Mănicătoarea, Păpăluhara, Ziua Calului – triada tradițională geto-dacică. De ce genocid și nu holocaust? Horoscop
- Radu Ştef ănescu
- 24 aprilie 2018, 00:04
Horoscop Tradiţional, în ”Kalendar”, este „Poitra”, adică ziua de după sărbatoare, ziua Calului Sf. Gheorghe care în unele regiuni se ţine mai abitir decât ziua Sfântului Mare Mucenic. O zi „de trecere”, complexă, între sărbătorile creştine şi cele vechi, cu vedere către serbările muncitoreşti, între sacru şi profan, între spiritual şi material.
24 aprilie
Horoscop Pe 24 aprilie s-au născut: Wilhelm I, Barbara Streisand, Shirley MacLaine, Karl Rotschild, Edmund Cartwright, Veronique Sanson, Eugen Jebeleanu, Mihu Dragomir.
Horoscop În calendarul creștin-ortodox fix sunt o mulțime de Sfinți români, sau, proto-români: Ilie Iorest, Sava, Iosif Mărt., Pasicrat, Valentin și Elisabeta.
Horoscop Tradiţional, în ”Kalendar”, este „Poitra”, adică ziua de după sărbatoare, ziua Calului Sf. Gheorghe care în unele regiuni se ţine mai abitir decât ziua Sfântului Mare Mucenic. O zi „de trecere”, complexă, între sărbătorile creştine şi cele vechi, cu vedere către serbările muncitoreşti, între sacru şi profan, între spiritual şi material.
Evident, un ecou al unei vechi sărbători a dacilor. Dacii aveau, peste an, 54 de sărbători ale lupilor, doar erau Lupi şi doar o singură sărbătoare a Calului. 24 aprilie era Ziua Calului, în care caii erau lăsaţi slobozi şi împodobiţi cu coroniţe de flori.
Horoscop Triada Mânicătoarea, Păpăluhara, Ziua Calului este, aproape cu certitudine, o sărbătoare masculină geto-dacică a vânătorilor şi a militarilor. Poate se strângeau feciorii ca să înveţe de la războinici iscusiţii arta armelor. Poate era un fel de recrutare şi concentrare. Nu se mai știe, putem doar să ne imaginăm. Camuflajul iscusit, furişatul şi observarea inamicului, fără ca acesta să ştie erau „specialităţile” dacilor. Dacii au constituit cele mai bune trupe de elită, trupe speciale, din lumea antică. Nu au avut niciodată mulţi ostaşi. Diurpaneus (Dekebal) nu a avut nici măcar o legiune întreagă. Dar, erau foarte buni!
Horoscop Sunt ecouri, cum că împăraţii romani, după cucerirea Daciei au constituit trupe auxiliare de daci pe lângă unele legiuni. Aveau misiuni de cercetare şi cercetare prin luptă. Aceste trupe auxiliare erau călăreţi, înarmaţi cu falxul, sabia încovoiată a dacilor. Armura era uşoară, din piele cu solzi de fier, sau cămaşe de zale şi aveau un scut oval, caracteristic. Dar arma principală a dcilor era un arc. Un arc foarte tare cum numai ei ştiau să facă şi multe săgeţi lungi şi puternice. Uneori, când ura dacilor era foarte mare, săgeţile erau înveninate.
Tehnica de luptă a dacilor era luată, probabil, de la unele triburi din Est, poate costobocii, sau tyrageţii. Din fuga cailor lansau un nor de săgeţi asupra duşmanului. Un dac iscusit putea să tragă şi zece săgeţi până când prima îşi atingea ţinta. Apoi ajungând la duşmanul rănit, cu falxul sau sica îşi desăvârşeau victoria, spune Vasile Pârvan în ”Getica” citându-i pe Herodot şi Ptolemaeus.
Horoscop Dragii mei lupi, padawani și hobbiți, mă tot întreb și nu găsesc răspuns: de ce genocid și nu holocaust? Ziua de 24 aprilie îmi aminteşte, mereu, de ceva. În multe case şi în toate bisericile armeneşti se aprind lumânări și candele ca pomenire pentru genocidul din 1915. Peste un milion de armeni, unii spun aproape două, au fost ucişi de turci. Totul a început, într-o zi de duminică. Acum exact 103 ani, era duminică și era 24 aprilie.
Horoscop Ştiu acest lucru de la Paris, demult, dintr-o altă zi de 24 aprilie. Am fost invitat de un alt „meteque”, Moustaki, în studioul lui, unde pe pereţi erau instrumente muzicale din toată lumea. Era ziua de naștere a unei tinere cîntărețe, prietena mea de atunci și am dat acolo o mică petrecere. Printre invitați era şi un armean, Aznavourian, astăzi poate cel mai însemnat cântăreţ din vechea gardă franceză. Ne-a povestit tragedia poporului lui, apoi luând o cobză armenească a cântat ceva în limba lui cu lacrimile şiroindu-i pe obraz. L-am întrebat ce a cântat. „Un blestem”, a spus armeanul.
Horoscop Mult timp, de-a lungul anilor, de 24 aprilie, armenii lua gâtul câte unui turc însemnat, ambasador, consul, mare afacerist, undeva în lumea largă. Ca să amintească turcilor și lumii de asasinatul în masă al armenilor din anul 1915 și că ei nu iartă și nu uită. Apoi cei care pierduseră frați și surori omorâți de turci și erau atât de hotărâți, au îmbătrânit, mâna lor nu mai putea să țină șemșirul.
Horoscop O să vă spun și eu ce am auzit acum aproape cincizeci de ani, de la tînărul, pe atunci, armeanul Aznavour. Duminică, 24 aprilie 1915, au fost arestați, dimineața, pe la orele 9, toți armenii importanți din Turcia, care contau, lideri, preoți, politicieni, ingineri, doctori, profesori, peste trei sute de persoane. Ulterior au fost executați, cu toate protestele și în ciuda faptului că ambasadorul SUA în Turcia a făcut imposibilul ca să le salveze viețile. A fost semnalul pentru atrocități și asasinate în masă înspăimîntătoare. Peste un milion de victime, poate două, nimeni nu știe exact. Armeanul ne-a spus că nu a fost nimic politic sau rasial, cu toate că așa părea, a fost vorba de asasinate și jaf. Turcii sunt niște venetici, niște stricători și jefuitori apăruți relativ tîrziu pe scara istoriei. Au găsit în Caucaz, Anatolia și Nordul Siriei proprietăți și ferme prospere. Ale kurzilor și ale armenilor, care locuiau acolo de mii de ani. Puteau să intre în posesia lor doar dacă proprietarii dispăreau. Ceea ce au făcut, în 1915, cu armenii, sub un pretext oarecare și continuă și în ziua de astăzi cu kurzii. Kurzii sunt mai amarnici decît armenii, țin cuțitul bine ascuțit în ciorap, știu pentru că am fost acolo și am avut de-a face cu ei. Într-un fel i-am aprobat și i-am admirat, am ținut și eu un șeșmșir, ascuțit ca briciul, în ciorapul stâng. Armenii au fost luați pe nepregătite, li s-a retezat capul de la început prin asasinarea elitelor lor. Așa că mulți au fugit, au părăsit totul, case, proprietăți, turme, vii, ogoare și au fugit unde au văzut cu ochii ca să-și salveze viața. Asta doreau și turcii.
Horoscop Ca urmare am avut şi noi, în România, mulţi emigranţi armeni după primul război mondial. Câteva mii, poate zeci de mii. Oameni cumsecade, creştini buni, foarte buni negustori, excelenţi meseriaşi.
Pe unde am umblat prin Orient, mereu legam prietenie cu câte un armean. Fetiţa mea a fost botezată de Catholicosul din Isphafan, iar un naş a fost ministrul energiei din Iran, musulman, care a spus „Dumnezeul meu şi cu Dumnezeul vostru se văd unul cu altul când îşi potrivesc barba în oglindă!”. Aşa că, spre voia bună generală ministrul a intrat în Biserică şi s-a supus ritualului armenesc. Erau alte vremuri, când lumea se pregătea de pacea de o mie de ani şi bunăstarea promise. Se credea că spaţiul islamic şi cel creştin vor converge către legături strânse economice, comerciale, de cultură şi artă. Nu a fost să fie... 911 a schimbat totul, oameni ca mine, oameni ai păcii, au fost decartați și înlocuiți cu oamenii războiului.
Horoscop Dar continui să mă întreb de ce ceea ce s-a întâmplat cu asasinarea în masă a armenilor de către turci se numește genocid și nu holocaust. Genocid nerecunoscut de guvernul turc, dar o să-i vină și lui rândul, morile zeilor macină rar, dar foarte fin. Par puternici și stăpâni pe situație, dar este doar o iluzie. Regula și legea o fac în Turcia șeicii arabi, putrezi de bogați, iar sultanul Erdogan este doar o marionetă. Turcii patrioți au trebuit să plece din țară, ca armenii acum o sută de ani. Am mai mulți prieteni printre ei, otomani adevărați, oameni de calitate, cu stare. Când trec pe la mine, în pustnicie, lasă cîteva lacrimi pentru țara lor, aici nu îi vede nimeni.
Horoscop Poate unde ”holocaust” este un termen strict care se referă numai la marea tragedie a evreilor. Ca și ”diaspora”, care se referă tot și strict la evrei, la cei care sunt în afara statului Israel.
Nu știu dacă este explicația corectă, dar știu că mâine este, cu siguranță, o altă zi!
Horoscop 24 aprilie 2018
BERBEC Evită aglomeraţia. Ziua de astăzi îţi este favorabilă în toate, mai puţin durerile de cap. La propriu şi la figurat. Despre durerile la propriu - atenţie la curent, îmbracă-te corespunzător şi mai ales protejeză-ţi capul şi fruntea şi totul o să fie bine! Astazi trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc sau metal. Astfel de perioade sunt favorabile unor schimbări bruşte, neaşteptate, ale unor situaţii sau evenimente, sau apariţia unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute prin deducţie logică. Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte dimineaţa zilei de astăzi. Stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale de către anturaj, de către partenerii de discuţie. De asemenea, în această perioadă este bine să dai dovadă de prudenţă şi de vigilenţă, mai ales cînd te deplasezi. Dar, evită aglomeraţia şi orele târzii.
horoscop
TAUR Este bine să ceri un sfat. Nu ţi se întâmplă prea des să facei ce ţi-ai dorit, confiscat de obligaţiile cotidiene şi de convenţiile sociale – dar poţi să-ţi indeplineşti o veche dorinţă. Poate este vorba de o schimbare majoră în înfăţişare, „look”-ul cum se spune, poate o atitudine curajoasă - este la latitudine dumneavoastră. „Cum vă place” – vorba lui Shakespeare. Dar, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare. Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, poți să eviţi neplăcerile. Nativii care care posedă talente artistice, sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi. Moderaţie în relaţiile cu Fecioarele şi Vărsătorii. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate excelente. Totuşi, este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să dotezi mica ta afacere cu tehnologie avansată, poate, tehnică de calcul.
horoscop
GEMENI Ziua surprizelor. Este o perioadă perfectă ca să te bucuri de rezultatul eforturilor trecute. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos, dar nu şi norocos. Un telefon sau o informaţie pe net îţi pot aduce surprize plăcute. Surprizele se tin lant, si din fericire, sunt aproape numai din cele plăcute. Astazi ai o veste foarte buna de departe, care şi ea te surprinde placut! Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Culmea este că şi duşmanii te ajută – probabil nu te mai vorbesc de rău o perioadă!
horoscop
RAC Lipsa de dinamică este Nirvāna! Zodiacul in general benefic, cu Luna în creştere, te indreptăţeşte sa speri in rezolvarea favorabila a problemelor tale sentimentale. Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil! Trebuie să lucrezi pe imagine şi relaţii, în continuare, spun aspectele benefice dintre Marte şi Venus. Totul o să fie bine, vorba Profetului, esenţial este să nu faci paşi prea mari, să nu faci schimbări care să-ţi dăuneze. Tot Profetul spune că esenţial în viaţă este să ştii când să te opreşti, adică, tot el comentează, să ştii când viaţa îţi oferă maximum şi să te agăţi „cu dinţii şi ghearele” de situaţia reaspectivă. Lipsa de dinamică este Nirvāna, spune dialectica budistă. După atîta înţelepciune internaţională poţi să te duci la o terasă, ca apoi să visezi frumos şi colorat.
horoscop
LEU Ziua de 24 aprilie te găseşte în postura plăcută nativilor zodiei să conducă şi să dea ordine. Ştiţi, Leul trebuie neapărat să conducă ceva; Nu neglija astăzi amănuntele, gândind numai „macro” şi în termeni generali, aşa cum eşti adesea tenti să o faci, ai mult mai multe şanse să rezolvi cu bine problemele dacă cunoşti multe amănunte. Foarte bune rezultate în domeniul familiei şi al relaţiilor sociale. Ziua îţi este favorabilă, dar nu trebuie să forţezi. Perioada este, de asemenea, favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat şi un sfat competent.
horoscop
FECIOARĂ Un colaborator mai vechi, pe care aproape că îl dăduse-i uitării, te caută astăzi pentru ca să-ţi spună ceva, poate o propunere interesantă. Sunt prea multe lucruri neclare ca să accepţi imediat. Atenţie mare la ce spui şi mai ales cui spui. Fecioarele şi flăcăii sunt mari amatori de adevăruri fundamentale dar nu prea au tact sau diplomatie când să le folosească. Adică nu reuşesc întotdeauna să puncteze şi să câştige partida. O anumită curăţenie sufletească îi impiedică să se folosescă de oameni – atenţie, cineva va încerca să se folosească de bunele tale intenţii. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar să nu te implici total. Ceva surprize plăcute, în a doua parte a zilei.
horoscop
BALANŢĂ Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Este posibil să primești niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme despre viitorul şi siguranţa locului tău de muncă. Totul se va rezolva cu bine, din fericire, dar este bine să ai întotdeauna un plan de salvare, planul „B”. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Atenţie la regimul alimentar şi la băuturile reci. Refuză în această perioadă invitaţiile la petreceri sau spectacole care se prelungesc mult în noapte – ai mare nevoie de odihnă!
horoscop
SCORPION Oboseala din ultimele zile s-a aşternut peste stratul gros al altor nopti nedormite, asa ca astazi este bine să te odihneşti cât poti mai mult. Dimineaţa poti finalizeza în condiţii bune afacerile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi înţelegeri reuşite, dar neconsistente. Emoţiile tale sunt la „vreme frumoasă”, dar ai vrea ca lucrurile să iasă mult mai uşor. Pe de altă parte simţi nevoia unui pas înapoi, a unei perspective obiective a situaţiei, concomitent cu nişte adăugiri în gama relaţiilor sociale, dar necesare, în economia cotidiană a supravieţuirii. Trebuie să eviţi nerăbdarea şi graba, care în perioada menţionată pot să-ţi facă neplăceri. Intuiţia nu este grozavă astăzi, aşa că este bine să nu rişti şi să te limitezi la afacerile obişnuite şi la oamenii pe care îi cunoşti bine.
horoscop
SĂGETĂTOR Sărbătorile creştine care au trecut sau muncitoreşti, care o să vină, creează o atmosfera blajină şi de împăcare, aşa este obiceiul la români, dar nu trebuie sa exagerezi cu confesiunile şi bârfele prietenesti. Nativii care care posedă talente au o perioadă de creaţie foarte bună. Ziua de 24 aprilie poate aduce unora dintre nativi şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii, în general cu semnele de aer şi de foc. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O veste bună urmată de o pierdere minoră. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni.
horoscop
CAPRICORN Perioada îţi este favorabilă. Ai energie, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Mai sunt şi nişte praguri de trecut, poate examene, poate probleme în familie. Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la incidente şi atenţie să nu uiţi ceva important. Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri. Emoţional, este o perioadă nesigură şi încerci să compensezi prin cumpărături, prin cheltuieli.
horoscop
VĂRSĂTOR Astăzi este o zi-reper, care te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. O veste te interesează, chiar te influenţează, dar nu este exact ceea ce aşteptai. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni. Idealizează mai puţin persoana iubită şi o să ai o viaţă mai fericită. Nu da şi nu primi bani cu împrumut, nu trebuie sa faci specucalatii financiare – este un sfat prietenesc, nu o prezicere! Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, ţi se cere din nou ajuorul, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.
horoscop
PEŞTI Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele nefavorabile care influenţează semnul zodiacului. In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor: rezolvă problemele singur(ă). Informaţiile contradictorii creează nehotărâre şi nesiguranţă. Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute, cele care îţi convin, binânţeles, – în sensul verificării dacă partenerii (afaceri sau dragoste) sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie. Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de oameni rudimentari şi nu se cade să te cobori la nivelul lor. Zâmbeşte şi mergi mai departe! Cu dragostea stai relativ bine, dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reproşurile şi accesele de gelozie.
horoscop