Cel care l-a AJUTAT pe Omar HAYSSAM să FUGĂ din ţară, ELIBERAT condiţionat. PROCURORII nu au făcut RECURS

Cel care l-a AJUTAT pe Omar HAYSSAM să FUGĂ din ţară, ELIBERAT condiţionat. PROCURORII nu au făcut RECURS

Mustafa Tartousi, condamnat în anul 2014 la şapte ani închisoare pentru că l-a ajutat pe sirianul Omar Hayssam să fugă din România, va fi eliberat condiţionat marţi din Penitenciarul Jilava, a confirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristian Micu.

Pe 15 ianuarie, Judecătoria Sectorului 4 a dispus eliberarea condiţionată a lui Mustafa Tartousi, decizie rămasă definitivă după ce procurorii nu au făcut contestaţie.

Pe 7 octombrie 2014, ÎCCJ i-a condamnat pe Omar Mahmoud şi Omar Mukhles la câte cinci ani de închisoare, iar pe Mustafa Tartousi la şapte ani de închisoare, pentru înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis un act de terorism.

Potrivit motivării deciziei de condamnare, complicii lui Omar Hayssam au sprijinit "cu intenţie directă" un suspect de terorism să părăsească teritoriul României.

"Din situaţia de fapt (...) rezultă că inculpatul Omar Mahmoud a fost cel care l-a însoţit pe inculpatul Omar Khaled Hayssam până la Constanţa, iar inculpatul Omar Mukhles a fost cel care a asigurat securitatea operaţiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorităţi la locuinţa inculpaţilor, în timpul în care Omar Khaled Hayssam se afla în Constanţa. De asemenea, inculpatul Tartousi Moustafa a fost cel care l-a îmbarcat pe Omar Hayssam pe nava pe care o agentura şi care i-a oferit tot sprijinul necesar pentru ca acesta să părăsească ţara prin portul Constanţa, ulterior aşteptându-l la Alexandria, pentru a asigura succesul celei de-a doua etape a călătoriei, pe ruta Alexandria-Tartus. Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte apreciază că inculpaţii au comis fapta cu intenţie directă, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor şi l-au urmărit, respectiv au prevăzut că înlesnesc trecerea frontierei unei persoane care a comis un act terorist şi au urmărit acest lucru", spunea Instanţa supremă.

ÎCCJ mai aprecia că inculpaţii "au asigurat întregul suport tehnic, logistic, financiar, material şi moral pentru înlesnirea trecerii frontierei de către Omar Hayssam, persoană care a comis actul terorist ce a constat în răpirea jurnaliştilor români în Irak".

Instanţa mai arăta că plecarea din România a lui Omar Hayssam s-a realizat în trei etape, fiecare dintre ele cu specific propriu. Astfel, mai întâi a avut loc deplasarea pe cale terestră de la Bucureşti la Constanţa, după care a urmat deplasarea pe cale maritimă de la Constanţa la Alexandria (Egipt), în ultima etapă deplasarea făcându-se tot pe cale maritimă, de la Alexandria la Tartous (Siria).

Omar Hayssam a fugit din România în anul 2006, fiind adus în ţară în anul 2013. El a fost condamnat de instanţele din România în cinci dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, 24 de ani în dosarul Manhattan, relatează Agerpres