Horoscopul lui Dom' Profesor, 1-2 noiembrie 2025. O cometă

Horoscopul lui Dom' Profesor, 1-2 noiembrie 2025. O cometă

1,2 noiembrie

 Pe 1 noiembrie s-au născut Salvatore Adamo, Alexandr Alehin, Larry Flynt, Gabriel Cotabiţă, Mihai Gion, N. Davidescu. Pe 2 noiembrie s-au născut Lucan, Benvenutto Cellini, Maria Antoaneta, Daniel Boone, Burt Lancaster, Aga Khan, Anton Pann, Iulia Hasdeu, Marian Bondrea, Laurenţiu Fulga, Răsvan Ionescu.

Luna noiembrie nu va fi favorabilă. Începe prost, pe dos, în weekend. Totul va fi pe dos. Invers decât normal. Ce e normal? Facerea Lumii! Şase „zile” de muncă, (poate au fost milioane de ani, dar ştim cât este o zi de a Lui Dumnezeu?) şi o zi de repaos! Aşa a făcut Dumnezeu, aşa a stabilit Cezarul roman! „Cine pune duminica la începutul săptămânii, acela pe dracul îl ispiteşte!” „Comentarii la viaţa şi opera Sfântului Patrick”, anul 1307, pagina 56.

În calendar spune că sunt, sâmbătă, 1 noiembrie, Moşii de Toamnă, pomenirea morţilor. Trebuia să se ţină pe 25 octombrie, sâmbătă, în Ajunul Sf. Mare Mc. Dimitrie, aşa arată calendarele vechi. Dar poruncă de sus, ei, nu chiar de Sus!

"Evenimentul Zilei" din 1 noiembrie 1755, tot sâmbătă, ca anul acesta, în ziua sărbătorii Tuturor Sfinţilor, a fost marele cutremur căruia i-a căzut victimă Lisabona. Epicentrul cutremurului, estimat astăzi de specialişti la 8,8 pe scara Richter, a fost în falia Azorelor, la circa 200 kilometri Sud-Vest de capitala Portugaliei.

Frumosul oraş a fost distrus în proporţie de 90% de valul tsunami înalt de 14 metri şi apoi de un incendiu necruţător. S-au săvârşit din viaţă mai multe de o sută de mii de supuşi ai regelui Portugaliei, în Lisabona şi împrejurimi.

Efectul cutremurului a fost ca din Apocalipsă. Regele Iosif I şi împreună cu el episcopii şi poporul au considerat cutremurul ca o Pedeapsă Divină. În anii care au urmat Portugalia a renunţat la cuceririle coloniale, la dictatură şi la vanitatea de a fi o ţară mică cu una dintre cele mai puternice flote din lume. O anumită filozofie a "iluminării" şi-a croit drumul în sufletul portughezilor.

Vedeţi, în această viaţă nu trebuie să ne fie frică de Pedeapsa Domnului, ci de lipsa ei!

Sinaxar, pomenirea Sfinţilor şi făcătorilor de minuni fără de arginţi Cosma şi Damian, fiii Teodotei celei din Asia. Medici buni şi evlavioşi care lecuiau oameni şi animale prin puterea Cuvântului, nu prin buruieni şi prafuri, după cum spune cronicarul. Şi nu luau niciodată nicio plată!

Exemplu strălucit aceşti doi fraţi, Cosma şi Damian. Ca multe alte exemple, lăsaţi în uitare. Pentru că marea majoritate a medicilor, (dacă au doctoratul, doctori) este mai curând formată din „monştri în halate albe” cum îi caracteriza un articol din  „New Yorker”.

Multe orânduiri umane, chiar şi comuniştii, au încercat să promoveze asistenţa medicală gratuită, după modelul creştin. Au eşuat în faţa vanităţii şi lăcomiei „monştrilor în halate albe”.

Aţi văzut serialul "Dr.House"? Ce părere aveţi?

"Evenimentul Zilei" din 2 noiembrie 1920 a fost că postul de radio KDKA din Pittsburg începe să emită zilnic, fiind o premieră mondială!

Să ne reamintim că radioul în România începe să emită în 1928. Sunt un mare amator de radio. Calitatea la Actualităţi a scăzut mult, de când cu jalea cea mare, adică cu Doina Jalea, bine că a ieşit la pensie. Ascult „muzicalul”, „culturalul” şi Antena Satelor. Acolo se mai face radio. Şi „Radio Trinitas” care este, fără supărare, un adevărat radio naţional, informat, echilibrat, profesionist, sigur, lăsând la o parte intonaţiile clericilor, care nu au întotdeuna voce, ci mai multă credinţă, e de iertat şi înţeles. Actualităţile? Submediocru, un radio pentru şoferii de TIR! Să mă ierte şoferii de TIR, dar aşa se recomandă Actualităţile... fotbal şi muzică proastă!

Vedeţi, radioul nu te imobilizează, cum face televiziune. Poţi să asculţi radioul şi să conduci maşina, să lucrezi la strung, să dai de mâncare la animale, să munceşti. Radioul este pentru cei activi, dinamici, pentru cei care muncesc, televiziunea este pentru cei comozi, leneşi, care zac într-un fotoliu cu ochii lipiţi de ecran şi cu o băutură în mână.

Un studiu RAND arată că timpul pierdut în faţa televizoarelor, numai în State, ajunge la suma fantastică de 1.800 de miliarde anual. Pentru că timpul este bani!

În acest weekend riscul seismic este... interesant!

Nu ne mai rabdă Pământul? Dar oare ştim ce este Pământul, Terra?!

“Contrary to the common belief that the Earth is simply a dense planet whose only function is a resource for its inhabitants, our planet is in fact a breathing, living organism. When we think of the Earth holistically, as one living entity of its own, instead of the sum of its parts, it takes on a new meaning. Our planet functions as a single organism that maintains conditions necessary for its survival.” - spune un oficial de la NASA.

Gaia, Geea, mama primordială, în tot ceea ce ştiu ca mitologie şi religie antică, Pământul poate fi considerat ca fiind... viu!

Tradiţia iniţiatică spune că suntem, facem parte microscopică, din Marele Om Cosmic. Că galaxiile, sistemele solare şi planetele nu sunt decât molecule, atomi din aceast om de o mărime inimaginabilă, infinit din punctul de vedere uman. Dumnezeu?

Ştim că ADN-ul, de exemplu este format din macromolecule, fiind un copolimer statistic. Molecule, care sunt formate din atomi. Ar putea să existe viaţă, “oameni” pe atomii respectivi? Modelul circular, al unei “stele” centrale şi cu “planete” care se învârtesc în jur este universal, apare mereu, mereu şi în microcosmos, dar şi în macrocosmoc. Unde se opreşte viaţa? Ceea ce face parte dintr-o fiinţă vie, nu este viu? Bune întrebări!

Mă duc să recitesc o nuvelă superbă, scrisă de Arthur Conan Doyle în 1928 şi publicată în săptămânalul “Liberty” apărut la 25 februarie: “When the World Screamed”. Genialul şi elitistul profesor Challenger afirmă că Pământul este viu şi ca să demonstreze, face un foraj adânc, foarte adânc, kilometri întregi, până la ceea ce el spune că este unul dintre “nervii” Pământului. Pe care îl înţeapă în prezenţa jurnaliştilor şi a savanţilor, pe care îi ura din toată inima. Un urlet de dimensiune planetară, un cutremur şi o erupţie de nămol amestecat cu o substanţă împuţită, care îi face pe jurnalişti şi pe savanţi să fie la fel de înoroiţi şi urât mirositori...

“Este o ambiţie obişnuită, omenească, să facă lumea să vorbească despre unul sau altul, dar a fost numai privilegiul lui Challenger să facă întreg Pământul să răcnescă, să-l recunoască!” – notează, în final, marele Arthur Conan Doyle!

Acum mulţi ani, poate patruzeci, am cumpărat cartea cu nuvelele marelui scriitor, “inventatorul” lui Sherlock Holmes, dintr-un anticariat din Soho, într-o Londră ceţoasă şi rece ca o mână de fantomă. Anticariatul era la demisol, o cameră lungă, care nu se mai termina. Doamne, ce cărţi erau acolo!

Am stat vreo două ore, ţinând în mâini cărţi minunate, după cărţi minunate. Apoi m-am scotocit vreme îndelungată în portofel ca să găsesc o liră, şase shilingi şi zece pence, cât făceau cele cinci cărţi alese!

Propietarul anticariatului era bătrân, slab, cu ochelari imenşi, nişte lupe, şi cu privirea ştersă. Îşi trăgea piciorul. Aveam să aflu, mai târziu, că era o amintire de la Dunkerque. M-a urmărit tot timpul cu privirea, discret, făcându-se că aranjează rafturile. De fapt urmărea ce citeam...

“Interesantă alegere!” imi spuse. “Ştii, pentru că ai cumpărat cinci cărţi, regula casei este să-ţi ofer un prânz pe gratis, vis-a-vis, la “Albion’s Arms!”  Am luat masa împreună la pub-ul foarte “cockney” unde toţi râdeau de accentul meu din... Indii!

Vezi, îmi spune anticarul, nu vreau să-ţi stric plăcerea cititului, dar trebuie să-ţi spun, Conan Doyle are dreptate: Pământul este o mare fiinţă vie!

Aveam să-i dau dreptate bătrânului englez, peste câţiva ani, când am fost în Arabia Saudită. Dar, asta este o altă poveste...

În altă ordine de idei, sau în aceiași :

Obiectul interstelar 3I/ATLAS părăsește acum sistemul solar

3I/ATLAS – al treilea obiect cunoscut din lume care a intrat în sistemul nostru solar din spațiul interstelar – a trecut cel mai aproape de soarele nostru și se îndreaptă acum din nou spre ieșirea din sistemul nostru solar. Periheliul său sau punctul cel mai apropiat de soare a fost la 11:47 UTC  pe 29 octombrie 2025. La acea vreme, obiectul – despre care se crede că este o cometă dintr-un alt sistem solar – se afla la aproximativ 1,36 UA (sau 1,36 distanțe Pământ-Soare) de steaua noastră. Dar 3I/ATLAS nu a trecut încă cel mai aproape de Pământ. Acest lucru va avea loc mai târziu, în jurul datei de 19 decembrie 2025, când se va afla la aproximativ 1,8 UA (168 milioane de mile sau 270 milioane de km) de Pământ.

În prezent, din punctul de vedere al Pământului, cometa 3I/ATLAS se află în spatele soarelui. Traversează cerul odată cu soarele în timpul zilei. Așadar, la începutul lunii noiembrie 2025, nu veți putea vedea cometa 3I/ATLAS pe cerul Pământului. Se va întoarce pe cerul estic dinaintea zorilor pentru observatorii telescopici în jurul datei de 11 noiembrie. Atunci, veți avea nevoie de un telescop de cel puțin 8 inci (20 cm) pentru a o observa.

De fapt, 3I/ATLAS nu va fi niciodată vizibilă doar cu ochiul liber de pe Pământ.

Este 3I/ATLAS vizibil cu ochiul liber?

Deci, 3I/ATLAS nu este vizibil cu ochiul liber de pe Pământ. Repet, veți avea nevoie de un telescop de cel puțin 8 inci (20 cm) sau de un telescop mai mare. Iar cel mai bun moment pentru a-l observa va fi probabil sfârșitul lunii noiembrie, când obiectul este încă pe cerul dimineții.

Dacă o observați atunci, veți fi în companie bună. Între 2 și 25 noiembrie, sonda Jupiter Icy Moons Explorer ( JUICE ) a ESA va observa cometa cu diverse instrumente. Întrucât JUICE privește spre 3I/ATLAS atât de curând după cea mai apropiată apropiere de soare, este probabil să aibă cea mai bună vedere a cometei într-o stare foarte activă, cu un halou luminos în jurul nucleului său și o coadă lungă de cometă care se întinde în spatele ei.

Echipa JUICE nu se așteaptă să primească date din observațiile sale până în februarie 2026.

În plus, există alte 2 comete vizibile (sau aproape vizibile) pe cerul nostru nocturn acum:

Cometa Lemmon ar putea fi cea mai bună cometă a anului 2025

Noua cometă SWAN este, de asemenea, în lumina Soarelui după apusul soarelui.

Cum să urmărești obiectul interstelar 3I/ATLAS

Dacă sunteți interesați să urmăriți obiectul, instrumentul „Eyes on the Solar System” de la NASA oferă simulări interactive ale traiectoriei sale. De asemenea, NASA a lansat recent o nouă pagină dedicată 3I/ATLAS .

A fost multă emoție când acest obiect a trecut pe lângă Marte pe 3 octombrie 2025. Speranța era ca unele nave spațiale marțiene să fie îndreptate pentru a vedea obiectul.

Obiectul interstelar 3I/ATLAS a trecut pe lângă Marte în perioada 2-3 octombrie 2025

Al treilea obiect interstelar cunoscut din lume – 3I/ATLAS – a atins cea mai mare apropiere de Marte la ora 4 UTC pe 3 octombrie 2025 (ora 23:00 CDT pe 2 octombrie). La acea oră, cometa se afla la aproximativ 29 de milioane de kilometri de Marte. A fost cea mai mare apropiere a obiectului de orice planetă în timpul unicei sale călătorii prin sistemul nostru solar.

Potrivit Agenției Spațiale Europene (ESA), atât ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO), cât și Mars Express și-au îndreptat camerele spre 3I/ATLAS în timp ce acesta trecea prin apropierea planetei Marte între 1 și 7 octombrie 2025.

Instrumentul CaSSIS al sondei TGO a surprins o serie de imagini pe 3 octombrie 2025, când cometa se afla la aproximativ 32 de milioane de km distanță de sonda spațială. Imaginile au arătat cometa ca „un punct alb ușor neclare” printre stelele dungate.

Imaginile au fost dificile deoarece sistemul de imagistică al navei spațiale este conceput pentru suprafața strălucitoare a lui Marte (la doar sute până la mii de km distanță), însă această țintă era cu ordine de mărime mai îndepărtată și mult mai slabă. Citiți mai multe despre survol și despre imaginile TGO aici .

Așadar, sonda ExoMars Trace Gas Orbiter a ESA a surprins o imagine, dar nu a arătat prea multe. Până acum, nu am văzut o imagine specifică a 3I/ATLAS de pe Mars Express.

Obiectul interstelar 3I/ATLAS: O privire în urmă

De unde a provenit 3I/ATLAS? Știm că a venit din direcția Săgetătorului pe cerul nostru; adică, a venit din direcția centrului galaxiei noastre, Calea Lactee . Dar există miliarde de stele în acea direcție. Care este sistemul de origine al acestui obiect?

Au existat numeroase studii și idei. O echipă de oameni de știință, condusă de Xabier Pérez-Couto de la Universitatea din A Coruña, Spania, a urmărit traiectoria obiectului interstelar 3I/ATLAS cu 10 milioane de ani în urmă. Astronomii căutau steaua sa de origine sau orice stea care i-ar fi putut perturba traiectoria în călătoria sa de la punctul său de origine către sistemul nostru solar.

Cercetătorii au examinat traiectoria lui 3I/ATLAS cu ajutorul datelor despre stele ale observatorului spațial Gaia . Timp de 12 ani, Gaia a colectat date despre miliarde de stele din galaxia noastră, Calea Lactee, notând cu precizie pozițiile lor în mod repetat și determinându-le astfel mișcările. Calculele acestor astronomi i-au îndepărtat de sistemul nostru solar la peste 100 de milioane de unități astronomice (UA sau unități Pământ-Soare). Având aceste date la îndemână, cercetătorii au declarat că au identificat 93 de „întâlniri” nominale pentru 3I/ATLAS, dintre care 62 au fost „semnificative”. Cu toate acestea, au descoperit că niciuna dintre aceste întâlniri nu a produs nicio perturbare semnificativă a orbitei lui ATLAS.

Deci, cu alte cuvinte, toate acele 93 (sau 62) de întâlniri s-au întâmplat prea repede, stelele fiind prea departe de 3I/ATLAS pentru a-i influența semnificativ traiectoria. În cele din urmă, nu au găsit o stea de-a lungul traiectoriei lui 3I/ATLAS care ar fi putut fi responsabilă pentru aducerea la noi a acestui al treilea obiect interstelar cunoscut. De aici s-a născut o bănuială. Că obiectul cosmic nu ar fi natural.

Trasarea traseului lui 3I/ATLAS, o sarcină descurajantă

Și, după cum vă puteți imagina, trasarea traiectoriei lui 3I/ATLAS înapoi prin galaxie este o sarcină descurajantă. Acest lucru se datorează parțial faptului că micile incertitudini legate de orbite și mișcările stelare cresc rapid în timp. Dar, pe baza analizelor cercetătorilor asupra mișcării verticale a obiectului interstelar în galaxie (se știe că traiectoria sa serpuiește în sus și în jos pe discul galactic), aceștia au concluzionat că acesta provine probabil din discul subțire al Căii Lactee, nu din discul său gros , așa cum s-a menționat acum câteva luni. Discul subțire conține obiecte ceva mai tinere decât discul gros. Însă lucrarea cercetătorilor spunea :

”[3I/ATLAS] ar putea fi totuși un obiect vechi, în concordanță cu ejecția unui disc planetesimal primordial de lungă durată dintr-un sistem format timpuriu.”

Oamenii de știință au publicat lucrarea în arXiv, încă neevaluată de colegi , pe 10 septembrie 2025.

Dezlegarea misterelor galactice cu 3I/ATLAS

Se crede că 3I/ATLAS a plutit prin spațiul interstelar timp de miliarde de ani înainte de a întâlni sistemul nostru solar. Pérez-Couto și echipa sa au spus că cometa interstelară este:

”... sondă cheie a populației galactice de planete mici înghețate.”

Cu alte cuvinte, formarea sistemelor solare este un proces complicat. În primele zile ale unui sistem solar, rocile și buzunarele de gaz și praf se lovesc unele de altele și sunt adunate în aglomerări, care în cele din urmă devin suficient de mari pentru a începe să adune și mai multe roci, gaz și praf prin forța gravitațională. Astfel, iau naștere planetele, cred astronomii. Conform teoriilor formării planetelor, procesele de curățare sunt, de asemenea, frecvente, iar acestea implică uneori ejectarea completă a materialului - adesea regiunile exterioare, înghețate ale resturilor - dintr-un sistem. După cum se menționa în lucrare: ”... spațiul interstelar ar trebui să fie umplut cu planete mici”.

Deci, nici poveste de pericolul percutării Pământului de către cometă, după cum au dezinformat unele tabloide. Singurul pericol adevărat rămâne asteroidul Apophis care poate lovi Pământul pe 13 aprile 2029. Procentul este mic, totuși, asteroidul va trece pe lîngă giganticele gazoase care îi vor schimba, cu siguranță, traiectoria. După cum glumea sinistru un astronom pe DOA, ”nu va distruge New York, ci Paris”. Glume de ”tocilari”.

Dar, nu este nicio glumă că avem mereu speranță, doar mâine este o altă zi!

  Horoscopul lui Dom’ Profesor,  1-2 noiembrie 2025

 BERBEC   Un weekend liniştit în care te gândeşti la iarnă. Adică la cheltuielile pentru sărbători, la Crăciun, la cizme, la cojocele, la încălzirea casei. Şi totuşi, nu este chiar aşa de rău!

Sâmbăta aceasta trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.

Duminică trebuie sa incepi sa faci economii, fara sa-ti schimbi esential felul in care traieşti, nu renunţa la distracţiile de weekend – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţă.

TAUR   Astăzi şi mâine, duminică, trebuie să ai mai multă încredere în forţele tale. Nu eşti timid, dar uneori te laşi amăgit de trendul vieţii. Nu stai pe un vulcan, dar nici pe covorul roşu!

Posibile disensiuni sâmbătă dimineaţa, care pot fi evitate prin amânare. Lumea este mult mai primitivă decât poţi tu să-ţi imaginezi, aşa că nu complica lucrurile inutil.

Duminică lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Pentru o parte oarecare, de fapt, pentru o mica parte din Tauri duminică seara este o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental.

  GEMENI   Faci proiecte peste proiecte de weekend, dar le schimbi mereu. Mai multă stabilitate! Nu da crezare celor care vor să-ti strice ziua cu veşti proaste.  Verifică, analizează şi ia măsuri!

Sâmbătă este o zi bună, după o perioadă mai tensionată. Te poţi relaxa astăzi, ce a fost mai greu, a trecut. Totuşi, nu lăsa nici o schimbare să te tenteze! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi.

Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni!

 RAC    Analizează unde nu ai dat atenţie detaliilor si convoacă pe cei dragi. Puteţi stabili împreună programul de weekend şi aduce vorba şi despre problemele tale. Unde-s mulţi, puterea creşte!

Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Un spectacol, concert, sau film pot încheia, pe seară, o zi plăcută.

Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. Nu pleca urechea la scenariile catastrofice şi la pesimiştii din presă. Cobitul, la români, este o artă naţională!

 

 LEU   Weekendul poate fi plin de veşti. Dar fii atent cum le interpretezi. Nu toată lumea spune adevărul. Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi ceva. Odihneşte-te mai mult, e cazul!

Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decât de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate.

Duminică poţi să întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reaprinderea unei legături mai vechi.

 

FECIOARĂ     Dacă în weekend ai ceva de aranjat în casă, trebuie să fii atent şi să nu faci improvizaţii, ca să nu ai surprize. Sâmbătă seară ai nevoie de aer, dar nu ştii ce să faci. Poate ieşi în oraş!

Sâmbătă, din nou, ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi in amănunte, în analize şi procese de conştiinţă. Întreaga perioadă a weekend-ului este, de asemenea, favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie.

Duminică trebuie să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, în general.

 

BALANŢĂ   Te simţi chiar bine, pentru că ai două zile de odihnă, iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din activitatea ta cotidiană.

Sâmbătă, un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură, probabil un Leu generos şi mândru că poate fi de ajutor. In aceasta perioadă ai noroc. Atenţie insă, norocul este de sticlă – când incepe să stralucească, se sparge!

Duminică stai puţin, fă-ţi o cafea şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine... Ai uitat visurile tale – preocupat mereu de problemele cotidiene!

 

SCORPION   Trebuie să filtrezi prin raţiuna ta informaţiile pe care le primeşti în weekend. Majoritatea nu te interesează, uită-o! False sau exagerate, unele date te pot face să iei decizii greşite!

În această sâmbătă eşti în plină formă, poţi să mergi la târgurile de Moşi de Toamnă, sau să-ţi pregăteşti casa pentru sezonul rece. Liberul arbitru prevalează, nimic nu este obligatoriu astăzi şi mâine! Atenţie la mişcările greşite, atât la propriu cât şi la figurat.

Micile accidente şi gafele comice pot puncta ziua de duminică, dar nu sunt obligatorii, pentru că prevenit înseamnă pregătit. Trebuie să realizezi că şi mâine este o zi care se va juca chiar dacă nu eşti pregătit.

SĂGETĂTOR   Dedică weekendul lucrurilor obişnuite cunoscând faptul că domeniul relaţiilor umane este avntajat. Poţi cere unele favoruri. Dar, să nu te aştepţi că te ia lumea în braţe şi te sărută!

Sâmbătă, armonia si echilibrul Cosmosului te ajuta să-ţi intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitaţile şi drumul pe care să-l urmezi.

Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci! Distrează-te sau odihneşte-te, nu te mai tortura cu gânduri fixe şi păguboase!

CAPRICORN   Eşti deprimat pentru că te-ai sprijinit prea mult pe oameni care nu îşi ţin cuvântul. În weekend ia agenda şi caută, poţi găsi şi oameni de bună-credinţă, la care nu te-ai gândit până acum!

E sâmbătă, Moşii de Toamnă, zi de odihnă, ce vrea lumea de la tine? Lasă curăţenia şi alte proiecte obositoare pentru altă dată, astăzi odihneşte-te, relaxează-te şi distrează-te! O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut.

Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol, concert, film sau la un club pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie.

 VĂRSĂTOR  Ai multe frustrări, ai muncit mult, te simţi obosit. Remediul: ia-ţi familia sau prietenii şi ieşiti la aer. Şi un mall e bun, un film de aventuri, sau o comedie şi o cină cu arome exotice.

Evită nerăbdarea şi graba, mai ales sâmbăta. Este posibil sa primeşti nişte veşti şi să te nelinişteşti, asta duminica. Totul se rezolvă cu bine, din fericire. În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.

Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru că sunt călduroase şi iţi stau bine.

 PEŞTI  Efortul din ultimul timp şi oboseala cronică se fac simţite în weekend.  Redu ritmul activităţii, fă un armistiţiu cu timpul şi ocupă-te de lucrurile plăcute care consumă puţină energie.

Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge sâmbătă spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită.

Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort.

 

 

4
1
Ne puteți urmări și pe Google News