Hocheiul, aruncat în haos de Kurko

Hocheiul, aruncat în haos de Kurko

Doisprezece jucători ai echipei HC Csikszereda, viceampioana României, nu s-au prezentat ieri la reunirea lotului naţional de hochei pe gheaţă care, peste zece zile, va participa la Campionatul Mondial - Divizia I, organizat în Polonia.

În aceste condiţii, canadianul Tom Skinner, antrenorul României, va fi nevoit să apeleze la mai mulţi juniori şi la câţiva veterani care îşi luaseră adio de la echipa naţională, pentru a putea aduna 20 de hocheişti cu care să concureze la Mondiale. „Gestul celor de la HC este incalificabil”, a declarat ieri Barna Tanczos, preşedintele federaţiei de hochei. Şeful federaţiei îl acuză de „jocuri murdare, acţiuni mârşave şi de şantaj” pe Janos Kurko, patronul echipei HC şi fost preşedinte al FRHG.

„Jucătorii sunt ameninţaţi” Debarcat în mai anul trecut, după doar 12 luni de domnie, Janos Kurko se află în război deschis cu federaţia, pe care încearcă să o saboteze. Pentru a-i lăsa pe hocheiştii de la Csikszereda la lot, Kurko a pus condiţii de neacceptat în opinia lui Tanczos. Aflat la Budapesta, şeful federaţiei a anunţat ieri că va lua măsuri împotriva celor care boicotează naţionala României. „Voi propune Comisiei de Disciplină suspendări drastice pentru jucători, dar şi măsuri împotriva clubului. Am vorbit cu jucătorii de la HC. Mai mult de jumătate dintre ei ar veni, însă sunt ameninţaţi cu represalii de club”, a mărturisit Barna Tanczos.

Ne puteți urmări și pe Google News