Naufragiul Titanicului. Mai întîi, salvați femeile și copiii! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Naufragiul Titanicului. Mai întîi, salvați femeile și copiii! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la două televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

 

 

Horoscop Pe 15 aprile s-au născut Leonardo da Vinci, Claudia Cardinale, Samantha Fox, Leonhard Euler.  

 

Horoscop Pe 15 aprilie sunt Sfinţii: Aristarh, Pud, Trofim, Crescent şi Vasilisa. Nimic în ”Kalendar”.

 

Evenimentul Zilei” - de fapt, în noaptea de 14/15 aprilie 1912 a avut loc un eveniment tragic, emoțional, puternic mediatizat: scufundarea Titanicului. ”Catastrofa transatlanticului "Titanic"; aparţinând liniei britanice "White Star", acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit cu un aisberg, la sud de Terra Nova; dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii.” Sursă: RADOR.

 

Horoscop Cu Titanicul s-a scufundat și secolul XIX, adică filosofia mecanicistă că mare și puternic înseamnă invincibil. Atunci a început secolul XX, secolul oportuniștilor. Unii oportuniști în sens bun, al descoperirilor și al evoluției tehnologice și științifice, alții...

 

NU în toate catastrofele au fost, sau sunt salvați, mai întâi femeile și copiii. Așa ar trebui, așa ar fi normal. Așa este civilizat și acest lucru reprezintă o cerință a condiției umane. Femeile și copiii reprezintă viitorul. Femeile fac viitorul posibil, iar copiii sunt ziua de mâine. Salvându-i pe ei primii, ne salvăm șansa de supraviețuire ca familie, națiune, rasă. Așa fac bărbații, îi salvează pe cei slabi.

 

Istoric, prima dată când s-a spus ”femeile și copiii mai întâi” a fost la trecerea Mării Roșii de către evrei, prin minunea săvârșită de Moise, care ”a despărțit apele”. Era o poruncă a unui conducător militar, crescut și educat ca un faraon, care știa să-și dispună forțele în mod tactic. De fapt a fost vorba despre femei, copii, răniți și bătrâni. Toți cei care ar fi putut rămâne în urmă. Barbații în putere, unii înarmați, au rămas la urmă ca să facă față unui atac, eventual, al carelor de luptă egiptene. Soldații egipteni care îi vânau, sau îi alungau pe evrei, după diferiții istorici. Fuga, sau alungarea din Egipt, dar aceasta este o altă poveste. Poate o să v-o spun odată și odată. De fapt, nu o să vă povestesc niciodată, sunt taine care trebuie păstrate.

 

Această tactică, cu femele și puii mai întâi, este larg practicată în lumea animală. În marșul lupilor, în trecerea prin vad a renilor. În deplasarea pe teren deschis a turmelor. Războinicii cu blană și colți pot să supravegheze tot haiticul. Sigur, calea este deschisă de lupul alfa și de cei patru-cinci războinici de vază cu colții mari.

 

Această dispunere a fost respectată și la deplasarea triburilor europene, mai întâi femeile și copiii. Este modul european de a vedea lucrurile. Și când se plimbau familiile pe jos, la șosea, femeile înainte, bărbații după. Războinicii, bărbații, tații și soții trebuie să aibă sub ochi pe cei dragi, să-i supravegheze și să poată interveni rapid în caz de pericol. Modul european.

 

Modul oriental, în care femeia are un rol secundar, de fapt, nu contează, pune bărbatul în frunte, urmat la câțiva pași, umil și fără drepturi, de femeie și de copii. În acesată dispunere bărbatul, chiar bine intenționat, nu poate interveni la timp dacă femeia, sau copilul, sunt atacați, deoarece acest lucru se petrece în spatele lui.

 

Vikingii, acești fabuloși seniori ai războiului, în cazul în care erau atacați și nu credeau prea mult în șansele lor, salvau cum puteau, mai întâi femeile și copiii, escortați de bătrâni și câțiva războinici foarte tineri. Echipau un drakkar negru, sau mai multe, cu pânzele negre și îl lansau la apă noaptea strecurându-l printre dușmani, în timp ce ei atrăgeau atenția în alt punct. Drakkarul respectiv era numit ”speranța”.  Restul, bărbații în putere, se pregătea de lupta finală și de locul lor în Walhalla. Câteva astfel de drakkaruri, de speranțe, au ajuns în Est, departe. Marele trib viking care și-a salvat astfel viitorul se numea Rus.

 

Salvați mai întâi femeile și copiii” a fost ordinul dat de căpitanul Robert Salmond de pe HMS Birkenhead, în anul 1852, după ce nava a naufragiat, izbindu-se de stânci. Ziarele britanice au preluat subiectul și au făcut multă propagandă acestui gest galant și civilizat. Apar mai multe opere artistice, literare, tablouri, pe subiect. Tema salvării femeilor și a copiilor, mai întâi, și a căpitanului care rămâne ultimul la bord, a fost larg promovată în Europa, ca o dovadă a civilizației, cavalerismului și a spiritului creștin.

 

”Apărați pe văduve și ocrotiți pe orfani” scrie în cea mai veche Biblie din lume, cea păstrată de Sfântul Patrick. Iar în caz de naufragiu, cutremur, incendiu, inundații toate femeile și toți copiii se bucură de priviliegiul de a fi salvați, primii. La fel cu răniții, handicapații, cei bătrâni. Așa este uman, așa este civilizat și creștinește.

 

Sigur, în lumea musulmană este altfel, pe dos. Contează masculul, războinicul, clericul... și atât! Să ne amintim că în tragicul exod al migranților au fost omorâte mai multe de zece mii de femei și opt mii de copii. Pentru că după religia lor primitivă, după modul lor de viață asiatic sălbatic, femeile și copiii nu contează. Poate, doar, copilul mascul, urmașul.

 

Dar cel mai mediatizat episod cu ”salvați femeile și copiii mai întâi” a fost tragedia scufundării Titanicului. Dacă ar fi fost pregătiți pentru nufragiu, dacă s-ar fi gândit măcar la așa ceva, ar fi putut salva majoritatea călătorilor, dacă nu pe toți. Au avut aproape două ore la dispoziție. Dar, vanitatea, acest păcat atât de drag diavolului, Doamne iartă-mă, a adormit vigilența absolut necesară la bordul Titanicului, o navă care nu poate fi scufundată.

 

Abia după o oră după ciocnirea cu ghețarul, când imensa navă a început să se încline bine la prova secundul l-a întrebat pe căpitanul Edward Smith: ”domnule, nu este cazul să îmbarcăm în bărcile de salvare femeile și copiii?” Căpitanul nu a ezitat și a ordonat să se evacueze imediat femeile și copiii. Ordinul a fost înțeles diferit de ofițeri. Unii au îmbarcat numai femeile și copiii, alții mai întâi femeile și copiii. Haosul, dezorganizarea și lipsa unor simulări, exerciții și protocoale de respectat în astfel de cazuri și-au spus cuvântul. Au pierit mulți cu zile. Când nava Carpathia i-a luat la bord pe cei 705 supraviețuitori, a constatat că erau multe locuri libere în bărcile de salvare, câteva sute, unii matrozi au declarat presei că peste cinci sute.

 

Regula ”femeile și copiii mai întâi” nu este o reglementare oficială și este respectată din ce în ce mai puțin în egoismul generalizat și în amestecul de culturi și religii. Să ne amintim de naufragiul navei de croazieră ”Costa Concordia” din anul 2012 în care echipajul navei în frunte cu căpitanul s-au salvat primii, îmbrâncind femei gravide și călcând peste copii. Ce vorbesc eu, încă ne mai doare rana fumegândă de la Colectiv, tragedie în care se pare că nu s-a respectat ”salvați femeile, mai întâi”! Uitați-vă la lista tragică a celor decedați și o să constatați că foarte multe victime au fost femei tinere, se pare că 33 din 65, Dumnezeu să le odihnească! Dar, vorba grecilor: ”spun și eu ce am aflat, dar nu am fost acolo”!

 

Poate, oare, acest principiu, salvați mai întâi pe cei mai slabi, pe femei, pe copiii, pe cei bolnavi, pe bătrâni și răniți să despartă lumea în oameni civilizați, în oameni cu suflet și... ceilalți?

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, nu voi să vă sperii, nici să vă înspăimânt, dar se poate, repet, se poate, să ne așteapte vremuri grele, în care o să fim în fața aplicării principiului, cei slabi mai întâi, să ne salvăm viitorul, mai întâi cei slabi, femeile și copiii! O să fim în stare să fim oameni?

 

Să ne gândim la acest lucru, timpul este încă bun cu noi, ne dă șansa să avem mereu în față speranța, pentru că, mâine este, în definitiv, o altă zi!      

 

 

☼    ♂    ♀

 

 

BERBEC  Fii hotărât şi ia deciziile care se impun de dimineaţă. Astăzi eşti mai inspirat în domeniul profesional. Începi bine o săptămână densă. Călătoriile, delegaţiile, sunt bine aspectate. Propria zodie pare să-ţi fie favorabilă. Totuşi, concentrază-ţi atenţia asupra sănătăţii – protejează-ţi în special capul şi combate imediat durerile de cap. Nu lăsa răul, boala să se instaleze, reacţioneză imediat.  Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. Lasă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Ai nevoie de ceva mai multă stabilitate. Foloseşte ziua ca să pui ordine în afacerile tale administrative. Dacă ai propria afacere trebuie să fi foarte atent la noile reglementări, la controale adică şi la noii furnizori sau noii clienţi.

 

TAUR Favorurile stelelor se îndreaptă spre planul material al neguţătoriei, cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi azi, fără să fie foarte scump, îţi va face mare plăcere şi poate fi de folos. Astăzi ai de suferit din cauza duşmanilor neştiuţi. Adică din partea celor care te invidiază din toată inima, de obicei, fără nici un motiv. In această perioadă este bine să te abţii de la o atitudine considerată pe orice meridian agresivă. Pentru un mic procent: pericol de incident sau chiar accident mai pe seară, sau pătimeşti din cauza unei indiscreţii. Oarecare prudenţă nu strică astăzi. Nu cochetezi cu dezastrul, dar cineva, ceva, cumva ar vrea să ai informaţii greşite. Totuşi, o bună parte din zodie are o perioadă bună pentru promovarea intereselor personale. Pentru unii nativi este un bun prilej să facă mici reparaţii acasă, sau măcar să redecoreze camera. Se apropie Sf. Paşti şi lucrul acesta trebuie să se vadă!

 

GEMENI  Lasă analiza şi sinteza, prima impresie contează! O după-amiază activă, după o dimineaţă definitiv incertă şi obositoare.  Nu lua şi nu da bani cu împrumut. Nu uita de promisiunile facute! O zi în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investiţi, nu împrumuta… Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Îţi trebuie o trăire, ceva care să te motiveze, să-ţi crescă pulsul şi interesul. Trebuie să te ocupi mai mult de anturajul apropiat, de familie, ca situaţiile actuale să nu degenereze în probleme mai greu de rezolvat. Oricum tu nu poţi să stai într-un loc mult timp. O excursie de Florii, în weekend (poţi să o pregăteşti chiar de astăzi, de luni) undeva, cumva... este ceea ce îţi trebuie (sau ceva similar...) Gemenii sunt obligaţi de natura lor neastâmpărată să plece undeva, numai să schimbe monotonia cotidiană!

 

RAC  Este posibilă o schimbare, chiar de astăzi, de luni! Astăzi dispui de o anumită supleţe a gândirii şi împreună cu dorinţa ta permanentă de armonie, conduc la unele realizări punctuale. Ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele şi misterioasele native din Rac. Soarele formează aspecte favorabile în special pentru nativii care se ocupă cu comerţul agricol şi alimentar. Perioada menţionată îţi permite regruparea forţelor şi redistribuirea lor. Nu trebuie să faci nici o mişcare bruscă sau dramatică, care ar fi nerecomandabile. Omul superior aşteaptă greşeala celuilalt şi se foloseşte de ea, spune înţeleptul chinez. Tot un înţelept chinez, probabil unul care a încasat multă bătaie şi ştie ce vorbeşte spune că retragerea la timp pregăteşte victoria următoare.

 

 

LEU  Azi poţi primi un efect de bumerang! Depinde cu ce ai aruncat în populaţie... Dar, statistic, cel mai probabil poate fi rezultatul efortului şi a generozităţii tale! Bine faci, bine găseşti! Astăzi evită orice decizie luată  în stare emotivă sau enervare.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur. Mare atenţie la legăturile amoroase – să nu iei ţeapa – degeaba! Leii şi Leoaicele mai trebuie să zacă un timp la umbra luminii artificiale de la locul de muncă – nu este o perioadă benefică pentru schimbări, mai ales din cele la care te gândeşti. O zi relativ favorabilă, marcată de monotonie. Toată foşgăiala asta cotidiană te irită cumplit şi te gândeşti că te distrage de la adevăratele tale scopuri şi idealuri. Astăzi eşti foarte selectiv şi monosilabic în exprimare. Cel mai adesea se poate scoate de la tine doar un mormăit. Uneori, rar, aprobator. Jungla pare liniştită aşa că şi tu poţi să dormitezi!

 

 

FECIOARĂ  Eşti sensibil din punct de vedere emoţional. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile, dar nici nu-ţi face planuri şi iluzii grandioase. Zi mediocră, nu pleca la drum! Oricum, totul sau aproape totul iese pe dos, întârzie sau se amână. Frustrarea asta te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente care formează starea de reculegere şi de trăire spirituală în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale. Trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi fericirea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale. Restul – contează mai puţin! Pentru un procent dintre Fecioare: eficace şi dinamic, astăzi ai carisma personală la maxim. Profită! Pune pe curs critic acţiunile care te interesează. Sau la bal, sau la spital!

 

BALANŢA   Primeşti veşti, unele bune, despre proiectele tale pe termen lung, dar alte date te fac să schimbi nişte planuri pentru mâine.  Îţi faci rezervări şi aranjamente pentru perioada Sf. Paşti. O configuraţie astrală deosebită face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor este în creştere – poţi rezolva uşor problemele sentimentale.  Nu exagera cu mesele abundente, supraveghează-ţi sănătatea nu uita că încă suntem în postul mare. Poţi, însă, configuraţiile sunt favorabile, pleca într-o vacanţă, o călătorie mai lungă - chiar cu avionul. Bazează-te numai pe informaţiile turistice verificate – nu pe reclame. Dar şi oraşul în care locuieşti este fabulos în perioada sărbătorile primăverii. Strict interzis să te ocupi după prânz de probleme de serviciu! Relaxează-te, distrează-te, leneveşte! Şi pregăteşte-te ritual, sufleteşte, pentru perioada caldă de sărbătorile pascale!

 

 

SCORPION   Astăzi eşti hotărât să abordezi frontal probleme importante. Fie că este vorba de situaţia ta profesională sau de domeniul sentimental. Tenacitatea ta poate aduce rezultatele scontate! Este o perioadă splendidă pentru realizarea speranţelor şi a dorinţelor. Trebuie, numai, să dai consistenţă eforturilor şi să eviţi inactivitatea.  Ai câteva prilejuri  bune de afirmare - ceva bun se întâmplă în viaţa ta. Astăzi nu sunt recomandate călătoriile lungi. Ziua de azi trebuie sa-ti aminteasca de vorba populara „strângeţi hora nu fiţi hoţi, că de nu, vă tai pe toţi”. Adică trebuie să faci apel la solidaritatea socială a prietenilor. Sau, altfel spus, le ceri nişte bani cu împrumut! Pentru tine, este o zi foarte bună sub cele trei aspecte explicite : bani, sănătate şi dragoste. Unele veşti te îngrijorează, dar pentru scurt timp. Un prieten pare în dificultate, dar situaţia nu este chiar aşa de gravă pe cât se teme el.

 

SĂGETĂTOR    După o dimineaţă densă este bine să eviţi izbucnirile emoţionale şi să te relaxezi. Nu este indicată schimbarea la care te gândeşti. Ţine-te de ce ai făcut până acum, deocamdată.  Străluceşti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Un Taur şi un Vărsător te ajută să treci de o cumpănă. Pierzi şi găseşti un obiect. Ziua de astăzi îţi aduce un dar neaşteptat sau o veste bună. Aspectele planetare favorizează cumpărăturile, achiziţiile, micile schimbări la birou şi acasă. După o perioadă în care s-au acumulat unele nerealizări, astăzi este o perioadă în care roata norocului se mai învârteşte şi în favoarea ta. Nu că nu ai fi un răsfăţat al Fortunei, dar în viată totul se plăteşte, dar niciodată nu şti când şi cu ce plăteşti.  De aceea se spune că sunt perioade mai bune şi mai rele. Aşa le socotim noi. Din punctul de vedere al Cosmosului totul are rezultanta zero, totul este în echilibru. 

 

CAPRICORN   Un proiect nou te poate bulversa. Nu eşti nici pregătit şi nici nu prea ai chef. Dacă depinde de tine amână până după Florii, chiar după Sf. Paşti, dacă nu… rabdă! Domeniul sentimenal este bine aspectat. Visurile şi aspiraţiile se pot realiza în acesată perioadă mai ales dacă eşti mai comunicativ. La serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, trebuie să dai dovadă de concentrare şi să nu pierzi timpul. Ai mult de lucru şi trebuie să termini la termen. O zi obositoare, mai ales prin aglomerarea activităţii, a vizitelor şi a întîlnirilor. Dar, o seară plăcută cu cei dragi cu planuri şi proiecte de viitor.  Evită să ai ceva de împărţit cu cei născuţi sub semnele Berbec şi Gemeni. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Trabajo, no – fiesta, si, muncă, nu - vacanţă, da, adică!

 

VĂRSĂTOR  Astăzi tot ceea ce ceri de la viaţă este să fii lăsat în pace! Ai ezitări şi ratări în rezolvările problemelor cotidiene. Odihneşte-te şi lasă astenia de primăvară să treacă pe lângă tine! Planurile pe care le-ai făcut  încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte. Încerci sentimente complexe şi nu este vorba doar de iubire şi pasiune. Parcă te simţi mândru şi onorabil când vezi că poţi realiza ceva cu multă muncă, cinste şi profesionalism. Bravo! Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Astăzi nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile în suspensie. Ţine-o tot aşa.

 

PEŞTI   Vesel şi optimist, rezolvi repede şi bine toate problemele de luni. Ceva leagă situaţia ta profesională cu viaţa ta privată. Nu amesteca plăcutul cu utilul, este o vorbă veche verificată! Astăzi Jupiter afectat te face să-i scoţi din minţi pe cei care au nenorocul să se afle în preajma ta.  Mofturile şi capriciile pe care le faci, ca să nu mai vorbim de energia pe care o risipeşti în acest scop este demnă de o cauză mai bună. Evită pe cât posibil discuţiile cu colective de persoane, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune. După ce ai jucat toată dimineaţa celebrul rol de avocat al diavolului, la propriu ca şi la figurat, este normal ca anturajul să nu prea mai te ţină la inimă.  Totuşi un procent relativ mare din zodia Peştilor au o zi bună, ba chiar plăcută. Numai pentru ei!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop