Horoscopul lui Dom’ Profesor, 18 iunie 2025. Legea talionului
- Radu Stefanescu
- 17 iunie 2025, 21:23

18 iunie
Pe 18 iunie s-au născut Sir Paul McCartney, Isabella Rosselini, Miklos Horthy, Gheorghi Dimitrov, Edouard Daladier, Raffaella Cara, Ion Zubaşcu, Ştefan Preda, Ligia Macovei.
Pe 18 iunie sunt Sfinţii: Leontie, Ipatie, Teodul şi Erasm. Nimic în ”Kalendar”. O zi cu aspecte complexă, cu preponderență pozitivă. Sau, poate fi o zi exsperant de normală, tot statistic vorbind, dar nu negativă, aspectele benefice primează. Tot statistic vorbind, în preajma solstiţiului de vară domneşte un echilibru, o armonie a naturii dată de Dumnezeu, întărită de vechile credinţe, dinainte de creștinism, de puterea verii, iar Bunul nu lasă să fie ştirbită creştinătatea prin catastrofe. Dar câți creștini or mai fi în Europa? Bună întrebare! Aud că, deja, Marea Britanie nu mai este majoritar creștină...
„Evenimentul Zilei” din 18 iunie 1815 a fost marea bătălie de la Waterloo. O armată pestriţă a alianţei „celor şapte” condusă de un general mediocru, ducele de Wellinghton, unii istorici spun că a fost chiar stupid, reuşeşte să învingă Marea Armată de Nord a lui Napoleon Bonaparte.
A treia încercare de unificare a Europei, din istoria cunoscută, eşuează prin forţa armelor. Nu au învins nici cei mai buni, nici cei mai puternici, nici cei mai inspiraţi, ci cei mai... norocoşi!
Am „luptat” de multe ori în bătălia de la Waterloo. În armată, la „war games” şi apoi, pe computer. Sunt multe jocuri de strategie RTS şi TTS care chiar merită să fie jucate, pentru acurateţea reconstituirii şi inteligenţa artificială decentă a bătăliei de la Waterloo. Am învins întotdeauna, pentru că am jucat de partea francezilor.
Evident, în 18 iunie 1815, Europa nu a avut noroc!
Dar dacă este să analizăm cu atenţie, nu Napoleon Bonaparte a pierdut bătălia, ci un subordonat, un general, de fapt, un mareșal al lui. Marchizul Emmanuel de Grouchy, Mareşal şi Pair al Franţei. Are un portret la Louvre. Am stat de multe ori în faţa lui şi l-am privit în ochii de vopsea de ulei, dar care oglindeau o mare tristeţe şi resemnare!
Până şi tabloul comunică marea dezamăgire, eşecul, tristețea totală, depresia. După Waterloo, Grouchy s-a bătut ca un leu, dar degeaba! Nu a fost când trebuia, unde trebuia!
Dar iată faptele reale, auzite de mine la Waterloo, în Belgia, de la conservatorul muzeului, făcut în ferma unde a fost comandamentul lui Napoleon.
Bonaparte încredinţase o forţă considerabilă mareşalului Grouchy, cam 33.000 de cavalerişti, veterani bine înarmaţi şi cu un moral excelent. Misiunea era să-i urmărească pe nemţi, pe prusaci şi să nu-i lase să facă joncţiune cu ceilalţi aliaţi. Pe 17 iunie Grouchy pierde contactul cu prusacii. Nu avea mobil, sau GPS, ca să vadă unde au ajuns generalii Blucher şi Thielmann!
Pe 18 iunie 1815 la ora 11:50 Grouchy călărea încet, aiurea, spre Nord. La ora 10:00 Napoleon trimisese o ştafetă ca Grouchy să se alăture imediat corpului principal, dar, probabil, ştafeta a fost ucisă de vreun trăgător aliat singuratic. La ora 11:51 Grouchy şi tot statul său major aud o canonadă puternică, la câţiva kilometri, în vest. Trăgea artileria lui Napoleon compusă din 80 de tunuri. Ofiţerii şi-au strunit caii, vrând să o ia spre Vest. Aşa era meseria, tradiţia, tot ceea ce ştiau şi învăţaseră ei: „à la guerre, allez au son des canons” - în timp de război, mergi după bubuitul tunurilor.
Dar aici intervine dracul, Doamne, iartă-mă, cu cel mai iubit păcat al lui: vanitatea. Mareşalul Grouchy, marchiz şi Pair al Franţei pufneşte cu aroganţă: „V-am spus eu să schimbăm direcţia? Avem ordin să urmărim armata prusacă!” I se replică, cu mult respect, că numai bunul Dumnezeu ştie unde o fi Blucher cu toţi prusacii lui şi că tactica elementară de război este să meargă unde se aud tunurile, unde are loc o bătălie.
Grouchy este de neclintit şi o lume întreagă avea să plătescă zeci şi sute de ani greşeala lui prostească, făcută din aroganţă şi dispreţ al realităţii. Și două războaie mondiale oribile.
După cum se ştie, din istorie, prusacii ajung la Waterloo exact când a trebuit şi francezii, fără cei 33.000 de militari ai lui Grouchy, sunt învinşi.
Grouchy este distrus şi caută moartea pe câmpul de onoare. Glonţul nu îl vrea. Totuşi, reuşeşte câteva mici victorii, care salvează retragerea lui Napoleon. Cu greu evită să nu fie judecat pentru înaltă trădare şi condamnat la moarte, dar este exilat în America. Restul vieţii şi l-a petrecut încercând să se justifice.
Toată această poveste spusă de un belgian la Waterloo, am văzut-o în ochii unui tablou pictat în ulei, din Louvre.
Oare ce s-ar fi întâmplat dacă mareșalul Grouchy ar fi mers în direcția bubuitului tunurilor și Napoleon ar fi câștigat bătălia de la Waterloo? Bună întrebare! Un răspuns parțial îl găsim în ”Memoires de Napoleon”, eu am ediția din anul 1829, cea în cinci volume, legate în piele roșie, a făcut parte din biblioteca șah-in-șahului Iranului. Napoleon credea și mulți istorici îi dau dreptate, că, dacă ar fi câștigat bătălia de la Waterloo, ar mai fi fost câteva bătălii, mai puțin importante, dar Europa, obosită și sleită de atâtea războaie, ar fi cedat în fața tenacității imperiale franceze. Britanicii nu ar fi rezistat contra unui întreg continent și ar fi căzut la pace, sigur, cu unele cedări de colonii.
Napoleon, ca să înlăture pericolul teuton, mereu prezent, ar fi împărțit Prusia și Austria în mici ducate, hanse. În schimb, în Est ar fi alcătuit două mari state, Polonia Mare și un ”stat latin” ca să fie tampon și obstacol în calea celor două imperii, țarist și otoman.
Despre statul latin, nu este mare lucru, doar o propoziție. Dar putem specula, sigur, exagerând puțin, că Napoleon Bonaparte ar fi creat România Mare, cu o sută de ani mai devreme, din considerente politico-militare. Totuși, este neclară poziția lui Napoleon față de Ungaria, care pierduse războiul contra habsburgilor în anul 1708. Pe de altă parte dreptul națiunilor și statele naționale erau noțiuni ”la modă” mai mult în mediul academic, nu în politica continentului. Au devenit executive după 1848 și puse în practică, pe scară largă, după Primul Război mondial. Așa că nu se știe dacă statul latin ar fi cuprins în granițele lui pe toți românii, adică Transilvania și celelate teritorii din Nord-Vest. Nici astăzi România nu are în granițele sale pe toți românii, cu toate că astăzi funcționează, încă, dreptul națiunilor.
”Interesele României, mereu aceleași, sunt ignorate astăzi de o clasă politică trădătoare și ocupată numai cu interesele proprii prin lupte intestine și mahalagisme de joasă speță.” Nae Ionescu, volumul IX, Publicistică, pagina 237. Nimic nu s-a schimbat, de aproape o sută de ani!
Dragi lupi, padawani și hobbiți, Napoleon nu a avut noroc la Waterloo, noi, românii, nu avem noroc, cam de multișor. Să sperăm că, poate, mâine, mereu mâine, o să avem mai mult noroc, cu toate comentariile hâtrului călugăr Cleopa, care spunea că norocul este un drac, Doamne, iartă-mă! Și apoi amesteca, cu mult umor, toată istoria antică, ca pildă și demonstrație. Eu sunt de părerea starețului Dionisie de la Sf. Munte Athos care spunea că ”norocul este Binecuvîntarea Domnului!”
În altă ordine de idei, sau în aceiași mă întrebați despre conflictul irano-israelit. Doar nu am trăit degeaba cincisprezece ani în Orient dintre care șapte în Iran. Vă răspund. Nu, nu o să înceapă al Treilea Război Mondial. Conflictul, un război asimetric, fără front, va mai dura până când se termină rachetele și dronele. Israel este prizonierul doctrinei Begin, a legii talionului și al Vechiului Testament. Iranienii trebuie să respecte jurământul de la Mashad, Coranul și, din nou, legea talionului. Așa că... din mai puțin a ieșit războiul irano-irakian care a durat opt ani de zile!
Mereu, mâine, doar este, în definitiv, o nouă speranță, un alt noroc, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 18 iunie 2025
BERBEC Nu este o zi bună pentru a planifica o petrecere, toată lumea este prea rezervată, atmosfera e cam rece, prea serioasă. Pe de altă parte, este un moment excelent pentru a te pune în valoare, la serviciu, și pentru a-ți aduce dinamismul și voința într-o zonă foarte structurată. Astăzi, te simți mai ușor și mai optimist! Acest lucru îți va permite să dai frâu liber tuturor dorințelor și să acționezi mai spontan. Stelele sunt cu tine. Așa că profită de ocazie pentru a face ceea ce îți place!
TAUR Astăzi eşti avantajat! Ești un exemplu pentru cei cărora le este greu să respecte regulile. Știi cum să obții profit cu înțelepciune și nu vei avea probleme în a-ți transmite cunoștințele tale celor care au nevoie de ele. Privește spre viitor cu optimism. Chiar acum îți poți întoarce norocul, de îndată ce te hotărăști. Voința ta exemplară te va duce foarte departe. Pe seară, o veste bună despre cineva drag, de departe îți va face plăcere și îți va da un șoc de optimism!
GEMENI Ești concentrat în mod deosebit pe obiectivele tale în momentul de față. Cântărești toate aspectele pozitive și negative ale unei oferte înainte de a semna, ceea ce te va ajuta să obții cele mai bune variante disponibile. Relațiile tale personale și profesionale sunt temele principale ale acestei zile. Ai multe contacte, comunici cu multe persoane și s-ar putea să fii nevoit să iei o decizie importantă. Acesta este momentul să îți inventariezi cu precizie activele.
RAC Astăzi stelele te ajută să abordezi unele probleme urgente din domeniul profesional. Implică-te, dar evită să exagerezi, pentru că rezolvarea unumitor situaţii nu intră în atribuțiile tale. Trebuie să cauți alte soluții profesionale sau economice, noi modalități de a-ți face treaba. Mai ai venituri și nu ești neapărat lipsit de bani, dar este posibil să suferi un eșec care îți provoacă cheltuieli neașteptate. Evită împrumuturile și nu risca cheltuind mai mult decât trebuie.
LEU Dacă îți cauți un nou loc de muncă, te vei clasa în fruntea clasamentelor de candidați, așa că nu ezita să te impui pentru a obține ceea ce îți dorești în domeniul profesional, dar fără a încălca regulile. Ele pot fi ușor… îndoite, norocul îi favorizează pe cei curajoși, dar ai grijă să nu lași impresia de aroganța specific nativilor zodiei. Fii mai atent, cu picioarele pe pământ şi încearcă să devii mai pragmatic, mai realist!
FECIOARĂ Este o zi excelentă pentru a scăpa de munca suplimentară într-o atmosferă plăcută de descoperiri și noutăți. Evoluezi foarte confortabil, dotat cu conștiinciozitatea profesională obișnuită, mai mult ca niciodată te dovedești un angajat de încredere, punctual și diabolic de precis. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în a doua parte a zilei. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii, nu te expune la focare de infecții, la aglomerații foarte mari.
BALANŢĂ Stelele îți exaltă creativitatea astăzi și te împing să inovezi, să inventezi, să creezi. Pentru unii, poate fi chiar momentul conceperii unui noi idei, pentru alții acela de a realiza o lucrare demnă de talentul lor și pentru alții poate fi vorba o incursiune în necunoscut, prin folosirea unor metode inedite. Pentru o parte a celor născuţi sub semnul Cumpănei este o perioadă de intensă activitate și de emoții la fel de intense. Pe seară, o veste neașteptată te va face mai încrezător în viitorul tău personal!
SCORPION Ceilalți nu colaborează suficient sau atât cât ți-ai dori tu, stelele favorizează comportamentele individualiste. Vei fi ascultat mai puțin, vei întâlni mai multă rezistență la propunerile tale, cerințele tale nu vor fi respectate... Cel mai bine este să încurajezi această mișcare legitimă spre autonomie, cel puțin în familie. Nu amesteca lucrurile. Pentru început, ocupă-te separat de muncă, familie și plăcere, petrece ziua în liniște, departe de sursele de tensiune pe care probabil vei fi nevoit să le abordezi într-o zi, sau, două.
SĂGETĂTOR Astăzi îți aduni toate resursele de încredere în tine, ceea ce îți dă puterea de a doborî munții. Datorită acestui lucru, poți începe o afacere pentru a-ți construi o avere personală și nu doar să trăiești de pe o zi pe alta din salariu, libertatea personală este neprețuită! Dacă ai fost suspicios față de anumite persoane, nu te-ai lăsat acaparat de acest sentiment. Amestecând mereu odihna și munca, ajungi să nu te mai poți deconecta de la obligațiile zilnice și ești mereu într-o stare de anxietate.
CAPRICORN Succesul în anumite acțiuni este rezultatul unei imaginații debordante și a unei bune organizări financiare, ar trebui să iți poți achita creditele, sau datoriile cu lejeritate și să îți rămână și bani de distracție. Fără îndoială, faci alegeri care vor avea repercusiuni pozitive foarte repede. Dacă nu ești mulțumit de munca ta, îți va fi dificil să continui pe același drum. Nu te gândi prea mult la asta, poți avea ocazia să încerci ceva nou în câteva zile și atunci nu vei avea nicio problemă să te adaptezi.
VĂRSĂTOR Astăzi este avantajat în tot ce ține de media și de noile tehnologii, doar nativii Vărsători sunt inovatorii și vizionarii Zodiacului. Este o zi binecuvântată pentru informaticieni și inventatori. Poate fi un moment bun în care să-ți cauți de lucru, să ceri o reevaluare a funcției tale, să încerci o nouă experiență sau să-ți încerci norocul cu o persoană care te atrage. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv.
PEŞTI Astăzi sunt favorizate grupările și asociațiile umanitare, sociale, politice, religioase, sau filosofice. Pentru unii dintre nativi poate interveni o revelație, o descoperire, o evoluție majoră în domeniul credinței sau al convingerilor voastre. Poți avea unele mici sau mai mari probleme de sănătate, ai grijă la statul în aer condiționat și la alimentația prea bogată în zahăr și grăsimi! Pe seară o veste care te face să îți faci planuri mai ambițioase împreună cu partenerul.