HORIA ROMAN PATAPIEVICI: Problema presei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Horia Roman Patapievici: "Vreau sa construiesc un argument simplu referitor la pericolul in care ne gasim, din cauza presei".

Plec de la doua constatari. Prima constatare este: daca dupa 1989 nu s-ar fi nascut in Romania o presa independenta si critica, societatea romaneasca ar fi fost de mult sub ocupatie -  aservita fie politicienilor, fie oligarhilor, fie mafiotilor, fie tuturor la un loc.

A doua constatare este: presa de azi nu mai poate fi distinsa de politic - politica nu se mai face fara ea, iar ea nu mai face nimic nici fara, nici in afara de politica.

Din prima constatare rezulta ca, fara presa, am fi incurcat-o. Lasati pe mana clicii lui Iliescu, nici independenta de stat nu am fi avut, nici integrare europeana, nici capitalism. Daca e sa fim cuiva recunoscatori pentru tot ce s-a realizat in acesti ani, doua „institutii” trebuie imediat numite: presa romaneasca si Uniunea Europeana.

Din afara, Uniunea Europeana le-a sugerat politicienilor nostri ce sa faca; dinauntru, presa le-a pretins sa faca si sa nu se prefaca. Cand spun „presa romaneasca”, nu ma refer, fireste, la toata presa anilor ‘90, ci numai la acea parte a presei care a refuzat sa fie obedienta fata de putere si care, in ciuda tuturor presiunilor politice si economice, s-a incapatanat sa ramana libera, independenta si critica.

Pentru primii ani de dupa Revolutie, doar doua organe de presa au dreptul sa se bucure de recunostinta noastra: un cotidian, „Romania Libera”, si un saptamanal, „22”. Dintre cele mai sinistre si servile organe de presa, tot doua sunt de numit: un cotidian, „Adevarul”, si o televiziune, „TVR-L”. Daca societatea romaneasca ar fi urmat linia fixata de aceste doua organe de presa in 1990, astazi am fi semanat cu Republica Moldova.

Tot din prima constatare rezulta ca puterea presei vine din independenta, spirit critic si libertate. Toate trei insusirile sunt specifice capitalismului. Ceea ce ne duce la concluzia ca presa are drept prieten natural mediul de libera initiativa al capitalismului si are ca dusman la fel de natural orice forma de control a libertatii pietei, indiferent ca vine din partea statului ori din partea monopolului.

Socialistii si oligarhii sunt la fel de periculosi pentru presa, deoarece subsidiile pe care le ofera primii si privilegiile acordate de ultimii sunt date jurnalistilor in schimbul libertatii lor chiar si atunci cand sunt luate in numele prosperitatii presei. Orice alianta a presei cu statul ori cu oligarhii e de prost augur.

Fata de cumpararea ziarelor prin reclame de stat, practicata de guvernarea Nastase, presa a stiut, pe atunci, sa fie vigilenta; e fara reactie, azi, fata de aservirea care se face prin cumpararea ziarelor de catre oligarhii cu ambitii politice. Pentru presa, guvernul si oligarhii ilustreaza acelasi tip de rau: coruptia jurnalistilor prin bani proveniti din afara presei si a presei cu bani pe care jurnalistii nu stiu sa ii scoata din talentul lor ori din importanta stirilor pe care le fac.  

La inceputul anilor ‘90, jurnalistii serveau regimul Iliescu. Nu anumiti politicieni, nu anumiti magnati, ci un regim politic. Era faza in care chiar si aservirea era idealista. Astazi, toata disputa regimurilor politice a devenit, pentru presa, indiferenta: interesante au ramas numai averile si vertijul produs de proximitatea puterii. Este faza in care chiar si idealismul s-a lasat aservit sau, mai bine spus, cand idealismul puterii nu mai poate fi deosebit de materialismul ei.

Ceea ce ne aduce la constatarea a doua si la consecinta ca presa a renuntat, in momentul de fata, sa mai supravegheze puterea: o dubleaza mimetic si asociativ. Fireste, nu toata presa: numai urmasa presei care in primii ani de dupa ‘90 slujea regimul politic si care acum isi legitimeaza independenta fata de regimul politic prin aversiunea fata de presedintele Basescu.

Ceea ce e putin credibil, deoarece in niciun stat puterea reala nu este a celui care vocifereaza, ci a celui care poate pune capat in mod legal vociferarii prin legi votate ori decrete impuse. Or, in aceasta situatie nu se afla, in momentul de fata, decat guvernul si parlamentul, cat timp sunt de coniventa. Aceasta presa, aflata in falsa opozitie cu puterea, e agresiva si exclusiva: ridiculizeaza presa independenta, persifleaza societatea civila si descurajeaza independenta jurnalistilor neafiliati. Oamenii „Adevarului” de ieri au ajuns sa ne faca adevarul de azi.

Problema presei nu este doar a presei. E si a noastra. Cat de integra e presa, la fel de onesta e si societatea; cat indrazneste presa sa se opuna puterii, atat spera si societatea sa-i tina piept. Presa nu trebuie sa fie considerata a patra putere in stat. Daca ar fi, ar trebui, ca orice putere, limitata si controlata.

Cu totii simtim ca limitarea libertatii de expresie si controlul presei sunt nu doar inacceptabile, sunt inadmisibile. Presa, prin urmare, este altceva decat o putere in stat: ea este parte din suveranitatea natiunii si sta sau cade impreuna cu aceasta. Dar ce putem face pentru ca oamenii „Adevarului” sa nu mai faca adevarul?