Horoscopul lui Dom’ Profesor, 23 martie 2026. Iran (II)
- Radu Stefanescu
- 22 martie 2026, 21:03

- 23 martie. Horoscopul lui Dom’ Profesor, 23 martie 2026. Iran (II)
- O întrebare a revenit de mai multe ori în corespondenţa, în dialogul pe care îl port permanent cu domniile voastre: „De ce anul 2026 este anul 7534 de la facerea lumii?”
- Sunt multe discuţii aprinse, treburi neterminate, între cei care au o singură carte şi cei care au o bibliotecă. Este deşărtăciunea deşărtăciunilor şi numai deşărtăciune! Bigoţii vor doar să aibă dreptate, nu să stabilească adevărul. Poate că nici nu poate fi stabilit!
- Sau există o conspiraţie mondială, cumva, ceva, undeva...
- Eu, subsemnatul, eram derulatorul de contract, responsabil de fonduri și singura semnătură în bancă pentru valută. Mai mă ocupam, conform mandatului, de eliberarea din vamă și de relațiile cu autoritățile iraniene. Mai aveam un mandat, doar verbal și foarte secret, dat de Gheorghe Oprea. Trebuia să ajung cât mai sus în ierarhia iraniană și să reiau tratativele despre rafinarea petrolului iranian la Midia.
- Dar să vă povestesc despre Iran, ați aflat cum am ajuns acolo și de ce. Iranul este o țară aparte, cu multe particularități. Am scris în alt articol despre istoria Iranului, căutați și veți găsi.
- Horoscopul lui Dom’ Profesor, 23 martie 2026
- BERBEC
- TAUR
- GEMENI
- RAC
- LEU
- FECIOARA
- BALANŢA
- SCORPION
- SĂGETĂTOR
- CAPRICORN
- VĂRSĂTOR
- PEŞTI
23 martie. Horoscopul lui Dom’ Profesor, 23 martie 2026. Iran (II)
Pe 23 martie s-au născut: Akira Kurosawa, Pierre Simon Laplace, Werner von Braun, Joan Crawford, Geo Barton, Mircea Vintilă, Radu Lupan.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii, o mulţime: Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui. 200! 300 au fost spartanii, să nu-i încurcăm!
„Evenimentul Zilei” din 23 martie 1925 – Statul Tennessee interzice prin lege predarea în şcoli a teoriei evoluţiei a lui Darwin. Protestul şi nesupunerea a dus la ceea ce a fost un bizar, dar extrem de interesant „Proces al maimuţelor”. Procesul a fost câştigat, în timp, evident, de maimuţe!
„Procesul maimuţelor” este şi un film excepţional, vechi, cred că din anul 1960, ca toate filmele bune. Cu Spencer Tracy. Undeva îl am, pe un DVD. După ce termin dialogul cu domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, o să mă duc să-l caut. Merită!
O întrebare a revenit de mai multe ori în corespondenţa, în dialogul pe care îl port permanent cu domniile voastre: „De ce anul 2026 este anul 7534 de la facerea lumii?”
Este o măsurătoare arbitrară a timpului, proprie spaţiului iudeo-creştin. Sursa este Biblia, Geneza 5 şi 11 şi Regi. Nicăieri în Biblie nu este pomenită o dată, o vârstă a lumii, a Pământului, a Universului. Un episcop, de fapt arhiepiscop, pe nume James Ussher, a calculat, în secolul XVII, pe baza indiciilor biblice şi a vârstei personajelor enunţate în capitolele menţionate, numărul de ani de la Facerea Lumii până la Naşterea lui Iisus. Calculul lui a dat că Adam a fost creat cu 4004 ani înainte de naşterea lui Iisus. În Bizanţ s-au luat alte baze de calcul, în special vârsta personajelor biblice diferă foarte mult, în sursele septuaginte, masoretice sau samariane şi s-a ajuns la cifra de 5508 ani.
În general există părerea că Adam nu a fost plămădit mai departe decât acum circa 8000, minim 6000 de ani şi că toată umanitatea este urmaşă lui Adam şi Eva. Pe aproape, nu este chiar aşa! Toată umanitatea este urmaşa lui Noah, cel puţin aşa afirmă Biblia. Potopul universal nu l-a cruţat decât pe el şi familia lui, se pare că unsprezece persoane, trei femei şi opt bărbaţi. Cât s-a stabilt că provin markerii originari ai ADN-ului întregii populaţii a lumii: de la trei femei şi opt bărbaţi. Cât erau numărul zeilor în multe mitologii antice!
Un mare savant creştin, un teolog, mi-a mărturisit odată, mizantrop şi resemnat: „Cred că fac o mare prostie, un mare păcat, dar nu pot să nu văd că marea majoritate a oamenilor e viscerală şi animalică, că oamenii nici acum şi nici acum două mii de ani nu au avut şi nu au nimic sfânt, care să-i legitimeze că au fost plămădiţi de Dumnezeu şi că nu sunt urmaşii vreunei maimuţe schizofrenice!”
Sunt multe discuţii aprinse, treburi neterminate, între cei care au o singură carte şi cei care au o bibliotecă. Este deşărtăciunea deşărtăciunilor şi numai deşărtăciune! Bigoţii vor doar să aibă dreptate, nu să stabilească adevărul. Poate că nici nu poate fi stabilit!
În decursul istoriei umane aproape nimic nu a fost stabilit, ca fiind adevărat, ca să nu fie corectat sau chiar contrazis mai târziu, pentru că întotdeauna, mâine este o nouă zi!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi sunt mai multe ameninţări colective, dar nu se face niciun efort în direcţia rezolvării problemelor într-adevăr importante pentru întreaga omenire.
Aş enunţa cinci: intoleranţa religioasă, uscăciunea informatizării, ameninţarea războiului, suspiciunea organismelor mutate genetic, bomba cu ceas a suprapopulării.
Sunt ameninţări evidente, vizibile ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, dar nimeni nu face nimic, nimic, nimic!
Sau există o conspiraţie mondială, cumva, ceva, undeva...
Cred că adevărul este mult mai simplu: pe unii, puţini, doi la număr, poate unsprezece, i-a făcut Dumnezeu, într-o clipă veselă de optimism, apoi S-a plictisit şi i-a lăsat pe toţi ceilalţi să se tragă din maimuţă!
Am ajuns la Teheran în seara zilei de 4 august 1983. Eram însoțit de domnul Șerbănescu, șeful șantierului, Mitu (aka italianul), inginerul-șef și Jenică (Ion), șeful topometriștilor de la TCH (Trustul de Construcții Hidrotehnice). Dat cu mare părere de rău de directorul general adjunct Druță, un mare om și inginer de mare clasă. L-a dat numai pentru că Jenică l-a rugat să-i dea drumul cu mine, în Iran, să vadă și el lumea și să pună ceva dolari deoparte.
Stătusem o săptămână în Grecia, pe ”full accommodation” dat de Iran Air. Nu a fost o excursie, ci o ședință de producție. În fiecare seară discutam soluțiile tehnice și detaliile contractului. De atunci, de la început, domnul Șerbănescu a avut îndoieli că se poate respecta durata contractului. Dar asta este o altă poveste.
Eu, subsemnatul, eram derulatorul de contract, responsabil de fonduri și singura semnătură în bancă pentru valută. Mai mă ocupam, conform mandatului, de eliberarea din vamă și de relațiile cu autoritățile iraniene. Mai aveam un mandat, doar verbal și foarte secret, dat de Gheorghe Oprea. Trebuia să ajung cât mai sus în ierarhia iraniană și să reiau tratativele despre rafinarea petrolului iranian la Midia.
Țin minte că nici ambasadorul nostru la Teheran, Nicolae Ștefan, un om extraordinar, decanul Corpului Diplomatic, nu știa ce cuprinde mandatul meu. M-a chemat la el, între patru ochi și microfoanele din biroul său și mi-a spus că a primit ordin să mă ajute. Cu ce să mă ajute? Am zâmbit și am spus că să mă ajute când o să-i cer ajutorul. A pufnit pe nas și m-a întrebat cine m-a învățat. Corneliu Mănescu, a fost răspunsul meu. A pufnit pe nas și mai tare și a început să râdă. A fost începutul unei prietenii frumoase, vorba filmului, ambasadorul Nicolae Ștefan m-a ajutat foarte mult. Îi port o amintire frumoasă și multă recunoștiință.
Experiența mea în Iran se întinde pe mai mulți ani. M-am simțit bine acolo, nivelul de trai era superior celui din România, oamenii amabili. Cu toate că Iranul era în război, cu Irakul, de fapt cu SUA și multe alte state. Am stat câteva săptămâni in Teheran, și nu prea aveam ce să facem, beneficiarul TRWB (Tehran Regional Water Board) nu reușise să exproprieze terenurile necesare pentru începerea lucrărilor. Am uitat să vă spun că trebuia să executăm un baraj din beton, în dublu arc, înalt de 127 metri. Proiectul fusese făcut mai demult prin anii 70 de către ISPH-București (Institutul de Proiecte Hidro), așa că ”Inginerul”, consultantul lucrării, era Romconsult-București. Faptul că se putea comunica în limba română a fost un avantaj pentru șantier.
Dar să vă povestesc despre Iran, ați aflat cum am ajuns acolo și de ce. Iranul este o țară aparte, cu multe particularități. Am scris în alt articol despre istoria Iranului, căutați și veți găsi.
A fost un imperiu și încă păstrează obligațiile unui imperiu. Așa se explică grija și ajutorul pe care îl oferă populațiilor șiite din afara granițelor. Este ceva normal din punct de vedere persan. Iranienii sunt indo-europeni, a nu se confunda niciodată cu arabii. Nu sunt arabi! Persanii autentici mai pot fi zăriți în regiunea Fars. Oameni cu pielea albă, înalți și cu părul adesea roșcat. Ochi albaștri sau verzi. Sunt extrem de primitori. Dar sunt scandalagii și nesupuși.
Nu îmi pun problema că Iranul poate rezista mult timp unui război în toată regula, terestru, cu SUA și Israel. Rămâne de văzut dacă SUA este dispusă să plătească prețul, estimat la mai multe zeci de mii de KIA. SUA are un trist record al ”friendly fire” și al ”accidentelor” în rândul militarilor. Acum se pare că se gândește la o primă rotație a personalului combatant și probabil că se fac planuri pentru ocuparea insulei Keshm și acelor trei insulițe din jur, absolut necesare pentru controlul Strâmtorii Ormuz. Am fost acolo și pe Insula Kish. Nu o să fie o treabă ușoară.
Vedeți, Donald Trump a mizat pe o ridicare în masă a iranienilor contra actualului regim. Ceea ce nu s-a întâmplat. Lipsesc studenții. Cei 300.000 de studenți care nu au ieșit pe străzi. Cu ei se fac revoluțiile, nu cu agenți provocatori israeliți și tembeli care au atact cazărmile și secțiile de poliție. Mai există și soluția restaurației. Larg susținută pe YouTube. Dacă iranienii pun botul, o să se păcălească rău de tot!
O să continuăm mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 23 martie 2026
BERBEC
Zi bună! Ai nevoie de linişte ca să poţi lua o decizie mai importantă, dar eşti solicitat, poate de un animăluţ răsfăţat. Concentrează-te, fii calm şi joacă-te puţin cu pisicuţa sau căţelul!
În a treia zi a zodiei Berbecului, în propriul „domeniu”, în zodia ta, te simţi bine şi gândurile ţi se îndreaptă către viitor. Energia primăverii, cu toată vremea capricioasă, te motivează şi te face să vezi „partea plină a paharului”. Profită din plin de valul de energie care te cuprinde şi pregăteşte-te pentru sezonul cald.
TAUR
Dimineaţa pare să fie liniştită, chiar plăcută. Poţi folosi ziua aceasta de început de săptămână ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut, planuri pentru primăvară!
Mai multe aspecte minor benefice te influenţează în această zi din zodia Berbecului. Nu-ţi face griji prea mari, viitorul îţi este favorabil! La un moment dat, pe la prânz, poate de foame, lucrurile îţi par că devin mai grele, dar de fapt eşti în pierdere de energie. Mâncarea naturală (evită alimentele ce provin din plante mutate genetic), vitaminele cu minerale şi sucuri din fructe la care poţi adăuga ceaiuri din plante româneşti te ajută să treci de această perioadă cu vitalitatea mai scăzută. Poţi să treci pe o mâncare de post care îţi place.
GEMENI
Conjunctura este bună în domeniul sentimental. Nu te lăsa purtat de capriciile anturajului, mai ales ale copiilor. Copiii, dar şi unele persoane, trebuie îndrumate, nu au discernământ!
Dimineaţa, prima parte a zilei, a perioadei, îţi aduce surprize, dintre care unele chiar plăcute. O configuraţie astrală echilibrată face ca perioda în discuţie să fie şi benefică, totuşi. Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Mai greu, puţin mai greu, este cu autorităţile şi cu terţii. Nimic nu mai este cum a fost. Valorile se schimbă, dar pe tine nu te surprinde prea mult. Noul te fascineză şi în bunătatea şi utopia proprie crezi că poate fi mai bine!
RAC
Nu tot ce este mai nou este şi mai bun. Astăzi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Cineva din jurul tău, familie, nu are o zi bună, menajează-l!
Un ajutor neaşteptat. Cineva din jurul tău, semn de foc sau de apă te ajuta cu un scop (sau chiar dezinteresat !) sa rezolvi o problemă care îţi părea „misiune imposibilă şi improbabilă”. Incearcă să reduci cheltuielile – se apropie sezonul cald şi nu trebuie să te găsescă nepregătit(ă). Mici probleme de sănătate – probabil dureri de gât. Nu, nu este gripă la modă, este doar neglijenţa ta – că bei rece şi mănânci junk food în oraş! Trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a micilor problemele cotidiene, atât în familie cât şi cu prietenii.
LEU
O zi favorabilă, pentru că eşti în stare să ieşi din situaţiile mai delicate pe care le întâlneşti. Totuşi, încearcă să discuţi mai mult, să afli interesele şi motivările celor din jur.
Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare; de asemenea, supravegheză-ţi regimul alimentar. Fii la obiect în ceea ce ai de spus. Şi astăzi, ca şi ieri. Evită divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Fii direct şi precis în exprimare, nu exagera cu expresiile bombastice, deoarece pot fi greşit înţelese. Prima jumătate a zilei, dacă te afli unde activezi de obicei şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme.
FECIOARA
Îţi este cerută părerea. Se poate să fie vorba despre un aspect profesional. Nu tăia firul în patru, mai ales nu te pierde în detalii, spune scurt, competent şi concis despre ce este vorba.
Aspecte favorabile cumpărăturilor făcute cu bani puţini. Astăzi, se pare că ai o perioada cam slabă, dar cu Marte şi Venus bine aspectate şi o configuraţie astrală mai deosebită, face ca perioda în discuţie să fie totuşi benefică. Tot cam astăzi o să vină nişte facturi şi ai de plătit taxe, impozite, asigurări şi întreţinerea pe trei luni. Full catastrophe – vorba lui Zorba grecul. Cu mult calm şi mai ales cu ajutor de unde poţi să cerşeşti nişte bani, se rezolvă. Până la urmă descoperi că toată civilizaţia asta nu-i decât un moft ca să te pună la tras jugul.
BALANŢA
O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale, a cuplului, a familiei. Potenţialul tău de răbdare şi armonie poate fi folosit pentru rezolvarea unei probleme de suflet, de dragoste.
Ceva sport, poate tenis, poate ping-pong (a revenit moda) poate volei in sala cu fetele – nu ţi-ar prinde deloc rău, după activitatea cotidiană, bineînţeles. Sigur, dacă nu eşti din categoria drogaţilor de muncă sau a şantajaţilor de către bancă, care trebuie să muncească de la nouă dimineaţa la nouă seara, spre profitul patronilor, a băncilor şi ruinarea propriei sănătăţi. Ignoră cu superbie regală toate sfaturile bine intenţionate ale părinţilor, prietenilor, colegilor şi profesorilor. Oricum, propria experienţă este mai importantă decât o mie de sfaturi pentru nativii şi mai ales nativele din zodia ta.
SCORPION
Tot ceea ce începi astăzi, de luni, este avantajat de conjunctură. Aspectele favorizează în special domeniile legate de viitorul tău profesional, de carieră, dar şi de realaţiile umane.
Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte. Este posibilă oricând o schimbare a situaţiei în bine, atât financiare cât şi sentimentale. Trebuie, însă, să eviţi discuţiile aprinse cu colegii, cu asociaţii şi partenerii, sau în familie. În relaţiile amoroase nu te lăsa astăzi condus numai de impulsul de moment, de hormoni, mai foloseşte şi tehnici verificate, zâmbeşte şi reprimă-ţi pornirile agresive. Numai pentru bărbaţi: cere-ţi scuze cu mult talent, femeile adoră să-ţi ceri scuze, chiar dacă nu ai de ce!
SĂGETĂTOR
Dimineaţa tragi de tine, iar vremea de astenie de promăvară te anesteziază. O veste te trezeşte brusc pentru că este ceea ce te interesează. Comunică clar ceea ce doreşti de la cei din jur!
Este cazul să devenii ceva mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita o situaţie albastră spre violet din punct de vedere financiar. Şi, în nici un caz, nu este vorba despre „flacăra violetă”. Nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu te favorizează. Cu toate aspectele relativ nefavorabile o să ai banii necesari, ca de obicei, totul se rezolvă în ultimul minut. Dar nu, astăzi! Veşti bune de departe. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, adică mediocru.
CAPRICORN
Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană din trecutul tău. Zi de realizări profesionale, sau financiare.
Un semn de foc şi unul de pământ îţi poartă noroc şi e ajută să ieşi dintr-o încurcătură, dar numai dacă le ceri ajutorul. Normal şi de la sine înţeles, trebuie să ceri ajutor când eşti în criză! În a doua parte a zilei pentru unii dintre Capricorne perspectiva personală se îmbunătăţeşte într-un mod aproape spectaculos. Te simţi bine şi chiar ai dori să ieşi în oraş la un suc, sau la un spectacol.
VĂRSĂTOR
Azi te-ai decis să faci lucrurile să se mişte. Norocul e de partea ta. Poţi să rezolvi în mod convenabil câte ceva din grijile tale. Dar grijile tale nu corespund cu sarcinile de serviciu...
Poţi, pentru o scurtă perioadă de timp, să te izolezi de anturaj, de prieteni, şi să consumi deliciile amorului numai cu noua cucerire. Ceilalţi nu o să-ţi simtă lipsa. Dacă nu ai o nouă cucerire, poţi adapta la situaţia ta, vorba bancului cu Radio Erevan. Aspecte nefavorabile la bani, dar foarte bune la dragoste şi sănătate. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes, sigur, dacă Vărsătorii ştiu ce este aceea tenacitate. Un semn de aer, un alt semn de aer, îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură.
PEŞTI
Eşti suprins favorabil de atitudinea persoanelor din jurul tău. Este chiar o surpriză climatul politicos şi cordial, profesionist şi competent. Apoi îţi dai seamă că au mare nevoie de tine!
Astăzi ai dovada că nu ai pierdut timpul degeaba. Hotărârile tale sunt mai mature şi nu te mai laşi influenţat. Ai nevoie, mai pe seară, de o perioadă de relaxare, de „reîncărcat bateriile”! Visurile şi aspiraţiile se pot realiza în aceasta perioadă, mai ales dacă eşti mai comunicativ. Dacă eşti o persoană importantă şi mai ales dacă nu eşti, astăzi nu poţi să apari oricum în public. Şi moda este un mod de comunicare. Eleganţa şi distincţia trebuie sa te caracterizeze. Dar modul suprem de comunicare este sfidarea modei, asta dacă eşti foarte tare. Miliardarii, regii, preşedinţii nu respectă moda. Ei fac moda!