Organizația islamistă Hamas dorește să impună în fâșia Gaza o dictatură militară

Organizația islamistă Hamas dorește să impună în fâșia  Gaza o dictatură militară

Aripa militară a grupării teroriste Hamas a propus conducerii sale politice o schimbare dramatică, ceea ce ar putea crea un vid administrativ în Fâșia Gaza; conform propunerii, Hamas va renunța la controlul civil al zonei, guvernând astfel doar prin intermediul forței armate; scopul propunerii pare a fi de a pune presiune pe Mahmud Abbas, președintele Autorității Palestiniene, astfel încât acesta să decidă ridicarea sancțiunilor și evitarea escaladării tensiunilor militare.

Conform unor surse care au dorit să rămână anonime, Hamas are în vedere o acțiune fără precedent în Fâșia Gaza, ca răspuns la sancțiunile dure impuse de Autoritatea Palestiniană. Acest scenariu a fost luat în considerare în Israel și ar putea duce la haos în Fâșia Gaza. Surse din cadrul Hamas au declarat că aripa militară a organizației a prezentat recent o propunere conducerii politice a organizației, sugerând ca Hamas să creeze un vid politic și de securitate din Fâșia Gaza prin renunțarea la administrarea Fâșiei Gaza.

Într-un astfel de scenariu, Hamas nu va preda ”frâiele” puterii Autorității Palestiniene, ci va pune în aplicare un plan în patru etape, cu scopul de a crea un vid administrativ în Gaza. La rândul său, această situație ar putea duce, printre altele, la noi confruntări militare cu Statul Israel.

Planul presupune că, după ce Hamas va fi renunțat la conducerea politică a Fâșiei Gaza, Poliția va continua să funcționeze alături de instituțiile locale care asigură servicii pentru locuitorii din Gaza. În același timp, forțele de securitate din Fâșie, subordonate Hamas, vor efectua misiuni civile, dar nu și de securitate. Aripa militară a Hamas va putea umple apoi vidul de securitate din Gaza, prin preluarea controlului securității în regiune și prin desfășurarea forțelor sale pe întreg teritoriul respectiv, împreună cu forțele militare ale altor facțiuni politice palestiniene.

Propunerea este percepută ca o amenințare la adresa lui Mahmoud Abbas, deoarece s-ar impune un regim militar în Gaza, fără o guvernare civilă. O astfel de situație ar putea duce cu ușurință la violențe. De asemenea, se pare că Hamas încearcă să convingă țările arabe să-l preseze pe Abbas să ridice sancțiunile impuse Fâșiei Gaza, în încercarea acestuia de a preveni o posibilă escaladare militară împotriva Israelului.

Sancţiunile impuse de Abbas organizației Hamas în ultimele luni includ: oprirea furnizării de combustibil diesel pentru centrala electrică din Gaza; stoparea plăților către Israel pentru energia electrică consumată în Gaza; încetarea plății salariilor multor oficiali guvernamentali din Gaza, de către guvernul palestinian; reducerea livrărilor de medicamente către spitalele din Fâșia Gaza; o oarecare reticență de a plăti pentru transferul pacienților din Fâșia Gaza în Israel, precum și de a finanța tratamentul acestora în spitale israeliene.

Sancțiunile sunt rezultatul cererii lui Abbas că organizația Hamas să renunțe la administrarea Fâșiei Gaza: deoarece administrarea reprezintă un fel de guvern din umbră în Gaza, obiectivul final al lui Abbas, în această privință, este ca Hamas să renunțe la prerogativele de guvernare și să transfere suveranitatea către Autoritatea Palestiniană.(Yediot Aharonot)

 

Ne puteți urmări și pe Google News