Halep șochează după victoria de la Dubai. „Sunt aproape moartă!”
- Feri Predescu
- 22 februarie 2020, 20:55
Marea sportivă Simona Halep a cucerit primul său titlu din 2020 după o finală istovitoare cu Elena Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6. Ea a declarat că este fericită, recunoscând în același timp că este epuizată.
Trofeul de la Dubai a fost titlul cu numărul 20 din cariera marii jucătoare de tenis a României. Reacția ei, la final de meci, a impresionant audiența.
„Sunt niște emoții nebune! Trebuie să o felicit pe Elena, a jucat atât de bine astăzi! Uneori abia atingeam mingea pe serviciul ei. Nu am renunțat, am luptat din greu, pentru că îmi place să joc aici. Sincer, acum sunt aproape moartă din punct de vedere fizic. Am crezut că voi termina la 6-5, dar poate am fost prea încrezătoare. Trebuie să continui să lupți!”, a declarat Simona Halep, la final.