui Iisus. De fapt episcopii, cei 138, ajunseseră pe 20 mai, aşa cum îi invitase împăratul, la începutul zodiei Gemenilor, Dioscurii fiind, protectorii Constantinopolului, mai târziu, când a fost terminat de construit. Mai târziu, în creștinism, Feciora Maria a fost patroana mărețului oraș, capitala Imperiului roman de Răsărit.

 

Împăratul a lăsat câteva zile de consultări, înainte de a deschide festiv lucrările sinodului. Sunt multe de spus, am parcurs zeci de mii de pagini scrise de Sfinţii Părinţi, martori la eveniment, dar şi lucrările magistrale ale lui Marcellinus Ammianus, Zosimus, Eusebiu de Cezareea, Iulian zis Apostatul, apoi Adolf von Harnack, Edward Gibbon şi încă vreo altă sută de autori importanţi. Faţă de cercetătorii europeni am avut marea oportunitate de a consulta şi sursele persane despre eveniment.

 

Persanii erau extrem de interesaţi de tot ceea ce se întâmpla în Imperiul Roman, inamicul permanent şi tradiţional. În perioada la care ne referim, aveau mai multe mii de spioni pe tot cuprinsul imperiului, majoritatea concentrată la Roma. La Niceea au avut trei spioni, care au transmis rapoarte complete despre lucrările sinodului. Relatări cuprinse şi păstrate în celebrele cronici imperiale persane. Pe atunci politica însemna religie şi religia era numai politică! Poate odată şi odată o să vă povestesc ceea ce știu despre Niceea, am mai amintit şi altădată unele detalii, dar timpul…

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți, cea mai importantă legendă tehnologică, un mit modern, a fost dăruită publicului pe 25 mai 1977. A fost proiectată concomitent în 32 săli de cinematograf, în State, distribuitor 20th Century Fox. Star Wars, episode IV, A New Hope. Opera de excepție a lui George Lucas, scenarist și regizor. Un succes răsunător, un public extaziat. Reacția publicului din State a închis gura criticilor profesioniști și i-a făcut binevoitori. Un space opera făcut cu bani puțini, exterioarele au fost filmate în Tunisia, am văzut locurile. Un buget de 11 milioane de dolari, care a adus 776 milioan de dolari. Cel mai mare succes de box office, din toate timpurile, luînd în considerație investiția și dinamica încasărilor.

 

Dar, poate fără să vrea, George Lucas a pus bazele unei legende moderne. În definitiv opera cinematografică abordează un subiect vechi de când lumea: binele învinge întotdeauna. Fetele și băieții buni îi înving pe cei răi! George Lucas a fost atins de aripa geniului. După cum declara el însuși: ”…în alcătuirea corpului cavalerilor Jedi și a Forței, m-am inspirat din viața înconjurătoare, din religia creștină, am luat exemplele unor oameni care și-au dedicat viața luptei împotriva răului, pentru republică și democrație. Părinții Națiunii m-au inspirat…”

Am fost întotdeauna un cavaler Jedi. Oameni obișnuiți, ca mine l-au inspirat pe George Lucas. Am realizat aceasta când am văzut Star Wars în toamna anului 1977, la Sala Mica a Palatului, în avanpremieră. Bucureștii mai miroseau a moarte, după marele cutremur din 4 martie, ruine peste tot, mai erau femei în mare doliu, dar A New Hope mi s-a părut catalizatorul care să coaguleze energiile națiunii rănite și întristate. Da, un film, o operă artistică, poate face multe!

Am rămas același cavaler Jedi. De ziua mea am primit doi păpușoi de plastic, Darth Vader și Yoda. Sunt foarte bine realizați, au cam 30 centimetri inalțime și sunt cu efecte sonore și cinematice. Pustnicia mea nu face decât să sublinieze starea lucrurilor, oare Obi-Wan Kenobi nu se pustnicise și el? Până când vreo prințesă în pericol o să mă cheme în ajutor, pentru că sunt singura ei speranță. Dar cu cine o să le las pe cele șapte cățelușe? Bună întrebare!

Nu o să vorbesc de celelalte serii, de subiecte, de actori, de…

Un singur lucru o să spun. Adevărata și singura sărbătoare Star Wars este pe 25 mai și astăzi sărbătorim 45 de ani.

Coincide și cu Parada Tocilarilor din State.

Există un grup de clone nefericite în Toronto care, manipulați de agenți siniștri ai Imperiului, au vrut să confiște Star Wars. Din cauza unui joc tâmpițel de cuvinte cauzat de instalarea în postul de prim ministru a Margaretei Thatcher pe 4 mai 1979. ”The London Evening News” a publicat la anunțuri o felicitare din partea conservatorilor: ”May the Forth Be with You, Maggie. Congratulations!”

Cavaleri Jedi, la arme, Imperiul contraatacă! În anul 2008, organul de presă al Imperiului, ”Facebook”, a lansat o campanie pentru stabilirea pe 4 mai a Star Wars Day. A avut un vârf în 2011, apoi s-a desumflat. Anul acesta nu s-a organizat nimic, chiar nimic, numai o menționare a unor jurnaliști imbecili. Ca orice lucru nenatural moare încet, dar sigur!

Calitatea de cavaler Jedi nu o dă costumul, ci inima ta, ce gândești, ce atitudine ai, ce fapte faci!

Este o blasfemie, organizată de spioni perverși ai Imperiului! Cum să înlocuiești The Force cu The Forth? Este ca și când ai înlocui Numele Domnului cu o dată de calendar, păcat capital. Pentru că, dragi padawani, Forța este o manifestare a lui Dumnezeu! Forța confiscată de politic, de Imperiu? Nu, niciodată, cât mai este un singur Jedi viu în galaxia asta. V-o spune un cavaler Jedi care a văzut multe, a auzit multe și poate, de aceea, știe multe!

Apoi ziua de naștere se sărbătorește pentru filme, opere artistice, atunci când sunt proiectate prima dată pentru public. Atunci ”se nasc”. Ziua de naștere a Star Wars este numai și numai 25 mai 1977!

O să vă mai spun o poveste ca să vedeți ce important a fost și este Star Wars. Manuelito Wheeler, directorul ”Navajo Nation Museum” a spus că era îngrijorat că limba navajo se pierdea, nu avea suficiente opere de artă, literare, cinematografice. Atunci a luat decizia să dubleze Star Wars in limba navajo. A fost greu, dificil, multe cuvinte navajo nu se potriveau cu sensul dat în film. Dar, până la urmă, au reușit!

A fost un succes colosal în rândul națiunii navajo, pentru că filmul trata subiectul vechilor lor legende: oameni veniți din stele care au ajutat națiunea navajo să lupte împotriva oamenilor răi. Și a născut dorința, mai ales în rândul tinerilor, de a aprofunda limba națiunii navajo, chiar de a scrie opere literare în navajo.

 

Tot astăzi, 25 mai 2022, eu, personal, sărbătoresc un fel de jubileu. Au trecut 55 de ani de când mi-am văzut gândurile tipărite, pentru prima oară. Am publicat două poezii, la debut, în ”Gazeta Literară” a lui Ivașcu. Una se numea ”Testamentul meu” iar cealaltă ”Calul lui François Villon”. Scrise, bineînțeles, în stilul francezului cel năzdrăvan. Probabil că redacția a fost impresionată de pasiunea unui adolescent pentru poetul medieval atât de liber în obiceiuri și cuvinte.

Revenind la Star Wars, trebuie să informez că ziua de 25 mai a fost declarată ”Star Wars Day” de consiliul municipal din Los Angeles. Și de alte orașe de peste tot din lume. Iar ”Geek Pride Day” a fost stabilită tot pe 25 mai, ca un omagiu adus la trei filme SF: seria ”Star Wars”, ”The Hichhiker’s Guide to the Galaxy” (vezi ziua prosopului) și ”Discworld”.

Acum, ce altceva am de făcut, decât să revăd, pentru, poate, a mia oară, dar cu același entuziasm și pasiune, Star Wars, A New Hope? Bună întrebare! Cu o deosebire esențială. Eu am varianta originală, filmul așa cum a fost proiectat pe 25 mai 1977. Îl am pe un DVD cu folie, strat, de electrum, un aliaj care garanteaza eternitatea pentru înregistrare, comandă specială NASA. Fără multele adăugări și remasterizări ulterioare, George Lucas este un perfecționist. Dar, un cavaler Jedi este un minimalist! Originalul este bun, celelalte sunt clone!

Forța să fie întotdeauna cu voi, mâine să întâmpinăm cu curaj și cinste o nouă zi!

 

HOROSCOP        25    mai   2022

 

BERBEC  Ce ai făcut, ce mai ai de făcut, câţi bani îţi mai trebuie, pe cine mai suni… şi treburi de contabilitatea sufletului. Este momentul unui mic bilanţ personal. Azi, stabileşte priorităţile! Vestile pe care le primeşti astazi, la mobil, din presa, prin e-mail sau reţele de socializare par ca sunt interesante, pentru că te gândeşti că este posibil să le foloseşti mai târziu. Poţi să ai o zi mai tensionată, din cauze meteorologice, aşa că nu te ofensa pentru orice întârziere şi nepotrivire de program.

TAUR  Compromisurile nu au în tine un mare maestru! Totuși azi poţi media între membrii anturajului care sunt de păreri diferite şi poţi obţine armonia şi consensul atât de preţuite de zodia ta. Nu-ţi imobiliza capitalul sentimental in afaceri pe termen scurt, decât daca intrezareşti un faliment apropiat al relatiei de amor curente. Un pic de egoism şi de elitism bine temperat nu-ţi strică astăzi. Este bine să creionezi anumite limite pentru anturaj, colegi, prieteni. Pune-i la punct şi o să ai numai de câştigat. S-au folosit cam mult de tine, nu crezi?

GEMENI  Astăzi trebuie să eviţi să faci declaraţii sau să discuţi mult. Modul tău de abordare nu este nici indicat, nici de succes. Eşti prea direct, prea ironic şi remarcile tale nu motivează. Proiectele tale de viitor suferă de un defect major - se bazeaza mai mult pe întamplare decat pe planificarea abila a fortele proprii! Pe de altă parte zodia ta este zodia intelectului. Ai idei grozave, strălucitoare chiar, dar nu le pui în aplicare!  

RAC  Zi favorabilă în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te, sunt din domeniul profesional, dar evită să exagerezi, pentru că detaliile unor situaţii nu intră în competenţele tale. La serviciu, la muncă, unde îţi petrecţi dimineţile şi uneori toată ziua, te bucuri de o eficienţă mărită, aşa că profită şi rezolvă, finalizează, termină proiectele, lucrările mai dificile. Pe plan emoţional lecţiile trecutului se pare că ţi-au folosit, dar nu trebuie să dai dovadă de prudenţă excesivă.

LEU  Faci planuri, îţi vin idei, te decizi să iei iarăşi poziţie. Te simţi motivat. Dar, atenţie, nu repeta greşelile din trecut, chiar dacă oamenii sunt aceiaşi, ai nevoie de o noua abordare! Experienta este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante! Rasfatul propriu mai marelor feline nu te ocoleste in ziua de azi. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile în suspensie.

FECIOARĂ  Atenţie, astăzi, la legăturile tale sociale pentru că ai tendinţa de a fi permanent în ofensivă şi să te exprimi foarte direct. Este bine sa faci concesii parţiale şi/sau compromisuri mărunte. Nimic nu te multumeste azi si esti convins ca meriti mai mult. Poate că da, poate că nu, dar nu te astepta la minuni. Primeşti veşti, unele bune, despre proiectele tale pe    termen lung, dar altele te fac să schimbi nişte planuri. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic!

BALANŢĂ  Dimineața, amână tot ce ţine de relaţiile umane. Nu te hazarda în discuţii lungi şi inutile. Nu promite nimănui, nimic, chiar dacă eşti solicitat. Dar, ai inspiraţie în domeniul financiar! Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane potenţial ostile, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune.  Pe de altă parte carisma ta este în creştere şi poţi avea o serie de succese sociale. Dragostea este bine aspectată.

SCORPION  Evită mişcările bruşte, la propriu şi figurat. Astăzi poţi conta pe intuiţia ta, te duce în direcţia bună. Fii mai atent, cu picioarele pe pământ şi așa ții neprevăzutul departe de tine! Poţi realiza ceea ce ţi-ai propus de mai mult timp. Pe total, o zi obositoare, mai ales prin aglomerarea treburilor de făcut şi a întîlnirilor. Dar, o seară plăcută cu cei dragi cu planuri şi proiecte de viitor. Nu încerca să-ţi depăşeşti condiţia cu orice preţ, nu cheltuii mai mult decat îţi poţi permite.

SĂGETĂTOR   O zi obositoare, dar care zi nu este obositoare?! Cu toate că ai un randament bun, se pare că eşti în criză de timp. Cere sprijin, din timp. O veste, poate un film, spectacol, pe seară. Ziua de azi este numai bună pentru finalizarea unor proiecte profesionale. Trebuie, numai, să te concentrezi  foarte bine – ai o mare putere de focalizare pe termen scurt, însă. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes.  De mai multa vreme doreai un grad mai mare de libertate materiala pe care stelele te sprijina astăzi sa-l obtii prin harnicie si chiar cu puţin noroc.

CAPRICORN     După o noapte în care grijile şi gândurile nu te-au lăsat să dormi suficient, ai o zi densă în care trebuie să te organizezi bine. Trebuie să soliciţi sprijin de la cei care te pot ajuta. Astrele sunt in aspecte favorabile : sănătatea îţi este bună, viaţa personală – armonioasă, iar situaţia financiară nu-ţi  mai pare teribilă.  Nu trebuie să exagerezi disensiunile din familie şi cu prietenii, îţi faci false păreri. Primeşti cu plăcere nişte vizite sau veşti de departe.

VĂRSĂTOR    Poţi întâlni astăzi oameni care să te enerveze. Genul de funcţionar de stat de la ghişeu! Dar există şi o parte bună a zilei: primeşti o veste bună! La serviciu, zi ideală pentru analize, întâlniri şi şedinţe pentru stabilirea unor noi direcţii de dezvoltare şi amplificarea celor vechi. Nu te enerva din lucruri mărunte cum ar fi incidentele casnice sau întîrzierile. Păstrează-ţi serenitatea şi buna dispoziţie. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, având impresia, pe undeva,  că eşti oglinda conştiinţei lor.

PEŞTI  Te bucuri de o formă bună, foarte bună, în tot cursul zilei. O veste bună. Sau ai o realizare care te motiveză şi îţi dă aripi. Ai energie şi eşti optimist chiar dacă eşti destul de obosit! Nu avea grijă, ai în continuare aceiaşi  „prieteni credincioşi”, dar pe total mediul se schimbă. Nu uita că numai în dragoste sunt duşmani o dată pentru totdeauna. În politica şi afaceri alianţele şi duşmăniile se schimbă în funcţie de interesul momentului. De aceea există vorba „nu este nimic personal”... Pe de altă parte, ţinând seama de „comandamentele” momentului şi evoluţiile internaţionale, există oricând posibilitatea ca „cineva” să strice jocurile făcute de cei din jurul tău – arata Mercur, retrograd, Jupiter şi Marte, deci nimic nu este stabilit!